Ce pot face două mâini dibace

…. şi o minte plină de idei, adică a mea. Ieri a fost o zi plină, am gătit o reţetă nouă (pentru care am primit muuuulte laude), am redecorat balconul (la care mai am de lucrat un pic) şi am transformat un dulap care ajunsese în balcon când mi-am luat mobilă nouă, dar căruia i-am dat acum o întrebuinţare mult mai bună.

Mai întâi contextul: în casă la mine locuiesc trei femei şi o fetiţă (nu intru în detalii ce şi cum) aşa că e nevoie de mult spaţiu pentru haine şi pantofi, şi mai ales pentru hainele care se ţin pe umeraşe. Acum că am început serviciul, nevoia devenise mai acută, pentru că nu pot să stau în fiecare dimineaţă să scot hainele de prin sertare şi să le calc, ci am nevoie să le am gata călcate pe umeraşe. Soluţia pe care am găsit-o este foarte simplă: am luat vechiul dulap cu rafturi din balcon şi l-am transformat într-un mini şifonier cu bară de haine şi două răftuleţe pentru pantofi. Am scos rafturile, am montat bara de haine (de fapt o coadă de mătură tăiată prinsă în două suporturi de plastic speciale pentru aşa ceva) şi am mai dat un set de găuri pentru montarea unui raft intermediar mai jos, ca să creeze astfel cele două rafturi pentru pantofi. Am schimbat şi mânerul care era foarte jos şi incomod (plus prea la îndemâna Elizei) cu un mâner mai util, reciclat de la uşa unui dulăpior care a căzut de mult din bucătărie (uşa, nu dulăpiorul). L-am instalat pe hol, într-o firidă în care încape perfect şi l-am şi umplut. Cam aşa arată rezultatul:

poza dulap

Am folosit urmatoarele:

accesorii dulap

Şi mânerele:

manere dulap

4 Replies to “Ce pot face două mâini dibace”

  1. […] July, 2009 by frunzalaura Vă spuneam într-o postare anterioară că am gătit ceva senzaţional de mâncare pentru care am primit multe laude şi bineînţeles că […]

  2. […] dată eu am considerat că a meritat efortul. Am transformat cutii/umeraşe/butoni de mobilier, dulapuri, pietre şi câte şi mai câte cartoane, hârtii, cârpe, mărgele, nasturi şi alte […]

  3. arata foarte bine.
    deci 2 maini dibace si o minte plina de idei fac ceva grozav. : )

  4. […] Dintr-un dulap cu rafturi – mini-şifonier […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.