Primiţi colindătorii?

Aceasta cred că este cea mai frumoasă activitate de Crăciun pe care am întâlnit-o de când fac eu diverse decoraţiuni şi ornamente de sărbători. E atât de uşor de făcut şi totuşi rezultatul e atât de uimitor, încât îl recomand din tot sufletul tuturor celor cărora le place să-şi facă singuri decoraţiunile de Crăciun.

Materiale: un tub de la prosoape de bucătărie din hârtie, tăiat în două bucăţi inegale, un tub de la hârtie igienică, acuarele, penson, coli de hârtie colorată mai groasă, o coală de hârtie albă, o foaie cu partitura unei colinde (ceva de genul acesta), trei şosete de bebe (eu am cumpărat nişte şoseţele flauşate foarte ieftine, special pentru asta şi pentru alt proiect pe care îl am în minte), aţă, foarfece, marker negru, creion colorat roz.

Tuburile de carton se colorează cu acuarelele şi se lasă la uscat peste noapte. Dacă e nevoie, mai daţi un strat şi la fel, lăsaţi să se usuce bine.

Între timp, decupaţi din hârtia albă trei ovale pentru feţe, desenaţi pe ele ochii şi gurile (ca şi cum ar cânta) şi obrăjorii înroşiţi de ger.

Din colile colorate decupaţi mânuţele îmbrăcate în mănuşi cu un singur deget ale colindătorilor.

Din foaia cu partitura decupaţi trei “cărticele” de colinde. Lipiţi mănuşile de cărticelele de colinde.

Lipiţi chipurile şi mănuşile de corpurile colindătorilor.

Tăiaţi talpa şoseţelelor şi legaţi-le cu nişte aţă să formaţi un moţ. Puneţi căciuliţele colindătorilor să nu răcească şi trimiteţi-i la colindat.

Arată super pe un pervaz sau pe un raft, oriunde îi puteţi pune să vă colinde zi de zi până la Crăciun, eu i-am pus până la urmă pe pervazul de la bucătărie să mă uit mereu la ei când gătesc.

Pe siteul de unde m-am inspirat eu găsiţi şi un tutorial video foarte drăguţ despre realizarea acestor figurine.

Save

18 Comment

  1. Sunt foarte frumosi. ma intreb cat vor rezista pana cand elizeus nu va da cu labutza tarcoale pe la ei ca pisica la soareci 🙂

  2. abramburika says: Reply

    Ce frumosi sunt!!! Ne apucam de treaba! Multumim pt. idee!!

  3. Ilinca says: Reply

    La anul te astept sa facem impreuna decoratiunile, ca tare imi place si mie, dar mama nu are talent si imaginatie:)
    Pupici, Ilinca

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ilinca, mami are de toate, dar nu are timp, facem impreuna data viitoare cand ne vedem, promit! Si noi te pupam si ne e tare dor de tine!

  4. ayandari says: Reply

    sunt minunate! De unde ai toate ideile astea nastrusnice, Laurasule?Si mai ales cand ai timp sa le pui in aplicare?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ideile le gasesc pe ici pe colo, iar cu timpul stau tare prost, asa ca uneori imi ia o saptamana sa termin un proiect, dar nu ma las 🙂

  5. springflower24 says: Reply

    Suuuper idee! Eu m-am apucat acum de facut brazi din fetru, am mai gasit cateva fasii la casa retro, ca se gaseste destul de greu….sa vad ce o sa iasa 😀 urmeaza sa fac globulete si alte asemenea frumuseti 🙂

    1. Laura Frunza says: Reply

      Springflower, sunt foarte frumoase decoratiunile tale, si eu mi-as dori pasla sa incerc niste idei, dar nu am gasit inca.

  6. […] de la niște decorațiuni, dar le puteți face din resturi de material sau din șosețele ca la colindători), adeziv puternic gen […]

  7. Ce frumosi ti-au iesit si tie, Laura!! Eu i-am ascuns, ii voi scoate afara in preajma sarbatorilor: daca-i vede Sara mea inainte…ii pune la cantat! 🙂

    1. Laura Frunza says: Reply

      Alexandra, eu anul trecut ii pusesem pe televizor pana la urma, si Eliza se tot intindea dupa ei. Cred ca daca punea mana pe ei, nu mai apucau anul 2010. Dar partea frumoasa e ca poti sa faci altii, pe cand cu decoratiunile cumparate e mai greu 🙂

  8. […] sunt sigură că aveţi un locşor unde s-ar potrivi perfect acest horn cu Moş. Iar alături de colindătorii reciclaţi de anul trecut va arăta şi mai bine. Şi staţi pe aproape pentru că în curând o […]

  9. ai dreptate, este o activitate excelenta pentru mamici, educatoare si invatatoare care vor sa faca ceva frumos pentru / impreuna cu copiii lor.

    ma gandesc ca, daca fiecare elev al unei clase face cate un colindator [care sa-l si reprezinte, ceva gen: “asta’s eu!”], la sfarsit rezulta un adevarat cor!

    foarte, foarte inspirata activitatea, nu-i de mirare ca ai ales-o. : )

    1. Laura Frunza says: Reply

      I-am expus si anul asta si mi-a facut aceeasi placere sa ii vad. Cand creste Eliza, o sa mai fac un cor si impreuna cu ea.

  10. nicoletag says: Reply

    si eu i-am facut in 2009, dupa “instructiunile” tale, Andrei a dorit sa-i arate la scoala, doamna invatatoare a prins ideea si au facut cu totii in clasa la ora de abilitati practice (adica lucrul manual de pe vremea noastra, dar asa se cheama in timpurile astea). A fost super. II avem, 4 bucati in total, i-am scos si la craciunul care a trecut si i-am privit cu aceeasi placere. Nu mai zic ca peste an stau intr-o vitrina, in sufragerie, se vad, si sunt piesa de rezistenta, cine vine la noi in vizita, ii admira si se minuneaza.

  11. […] una din cele mai frumoase obiecte de Crăciun făcute de mine, cred că a surclasat colindătorii din 2009. Am muncit ceva la el pentru că nu am avut timp liber prea mult, însă a meritat. Până […]

Leave a Reply