Mâncare de varză de post

Noi acasă îi spuneam la felul ăsta de mâncare varză pur şi simplu. Poate pentru că era singurul mod în care se gătea varza, în afară de sarmale. E foarte uşor de făcut, e o mâncare săţioasă şi ieftină şi e numai bună pentru post.

Ingrediente: o varză pe măsura celor care o mănâncă, jumătate de morcov, jumătate de gogoşar sau ardei gras, ulei, sare, piper, boia iute, puţintel borş de putinei, niţel bulion sau suc de roşii.

Varza se toacă mărunt şi se freacă bine cu sare, să lase puţină zeamă, apoi se lasă un pic la odihnit.

Morcovul se dă prin răzătoare, gogoşarul se taie mărunţel şi se adaugă peste varză.

Se pun două-trei linguri de ulei şi se pune oala pe aragaz la foc mic să se călească varza, amestecând des. Varza trebuie să devină oleacă transparentă pe la margini. Apoi se adaugă apă cât să o acopere bine şi se lasă la fiert.

Se condimentează cu sare, piper şi boia şi se adaugă suc de roşii sau bulion. Dacă sucul de roşii a fost tot dulce, se acreşte mâncare cu puţin borş, dar doar puţin, cât să taie gustul mult prea dulce al verzei proaspete. Aceeaşi mâncare se face şi cu varză acră, dar nu se mai freacă cu sare, ci se pune direct la călit. Merge bine cu un ardei iute. Poftă bună!

Save

Save

2 Comment

  1. seamana putin cu varza calita, pe care am facut-o eu.

    nu sunt obisnuita cu morcovul pus in mancarea cu varza, de aceea pare ciudata pentru mine combinatia. : )

  2. Si eu pun morcov, nu pun ardei nici gogosar, dar pun obligatoriu ceapa, o clesc la inceput, dupa care adaug morcov dat pe razatoare, varza, suc de rosii etc… Pun si niste marar si putin cimbru, fara patrunjel… asa imi place mie. In fond, fiecare o face cum ii place, nu? Felicitari pentru reteta! 🙂

Leave a Reply