Decoraţiune de Paşte – oiţă din fetru

Dacă stăm să ne gândim la sărbătorile pascale şi la simbolurile lor, ne vin în minte trei categorii de simboluri: cele tradiţionale – ouăle roşii, cozonacul, pasca, cele care au legătură cu înnoirea naturii şi venirea primăverii – mieii, fluturii, narcisele, zambilele, şi cele comerciale, din care cel mai cunoscut este Iepuraşul care ascunde ouă de ciocolată şi aduce cadouri la copiii cuminţi. Din toate aceste simboluri, am ales câteva pe care vă invit să le facem împreună până la Paşte; sunt mici decoraţiuni pe care le puteţi folosi pentru a decora masa de Paşte sau le puteţi face cadou celor dragi. Vom începe cu această oiţă pe care o puteţi strecura în coşul cu ouă sau puteţi pune câte una pe farfuria fiecărui invitat la masa de Paşte.

Materiale: fetru alb, fetru crem, fetru maro, aţă maro, aţă albă, aţă crem, vată pentru umplut. Dacă sunteţi din Bucureşti găsiţi fetru la magazinul Casa Retro din Piaţa Victoriei, au coli A4 la 2 lei precum si metraje. Eu mi-am făcut stocuri de toate culorile pentru că am descoperit multe modele de decoraţiuni pe care vreau să le încerc. Dacă mergeţi, să vă mai cumpăraţi fetru roz, roşu, verde, galben, mov şi alte culori care vă mai atrag atenţia pentru că o să mai facem decoraţiuni cu fetru.

Imprimaţi modelul pe o coală A4. Aveţi grijă să setaţi fit to page (sau o funcţie asemănătoare, depinde de imprimantă) ca să iasă pe toata coala A4.

Eu am printat mai multe exemplare ca să pot decupa fiecare piesă separat:

Transferaţi tiparul pe fetru: corpul pe alb, capul pe crem, blăniţa din frunte şi picioarele pe maro, astfel: 2 bucăţi de corp, 1 bucată cap, 1 bucată blăniţă, 4 bucăţi picioare.

Începem să lucrăm trăsăturile feţei în punct de cusătură cu aţa înapoia acului (sinceră să fiu nu ştiu dacă aşa se numeşte în mod oficial, aşa am învăţat eu în copilărie că se cheamă şi aşa i-a rămas numele). Am făcut poza fără blitz şi de aceea culoarea feţei pare să fie galbenă mai degrabă decât crem, dar e crem sigur.

Se ataşează faţa la corp cu aţă crem şi apoi blăniţa de pe frunte cu aţă maro, în punct obişnuit de cusătură.

Cele două bucăţi de corp se cos între ele, inserând treptat picioarele. Dacă intenţionaţi să agăţaţi oiţa undeva, inseraţi în partea de sus şi o bucată de panglică. Înainte de a închide cusătura îndesaţi în interior vată, în funcţie de cât de umflată vreţi să fie. Rezultatul e absolut încântător:

Dacă sunteţi cititori mai noi ai blogului, mai găsiţi aici şi aici idei de decoraţiuni de Paşte publicate anul trecut.

8 Replies to “Decoraţiune de Paşte – oiţă din fetru”

  1. Minunata este oita!!! Stiam eu ca vei valorifica frumos ce ti-am trimis! Foarte, foarte frumos a iesit! Pupici si imbratisari!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ema, multumesc, o sa mai pun in practica doua idei de acolo, in curand! 🙂

  2. Foarte frumoase si oita si iepurasii, multumim pentru idei.

  3. Sper sa ne ramana timp de bricolat, momentan abia gasesc timp pentru curatenia de Paste…..

    1. La mine curatenia de Paste e pe locul doi, mai ales ca eu in fiecare sambata fac curatenie generala, din motive de Eliza care face dezordine imediat la loc dupa ce termin 🙂

  4. […] March, 2010 by Laura Frunza Continuăm seria simbolurilor de Paşte cu un puişor moţat şi galben care poate decora un coş cu ouă sau masa festivă de Paşte sau […]

  5. Casa Retro este un loc minunat! : D
    [din nou, multumesc ca mi-ai amintit, o sa scriu despre ea si despre ce am cumparat de acolo : )]

    cu greu poti gasi fetru in alta parte, in timp ce ei sunt foarte bine dotati. iar raionul de craft… uh, as pleca cu un geamantan plin de acolo daca as putea cumpara tot ce vreau din acea zona! : ))

  6. uh, am uitat: foarte reusita oita, felicitari! : D

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.