Cartea de miercuri – Dragă John

Azi încep cu elan o nouă rubrică, se numeşte Cartea de miercuri şi intenţionez să fac o recomandare de carte care mi-a plăcut, pe care am citit-o sau nu şi pe care o am în plan, care mi-a atras atenţia în librării sau pe vreun site sau pe care mi-a recomandat-o cineva cu insistenţă ca fiind extraordinară. O să vă rog să veniţi şi voi cu idei de cărţi care v-au plăcut şi pe care le recomandaţi. Periodic, o să strâng commenturile şi o să fac o postare cu cărţile recomandate de voi, aşa că pe cât posibil v-aş ruga să menţionaţi şi categoria de vârstă pentru care le recomandaţi sau publicul-ţintă.

Cartea pe care o recomand azi – Dragă John de Nicholas Sparks –  e o carte de suflet pentru mine, nu numai pentru că mi-a plăcut tare mult, ci şi pentru că eu am tradus-o. Am plâns pe tastatură în timp ce traduceam şi am urât şi am iubit toate personajele. Am urât-o pe Savannah că n-a fost în stare să îl aştepte şi l-am urât şi pe John pentru că s-a înrolat de prea multe ori. Am urât modul în care Savannah a gestionat relaţia lor, dar am iubit-o pentru compasiunea şi dăruirea lor. Şi l-am iubit şi pe John pentru gestul lui ultim de dragoste şi bunătate. O carte care te va face să plângi, aşa că mai bine citeşte-o singur(ă) în cameră ca să nu te trezeşti cu replici de genul “iar dai, dragă, apă la şoricei degeaba?”.

coperta draga john

17 Comment

  1. adriyann says: Reply

    Dupa o foarte lunga așteptare, în sfârșit am apucat sa o citesc.
    Concluzia: este o poveste tristă dar superbă pe care o recomand oricui,indiferent de sex sau vârstă.
    Menționez ca nu am plâns dar am avut momente în care am experimentat sentimentele personajelor.O iubire ca cea dintre John și Savannah nu te poate lăsa indiferent(a).Tare mi-ar fi plăcut,totuși, sa aibă alt final(cine o citește știe la ce ma refer),dar atunci nu ar mai fi o poveste marca Nicholas Sparks.
    Abia aștept filmul;sigur va fi la fel de bun.
    Am încercat sa fac și o recenzie(cu foarte multe spoilere!):
    http://adriyann.wordpress.com/2009/10/25/draga-john-de-nicholas-sparks/

    Laura,felicitări pentru ideea noii rubrici.Pana acum o carte recomandata de tine mi-a plăcut foarte mult.Abia aștept noi recomandări.

    O carte pe care as recomanda-o?
    Poate “Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde;recomandata persoanelor peste 14 ani-pentru a putea fi înțeleasă(mai bine).

  2. Eu am plans cand am citit si mi-a placut mult desi m-am infuriat de multe ori pe personaje si pe alegerile pe care le-au facut. Scrie foarte frumos Sparks desi nu sunt mereu de acord cu finalurile pe care le alege cartilor sale, chiar daca in unele carti lasa o raza de speranta care te poate face sa-ti imaginezi tu un alt final decat cel evident.

  3. adriyann says: Reply

    Laura știi cumva dacă va fi tradusa la rao cartea The Last Song de Nicholas Sparks?
    Am reușit sa vad trailerul filmului și pare foarte interesant(gen a walk to remember).Deși protagonista e Miley “Hannah Montanna” Cyrus( 😐 ) va fi un film bun, pe care abia aștept sa-l vad.
    “Draga John” mi-a plăcut foarte mult și as vrea sa citesc și The Last Song.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Da, va fi tradusa, si ghici cine o traduce? 😀 Ai dreptul la doua incercari! Superb trailerul, btw, nu-l vazusem.

  4. adriyann says: Reply

    Îți las un link la trailerul “The Last Song” în caz ca nu l-ai văzut deja:

  5. adriyann says: Reply

    Tu o traduci nu?:D
    Sunt 99.9% sigur și dacă e asa îți urez mult spor.Vreau sa fie lansata cât mai repede.Sper sa nu trebuiască sa aștept și după TLS cât am așteptat după DJ.Nu mai am răbdare:))
    Si mie îmi place trailerul:D

    Inca o întrebare: Știi cumva dacă rao plănuiește sa relanseze “Draga John” cu Channing Tatum si Amanda Seyfried pe coperta?Îmi place și cea actuala dar parca tot mai faina ar fi cu actorii(cum e cea de la Nopți în Rodanthe și A Walk to Remember)?Daca o vor reedita sigur mai cumpăr una:D

    1. Laura Frunza says: Reply

      da, eu si cu sora mea 😉 o sa apara o data cu filmul, anul viitor

  6. adriyann says: Reply

    Super tare,abia aștept.Ma bucur ca ați luat cărțile noi de Nicholas Sparks.M-am obișnuit cu traducerile voastre:D
    Acum va spun la amândouă spor la tradus cât mai multe cărți bune și dacă afli noutăți la Draga John te rog sa ma anunți.

  7. Anna says: Reply

    Buna, Laura. Imi place in general tot ce scrie Nicholas Sparks, si mi-ar placea mult sa citesc in engleza The Last Song. Daca ai putea sa ma ajuti in acest sens, ti-as fii foarte recunoscatoare. Succes la tradus!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Buna Ana, din pacate nu am cum sa ti-o dau in engleza, dar daca ti-o doresti atat de mult, o poti comanda de aici, e un site gen amazon, dar au livrare gratuita in aproape toata lumea. Sau daca mai ai rabdare, cartea va aparea in aprilie la editura RAO.

  8. ANA MARIA says: Reply

    Buna. Laura, as vrea sa te intrb si eu cand o sa apara cartea The Last Somg, pentru ca sunt cam nerabdatoare sa o citesc. Multumesc!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ana Maria, cartea Last Song apare in aprilie o data cu filmul.

  9. adriyann says: Reply

    In Aprilie??Abia aștept!
    Laura ști cumva ce coperta va avea?Vor fi Miley și Liam?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Adriyann, nu stiu daca va fi coperta cu filmul, dar s-ar putea, ca pana la urma, de asta o scot asa repede, ca sa se “pupe” cu filmul. O sa intreb si revin cu un raspuns, dar eu as prefera sa nu, nu-mi place deloc de Miley Cyrus 😀

  10. adriyann says: Reply

    Si eu sper sa nu fie coperta cu Miley.E destul de dificil de suportat în film; nu trebuie sa o vedem de fiecare data când citim cartea.As fi vrut sa apară Draga John cu posterul filmului.

  11. 21 says: Reply

    Buna. Imi poate spune si mie cineva cam in cat timp ajunge cartea acasa ? Odata comandata…aprocimativ…? Multumesc 🙂

    1. Laura Frunza says: Reply

      O carte comandata de pe site ar trebui sa ajunga cam in 4-5 zile. Nu ai primit niciun mail de confirmare a comenzii?

Leave a Reply