Diversificare – Congelarea mâncării bebeluşului

Pe tot parcursul diversificării alimentaţiei Elizei am gătit deseori mai mult şi am congelat ca să am pe mai multe zile, să nu stau în fiecare zi să fierb trei felii de morcov şi una de păstârnac. Încercând să gătesc cât mai variat am ajuns să mă întreb ce alimente se pot congela şi ce alimente nu şi astfel am ajuns pe acest site, recomandat de o cititoare a blogului. O să încerc să sintetizez câteva din sfaturile de acolo referitoare la congelarea mâncării bebeluşului şi să mai adaug câte ceva din experienţa mea.

Moduri de congelare:

– în tăviţe pentru cuburi de gheaţă. Puneţi mâncarea în tăviţe, congelaţi, apoi scoateţi cuburile şi le puneţi în pungi speciale pentru congelator pentru a ocupa mai puţin spaţiu. Dezgheţaţi câte cuburi aveţi nevoie o dată, ca să nu irosiţi mâncarea.

– în recipiente speciale pentru congelat mâncarea bebeluşilor, de diverse dimensiuni. Eu am folosit în afară de acestea cutii de iaurt cu capac (sunt nişte iaurturi mici cu cereale în capac şi le-am tot păstrat de câte ori am mâncat, special pentru asta. Se comportă foarte bine la congelator).

congelarea-mancarii-bebelusului

– mâncarea sub formă de bucăţele (de ex peşte sau ficat fiert la aburi) am congelat-o în caserole obişnuite, punând fiecare bucată la distanţă de cealaltă ca să scot uşor când am nevoie.

– nu congelaţi în borcane, acestea pot crăpa şi forma aşchii de sticlă foarte mici (eu recunosc că am congelat în borcane, dar nu am pus niciodată borcanele pline, pentru ca atunci când conţinutul îşi măreşte volumul în urma procesului de îngheţare să aibă loc să se extindă, şi niciodată nu mi-au crăpat).

– e bine să scrieţi pe pungi sau pe recipiente data congelării ca să nu depăşiţi perioada maximă recomandată de utilizare a mâncării congelate (3 luni) – recunosc că n-am făcut asta niciodată pentru că nu congelam cantităţi chiar atât de mari, cel mult pentru o săptămână.

Decongelarea

– eu am decongelat şi punând de seara recipientul în frigider să se decongeleze încet la rece dar am folosit şi cuptorul cu microunde, funcţia de dezgheţare. Când eram acasă la mama, unde nu are cuptor cu microunde, am folosit şi metoda fierberii recipientului în apă, dar aveam recipient special, rezistent şi la temperaturi înalte. Cutia de iaurt s-ar topi pusă în apă clocotită. Folosiţi ce metodă vă e mai la îndemână.

Recongelarea

– nu recongelaţi mâncarea o dată decongelată. O mai puteţi ţine la frigider încă o zi, după care o aruncaţi. Dacă folosiţi fructe, legume sau carne congelată pentru a găti mâncarea bebeluşului, puteţi recongela numai după ce alimentele au fost preparate termic. Nu folosiţi lapte de sân decongelat pentru prepararea piureului care urmează a fi congelat. Puteţi folosi lapte de sân proaspăt sau formulă  preparată pe loc pentru subţierea piureurilor care urmează a fi congelate. Nu congelaţi laptele preparat din formulă.

Cum se comportă alimentele la congelat (alimente preparate)

Cartofii, orezul şi pastele nu se congelează pasate, ci se pasează după decongelare.

Dovleacul pentru plăcintă, cartoful dulce se congelează bine sub formă de piure, pe când dovlecelul verde devine apos şi îşi poate schimba gustul.

Broccoli, conopida, morcovii, fasolea verde se congelează bine sub formă de piure.

Citricele (portocale, mandarine, grepfruit), pepenele, strugurii, bananele, caisele, prunele, mango, papaya  nu se congelează pasate, ci sub formă de cubuleţe sau întregi. Eu personal nu recomand congelarea fructelor proaspete, mi se pare că îşi schimbă complet gustul, dar asta depinde de preferinţele fiecăruia. Fructele congelate sunt foarte bune pentru plăcinte, dar pentru bebeluş eu aş recomanda să fie gătite la abur şi apoi congelate sub formă de piure.

Piureul din mere şi pere din compot se comportă bine la congelator.

Avocado (crud) se poate congela în jumătăţi stropite cu zeamă de lămâie. Se poate oxida, dar gustul rămâne ok.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.