Interviul de luni – Daiana Prundurel

Pe Daiana am cunoscut-o mai bine când mi-a făcut oglinda pentru Eliza. O ştiam de mult, din postările de pe blogul ei, îi cunoşteam aspiraţiile şi  Daianavisele, ştiam cât iubeşte copilăria şi tot ce ţine de ea. Pe Daiana s-ar putea s-o ştiţi dacă aţi urmărit concursul Tchibo, ea a fost unul dintre câştigători şi lucruşoarele făcute de ea pentru acest proiect “vorbesc despre inocenţă şi naivitate, şi-l fac să zâmbească şi pe adultul de azi, şi pe copilul de altădată.” Daiana a apărut în reviste şi la televizor, dar a rămas la fel de modestă şi de … nu ştiu cum să zic, umană. Nu vi se pare uneori că artiştii trăiesc în alte sfere, unde nimic nu-i atinge? Ei bine, Daiana nu e aşa, ea trăieşte în realitatea de zi cu zi şi, din păcate, uneori se lasă şi afectată de ea.

Ce vroiai să te faci când erai mică şi cât de departe sau de aproape eşti acum de visul tău?

Am visat de când mă ştiu… Când eram doar o fetiţă mi-am dorit pe rând să fiu astronaut, balerină, poetă, medic pediatru, pilot de avion, actriţă şi artist plastic. Mă imaginam de nenumărate ori ilustrând cărţi pentru copii, pentru că îmi aduceau o bucurie fantastică desenele poveştilor. Dragostea pentru culoare a dominat celelalte vise, mai cu seamă că simţeam că desenul şi pictura sunt un limbaj universal. Cu ajutorul lor puteam să-mi exteriorizez emoţiile şi să mă fac înteleasă de toţi oamenii pământului (aşa îmi plăcea să cred 🙂 Dacă sunt aproape de visul meu?… Pot spune că da, sunt foarte aproape şi am luptat mult pentru acest vis. În luna noiembrie va apărea în Germania prima carte pentru copii ilustrată de mine. Pictez pentru bucuria copiilor, din dragoste şi dor de copilarie. Am mica mea afacere cu lucruşoare personalizate, cu piese unicat pentru copii.P ot spune că în momentul de faţă, trăiesc în visul meu:)

Vorbeşte-ne de bucuriile unui artist, pentru că supărări sunt destule şi am vrea să ştim şi că oamenii care ne fac lucruri frumoase sunt şi fericiţi din când în când.

Bucuriile unui artist sunt similare cu cele ale oricărui om. Mă bucur când îmi văd fetiţele râzand, când sunt înconjurată de dragoste şi armonie, când înfloresc pomii şi natura freamătă de viaţă. Vibrez când totul în jur e muzică şi frumos. Când oamenii încearcă să fie mai buni, mai blânzi, mai înţelegători, când zâmbesc şi sunt optimişti. Mă bucur când mă simt liberă şi pot visa. Mă bucur când creez, când pictez şi când pot aduce în jur o rază de lumină prin ceea ce lucrez. Fiecare lucrare a mea, mare sau mică poartă în ea un crâmpei din emoţiile şi din sufletul meu.

Spune-ne câte ceva despre lumea copilăriei pe care tu o creezi prin arta ta.

Cândva, o prietenă bună mi-a făcut o destăinuire care m-a durut. Eu îi povesteam despre proiectul meu care consta în realizarea unui spaţiu de joacă pentru oamenii mari. Scopul acestui spaţiu era ca adulţii care intră în el să se simtă din nou copii. Să se întoarcă pur şi simplu în timp la percepţiile unui copil, să se dezbrace de grijile şi rigiditatea zilnică, să-şi regăsescă pentru câteva momente inocenţa şi libertatea. Prietena mea m-a ascultat rabdătoare şi mi-a spus că e minunat ceea ce-i povestesc dar ei i se pare inutil un asemenea spaţiu cel puţin pentru ea, deoarece a avut o copilărie nefericită şi nu-şi doreşte să se mai întoarcă emoţional nici măcar o secundă în acele vremuri. M-a întristat durerea ei dar atunci am ştiut foarte clar că proiectul meu trebuia să o facă să se simtă degajată, fericită şi inocentă aşa cum ar fi trebuit să fie în copilărie, nu cum a fost în realitate. Arta mea trebuia să o aducă într-un spaţiu al liniştii sufleteşti, al veseliei, al lipsei de griji şi probleme, al confortului şi al sentimentului de siguranşă şi lumină.  Să o poarte într-un spaţiu al purităţii şi inocenţei. Nu ştiu încă dacă am reuşit acest lucru, cert este că avem parte în viaţă de multe umbre şi tristeţi, şi din acest motiv eu am ales că doresc să mă încarc sufletul cu lumina. Vreau să povestesc oamenilor despre frumos, şi puterea mea în dăruirea frumosului îşi are o mare parte din sevă undeva în copilărie.

De ce ar trebui să ne păstrăm mereu în suflet o bucăţică din copilărie?

Daca am păstra în noi o bucăţică din copilarie, am iubi mai mult şi necondiţionat, ne-am apropia mai mult de natură, am fi mai iertători şi mai îndrăzneţi, mai creativi şi mai luminoşi. Am râde mai des şi nimic nu ni s-ar mai părea imposibil pentru că am purta în noi aripi mari şi puternice să zburăm către visele noastre.

Care e opera ta de arta preferată? Care e opera de arta făcută de tine şi e cel mai aproape de sufletul tău?

Îmi este imposibil să denumesc o singură operă de artă preferată deoarece sunt multe minunate şi fiecare atârnă greu în sufletul meu. Pot să vă povestesc despre momentul când nu am reuşit să-mi stăpânesc emoţia şi vibraţia în faţa unei opere de artă. Eram studentă şi am ajuns la muzeul Luvru – Paris. Am trecut printr-o mulţime de emoţii pentru că acolo erau lucrări pe care îmi dorisem întodeauna să le văd “pe viu” după ce învăţasem despre ele la Istoria artei în şcoală şi liceu. Lucrări superbe, făcute de coloşi ai artei. Am ajuns în faţa unei lucrări din perioada Elenistică – “Victoria de la Samotrace”. În faţa acestei sculpturi mi-au dat lacrimile. A fost o emoţie atât de puternicâ încât nu am putut să o controlez. Mi s-a înfiorat tot trupul şi lacrimile îmi curgeau pe obraz, dar mie nu-mi mai păsa de nimic. Am fost copleşită de atâta frumuseţe şi am plâns – de bucurie şi emoţie. Din lucrările mele cel mai aproape de suflet îmi sunt primele lucrări realizate dupa naşterea gemenuţelor mele. Aceste lucrări le puteti vedea aici.

Lucrarea mea preferată
Lucrarea mea preferată

Crezi că ar trebui să ne apropiem copiii de artă, să îi învăţăm ce e, ce înseamna şi cum le poate înfrumuseţa viaţa?

Am convingerea că toţi copiii poartă în ei calităţi artistice înnăscute pe care daca nu le cultivăm se ameliorează sau dispar odata cu trecerea anilor. Trebuie să ne apropiem copiii de artă pentru a le dezvolta imaginaţia, creativitatea, sensibilitatea şi simtul estetic. Dacă reuşim să îi modelăm în acest fel, calităţile lor se vor reflecta in viaţa cotidiană. Îmi pare minunată perspectiva unui viitor în care să fim înconjuraţi de frumos sub toate formele sale.

2 Comment

  1. Oana says: Reply

    Da, mi se pare perfect verosimil ce sustine ea. Toti copiii au arta in ei, important e sa le si aratam ca e acolo. Probabil ca artistii sunt mai fericiti.

  2. Gabi says: Reply

    Frumos interviu. Vorbele Daianei ma incarca cu energie. Un om frumos care traieste mult si simte si mai mult. Deosebit.

Leave a Reply