Sarea la bebeluşi

Când am început diversificarea pentru Eliza am citit o groază de cărţi, articole şi studii referitoare la diversificare, m-am uitat la diverse emisiuni tv şi am participat la tot felul de conferinţe şi workshopuri.  Vroiam să mă asigur că fac tot ce e mai bine pentru ea şi pentru sănătatea ei şi evident am presupus că specialiştii ştiu ce vorbesc. Din păcate am ieşit din tot acest noian de investigaţii mai nedumerită decât am intrat pentru că aşa cum e în toate, şi în domeniul alimentaţiei bebeluşului există mai multe curente. Să începi cu suc de morcovi, ba nu, cu suc de portocale. Să îi dai brânză calcică de la patru luni, ba nu de la şase. Avocado e bun de la un an, ba nu de la 4 luni. Cea mai bună carne de pui e cea de pe piept, ba nu, cea de pe pulpe. Şi tot aşa. Cea mai mare controversă, însă, s-a centrat în jurul adaosului de sare în mâncarea bebeluşului sub un an. Unele curente spuneau că da, trebuie sare (printre care şi majoritatea doctorilor români), alte curente, că nu trebuie sare absolut deloc, chiar până la trei ani. Eu am ales varianta să nu îi dau sare până la un an, deşi am constatat, după ce i-am dat câteva borcănaşe de piure Nestle, că acestea au “conţinut redus de sare” după cum se laudă eticheta. O doctoriţă ilustră de pe la noi spunea că bebeluşii transpiră foarte mult şi că prin asta pierd sărurile naturale ale organismului şi că ele trebuie înlocuite prin adaosul de sare în mâncare. Alţi doctori spun că rinichii bebeluşilor sunt insuficient dezvoltaţi pentru a procesa sarea. Eu nu ştiu ce să mai cred, aşa că evident fac după cum mă taie pe mine capul. Borcănaşele conţin sare, pâinea conţine sare (da, Eliza mănâncă pâine, dar nu la fiecare masă şi nu mai mult de o felie pe zi), şi cred că şi biscuiţii simpli conţin sare.

Nu îi pun sare în mâncare, dar mai adaug condimente naturale, gen cimbru, o foaie de dafin, pătrunjel, mărar. Evit brânzeturile prea procesate şi care conţin sare. De exemplu, i-am gătit Elizei această reţetă, dar am renunţat la brânza de burduf (pe care nu o pot suporta nici eu la cât de sărată e) şi am înlocuit-o cu brânză de vaci făcută de mine în casă. Nu îi dau Elizei caşcaval, parmezan, Gouda, brânză topită, caş, telemea, cum am văzut la foarte multe mămici. Singurele tipuri de brânză pe care Eliza le-a mâncat până acum au fost brânza de vaci, urda nesărată şi foarte puţină mozzarella. Am luat exemplul brânzeturilor pentru că de obicei acestea intră mai repede în dieta copiilor, dar în categoria alimentelor care conţin sare mai intră şi alte alimente.

Aceeaşi controversă e şi pe tema zahărului, a bananelor, a laptelui de vacă şi aşa mai departe. Informaţi-vă, citiţi, consultaţi medicul, dar într-un final, luaţi deciziile bazându-vă pe bebeluşul vostru şi pe instinctul vostru de mamă.

4 Replies to “Sarea la bebeluşi”

  1. stii cum e, pana la urma? [si probabil ca si tu ti-ai dat seama de acest lucru] si copilul are un “cuvant de spus”. adica tu poti sa-i oferi ceva sarat / dulce si el sa respinga alimentul respectiv.

    multe alimente contin saruri / zaharuri, cred ca un bebelus / copilas nu are nevoie de adaos, indiferent ce spun “ilustrii” doctori.

    1. da, asa e, multa vreme eliza a preferat alimentele sarate, gen covrigi sau saratele. Acum prefera fursecurile si alimentele mai dulci. Dar nu suporta mancarea anosta, fara sare deloc, asta am observat, ii place mancarea cu gust.

  2. buna….eu am venit din alta tara…ii am venit in romania.
    soacra zicea sa nu ii dau mancare sarat la copil k nu e bn,k face rau copilului.,eu lam obijnuit sa manance cum mancam si noi…..iar cand am inceput sa ii dau cum zice ea…..copilul nu mai vrea sa mannance,de obicei el acolo manca de toate iar acum nu vrea sa manance…voi ce credeti ii bine sa ii adaug sare sau nu????
    mai insus am citit ce zicea LAURA…si eu cred k are dreptate…

    1. Valentina, nu ne-ai spus ce varsta are copilul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.