Bucate pentru copii – Editura Superbebe

Am cumpărat azi dimineaţă această revistuţă de la chioşcul de ziare în speranţa că mai găsesc prin amalgamul de reclame şi câte o idee mai interesantă. E foarte colorată şi îţi ia ochii, dar în materie de informaţie lasă foarte mult de dorit. O să înşir câteva din comentariile mele şi dacă mai găsiţi şi voi astfel de neconcordanţe, vă rog să mi le semnalaţi. Eu doar am frunzărit-o şi am găsit atâtea, nici nu vreau să mă gândesc la o lectură mai detaliată ce găsesc.

La pagina 13, în reţetă scrie cartof dulce şi e o poză cu un cartof obişnuit care induce în eroare cititorul. E vorba de cartoful dulce autentic (Ipomoea batatas) sau de un banal cartof alb (Solanum tuberosum)?

La pagina 15 reţeta e atît de încurcată că nu mai înţelegi nimic: legumele se toacă fin si se face un sos fiert din ele. Ce-i ăla sos fiert? Eu prin sos înţeleg ceva pasat, de o consistenţă omogenă. Numai că mai jos scrie că se scurg ficăţeii de apă (deci evident acest sos e doar apă cu legume fierte mărunt) şi apoi le pasezi foarte fin. Nu ar trebui sa îi pasezi? Din câte ştiu eu, substantivul ficat, cu diminutivul ficăţel, are genul masculin.

Apoi iarăşi nu înţeleg de ce sfătuiesc mămicile să facă brânza cu lapte praf în loc s-o facă de lapte de vaca (în afara de faptul ca fac reclamă la formulele de lapte) şi cu iaurt şi smântană. Nu înteleg ce afacere am făcut dacă evităm folosirea laptelui, dar folosim iaurtul si smântana . Acestea din ce sunt facute?

Alte gafe absolut fenomenale şi care pot avea urmări periculoase: recomandă mierea la bebeluşii de 5 luni (pag 29), făina rumenită (rântaş, banuiesc) la 6 luni şi căpşune la 8 luni, când toţi medicii spun ca mierea şi capsunele nu se dau sub nicio formă sub un an şi de preferat peste 3 ani.

La multe reţete nici nu se menţionează vârsta adecvată, eu chiar sunt curioasă de la ce vârstă se pot da copiilor burgeri de linte cu pudră de curry picant!

Multe poze nici nu seamană cu ce încearcă sa exemplifice – supa de dovlecel cu paste alfabet arata ca leşia, nicidecum ca o supă,  şi nu se vede nicio amărâtă de pastă în ea.

La pag 64 scrie că orezul brun conţine mai mulţi nutrienţi, este mai ieftin şi mai sănătos. Nu contest că este mai sănătos, dar mai ieftin în niciun caz!

Iar cuvantul “crust” din limba engleză se traduce prin aluat, nu prin crustă (pag 74, reteta de placintă cu griş şi lapte, tradusă evident de pe undeva) În DEX scrie aşa: crustă –  Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. În ultima vreme am auzit des cuvântul ăsta tradus aşa aiurea în emisiunile culinare. Dacă era vorba de un aluat care se pune doar deasupra, mai înţelegeam, dar când se pune în straturi, ca un blat, nici nu concep.

Paginile par pur şi simplu cârpite: pe pagina cu reţeta de brioşe de ciocolata sunt trucuri utile pentru fiertul ouălor, pe pagina cu prăjitura de morcov sunt sfaturi cum să-ţi menţii bucătăria curata etc. Arată improvizat, ca şi cum ar fi folosit resturi de articole care nu au încăput în alte numere ca să umple spaţiile. Peste imaginile cu mâncarea sunt desenaţi tot felul de fluturaşi şi floricele, parcă e lucrarea în Photoshop a unui copil de clasa a doua.

5 Comment

  1. Ena says: Reply

    Si cand te gandesti ca-mi facea cu ochiul revista asta. Noroc ca ma grabeam acasa si mi-am zis c-am s-o iau la urmatoarea iesire. Bine ca ai scris despre ea!

  2. Ral says: Reply

    Multumesc de articol, l-am gasit dand google search dupa numele revistei, cautam sa vad clar cate pagini are si cat costa, pentru ca ma tenta.
    Acum m-ai scutit de o cheltuiala in plus.

  3. acum vreo 2 zile am facut o “analiza” asemanatoare cu a ta in legatura cu un site care organizeaza un concurs de creatie literara.

    unul dintre administratori mi-a multumit, celalalt, in ciuda faptului ca a zis ca ii place “stilul” meu, m-a jignit.

    ma intreb, daca cei de la Superbebe ti-ar fi citit postul, oare s-ar fi declansat un alt “razboi mondial”? : )

    1. Laura Frunza says: Reply

      Lasa, bine ca nu l-au citit, oricum de atunci n-am mai cumparat revista chiar daca m-au mai atras copertile. A, si le-am dat si mail si le-am spus sa fie mai atenti cu ce scriu. Evident ca nu mi-au raspuns. A, si am citit analiza ta cu site-ul, mi s-a parut pertinenta, daca s-a suparat careva, a facut-o pe nedrept.

  4. am primit odata un teanc de reviste de la o mamica. erau vechi, dar, cum ai scris si tu intr-un post, articolele se repeta in fiecare an. dintre toate, Superbebe mi s-a parut cea mai slaba.

    unul dintre administratorii aia [nu stiu care] e prieten cu tipul de pe al carui blog am ajuns pe site-ul lor. [cu Paracelsus, adica, nu stiu daca ai retinut numele]

    ei, mi-a scris Paracelsus ca prietenul lui i-a trimis o lista intreaga de greseli pe care le are pe blog [Paracelsus face multe, in ciuda faptului ca are talent la scris : )].

    asa ca situatia l-a facut sa rada, cand a aflat ca eu, la randul meu, i-am trimis aluia lista cu greselile de pe site-ul lui. : D

Leave a Reply