Despre traduceri şi traducători

Am citit demult tare un articol în care un scriitor-traducător (şi îmi cer scuze dar nu mai reţin cine era) spunea ceva de genul că un traducător este un amant care îi face femeii iubite un copil care seamănă cu soţul acesteia (redare inexactă, dacă ştiţi articolul original, vă rog daţi-mi de ştire, era dintr-o revistă Time-Out de acum 3-4 ani).

Adevărul este că e greu să fii traducător de beletristică. Atunci când traduci despre maşini unelte, ştii că rotopercutorul e rotopercutor şi nu altceva şi nu stai să îţi baţi capul întrebându-te ce-o fi vrut să spună autorul manualului de utilizare. Când traduci literatură trebuie nu doar să reproduci în limba română cuvintele autorului, ci să le faci să sune româneşte, lucru care se dovedeşte de cele mai multe ori dificil (uneori imposibil) pentru că limba română nu este o limbă din cale-afară de permisivă.

Când citeşti o carte în original (şi o să iau limba engleză ca exemplu) traduci automat în minte ce se petrece acolo şi îţi spui în sinea ta că ai fi un traducător extraordinar dacă ai pune pana pe hârtie şi ai traduce-o. Dacă ţi se oferă şansa să faci asta şi pui mâna pe stilou (sau mă rog, pe tastatură) descoperi că nu mai e aşa uşor. Ce suna nemaipomenit la tine în cap nu mai sună aşa nemaipomenit pe hârtie. Cuvintele nu-ţi mai curg, înţelesurile nu mai sunt aceleaşi şi ai impresia că autorul e duşmanul tău personal pentru că foloseşte prea multe verbe/interjecţii/cuvinte argotice care nu au corespondenţă în limba română. Şi te chinui şi tragi de frază şi o învârţi pe toate părţile şi în cele din urmă, dacă ai noroc, iese ceva care dă bine.

Ca să nu mai vorbesc de cuvintele inventate pe care trebuie să le reinventezi tu în limba română. Acolo să vezi comedie! Chiar a trebuit să iau legătura cu autorul la un moment dat să îl  întreb ce-a vrut să spună acolo, pentru că efectiv eram în ceaţă şi nu pricepeam o iotă. Dar ce bine că putem face asta! Slavă Domnului că există internetul! Mulţumiri cui a inventat Wikipedia! Oare cum se descurcau traducătorii acum treizeci – patruzeci de ani? Oare cum traduceau poeţii din Heinrich Heine şi Goethe acum două sute de ani?

Cine spune că e uşor să traduci n-a pus în viaţa lui mâna să traducă! Iar greşelile care apar sunt inerente, uneori citeşti prea rapid o frază, alteori îţi mai alunecă mâna pe tastatură. Se întâmplă, n-o luaţi în tragic! E mult de muncă până apare o carte şi numai cei care se ocupă cu asta ştiu cum e. Ţineţi minte o povestioară din manualul vechi de citire din clasa a doua? Se numea “am şi eu două mâini” şi era despre un băieţel care nu respecta munca mamei lui şi mâncarea de pe masă. Şi este dus să vadă cum creşte grâul, şi cum este cules şi treierat şi măcinat şi făina dusă la brutărie, unde oamenii muncesc s-o transforme în pâine…. Aşa ar trebui să facem cu toţi cei care cârtesc şi comentează la adresa traducerilor, a cărţilor publicate, a oamenilor din spatele acestei industii enorme. Să-i punem frumuşel să facă treaba în locul nostru să vadă cum e. Şi apoi, proverbial vorbind, dacă n-au nicio greşeală, îi punem să arunce primii cu piatra.

Mi-a dat zilele astea o prietenă un citat care mi s-a părut interesant, mai ales că îl cunosc oarecum pe omul care a rostit aceste vorbe (mi-a fost profesor în facultate):

“Am tradus texte de nenumărate facturi, mai mult de nevoie, decât de voie, dar traducerea literară a rămas, cu siguranţă, printre pasiunile mele. Nu cred în agăţarea prea dârză de original, în traducerile la limita “literalităţii”, în acele juxte cu pretenţie de fidelitate faţă de autor. Dacă traducătorul totuna trebuie sa fie un “trădător”, atunci măcar să fie unul cu stil. Nici nu poti fi prea fidel originalului, dat fiind că, în majoritatea cazurilor, traduci scrierile unor răposaţi, pe care n-ai cum sa-i descoşi cu privire la “ce-au vrut să spună exact”… Te regăseşti spontan în mijlocul unui dialog cu o transcendenţă mută, ca într-o halucinaţie auditivă, încerci să-i smulgi acestei transcendenţe un raspuns (“auscultând” cuvintele ca pe niste fiinţe vii, potrivindu-le între ele, ciocănindu-le ca pe nişte obiecte, să vezi cum sună…), dar pâna la urma trebuie sa-ţi dai singur răspunsul: literatura este autarchie, pe când traducerea literară este manageriat pur.” (Sursa aici)

Traducerea literară este manageriat pur! Ce frumos sună şi câtă dreptate are! Tuturor celor care visează să devină traducători le spun: luaţi o carte în limba străină pe care o stăpâniţi şi traduceţi-o. Şi dacă sună bine şi înţeleg şi alţii ce-aţi tradus, puteţi deveni traducători de beletristică. Nu trebuie să ai diplome şi atestate, trebuie să ştii limba, să ştii gramatică, să ştii ce-i aia o sinecdocă şi cum se traduce “yuk” în limba română. Să ai un vocabular bogat astfel încât să poţi traduce o pagină fără să te uiţi în dicţionar de cincizeci de ori. Să ştii că în engleză există ghilimele şi în română e linie de dialog (nu râdeţi că am întâlnit destui care nu ştiau atâta lucru). Să stai bine şi cu argourile din limba respectivă, cu neologismele (ca să nu traduci au pair prin o pereche), să cunoşti cultura şi civilizaţia ca să nu faci gafe ireparabile.

Vrei să fii traducător? Tradu, în primul rând şi în al doilea rând, încearcă. Editurile au nevoie de oameni pricepuţi. Dacă mergi pe principiul că numai “pilele” traduc nu ajungi nicăieri. Eu n-am ajuns să traduc pe pile. Ia editurile la rând, dă mailuri, fă-ţi cv-uri, trimite-le şi de undeva o să sară şi norocul tău. Dar dacă vrei să faci asta pentru bani, mai bine renunţă. Nu se trăieşte din traducerile de beletristică. Literatura se traduce din pasiune, din plăcere, pentru bani traduci acte, contracte, lucrări ştiinţifice, nu literatură.

0 Comment

  1. Ana says: Reply

    Traducerile sunt placute dar din cate cunosc, nu se platesc foarte bine.
    Dar, daca ai un business sau o activitate part time pe care sa o faci cu placere, de acasa, de langa familia ta si sa castigi banii pe care tu ii vrei, e foarte bine.

  2. dudumic says: Reply

    Probabil usor off topic: am vazut recent -stiu ca tarziu dar mai bine decat niciodata- LOST IN TRANSLATION. La propriu titlul se incadreaza ca si comentariu la articolul tau, la figurat e o chestie de viata.
    De multe ori, citind intr-o limba straina pentru ca in romana cartea nu era disponibila, m-am indragostit de creatia literara si as fi dorit sa o pot traduce ca sa o poata citi si altii dupa mine, in limba romana. Mi se pare o indatorire cumva a unuia care stapaneste mai mult de o limba straina sa incerce sa faca accesibile comorile litraturilor straine si conationalilor. Apoi mi-am zis ca e greu, cere timp, nu aduce bani si poate e mai bine sa recomanzi cursuri de limbi straine tuturor. Iar azi exista Google translate….

    1. Laura Frunza says: Reply

      Exista Google translate dar daca chiar traduce, nu ma pot pronunta 🙂 Mai degraba reproduce!

  3. […] pe care le primesc foarte des pe adresa de email a blogului, de la tineri care vor să devină traducători de beletristică fără să ştie cu ce se mănâncă asta sau de la traducători ţepuiţi la fel ca mine care vor […]

Leave a Reply