Muşchi de porc înfăşurat în bacon

Vroiam de mult să fac reţeta asta, dar am apucat abia în weekend. E uşor de făcut dar durează destul de mult, aşa că dacă sunteţi înfometaţi, mai bine vă faceţi două ouă prăjite 🙂

Ingrediente: un muşchi de porc, bacon feliat subţire, boia dulce, boia iute, piper şi sare. Pentru glazurat: 1/2 cană de zahăr brun, 4 linguri de unt topit, 1 linguriţă de făină, 1 linguriţă de oţet din vin, jumătate de linguriţă de praf de muştar (eu am pus muştar pur şi simplu).

Se face un amestec din boiaua dulce, iute, sarea şi piperul şi se freacă bine muşchiul pe toate părţile. Puneţi un strat de bacon în tavă, apoi muşchiul, apoi înveliţi-l în bacon.

Adăugaţi jumătate de cană de apă şi jumătate de cană de ulei, acoperiţi cu folie şi daţi la cuptor timp de o oră. Scoateţi folia şi mai lăsaţi jumătate de oră. Între timp pregătiţi glazura: amestecaţi zahărul, untul, făina, oţetul şi muştarul într-o crăticioară şi puneţi pe foc mic, unde lăsaţi să dea în clocot, şi fierbeţi timp de un minut. Scoateţi muşchiul de la cuptor, turnaţi glazura peste el şi daţi din nou la cuptor încă jumătate de oră.

Serviţi cu garnitură de legume înăbuşite. Glazura îi dă un gust uşor dulce şi ar merge de minune cu un vin alb mai acrişor! 😉

3 Replies to “Muşchi de porc înfăşurat în bacon”

  1. rolleyes 🙄 😯 doar atat!

  2. Hi, I think I downloaded from somewhere at some point, but I cropped it to fit my needs.

  3. Yummy! arata asa de bine ! 😀 Sustin ideea cu vinul alb!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.