Cartea de miercuri – Adăpostul de Kathi Appelt

De când am primit această carte şi până am reuşit să mă apuc de ea au trecut câteva zile şi asta pentru că am fost prea ocupată cu treburile casnice. Când în sfârşit am deschis-o, în pauza publicitară a unui serial, nu am reuşit s-o mai pun jos. Am stat în seara aia pâna la unsprezece jumate noaptea şi apoi am terminat-o a doua zi, citind în grabă la metrou şi apoi seara după ce s-a culcat Eliza.

Adăpostul e o carte pe care ori o iubeşti, ori o urăşti, nu există cale de mijloc. Eu fac parte din prima categorie. Am adorat-o de la primile pagini şi, deşi e greu în ultima vreme să mai recomanzi cu adevărat o carte, pentru că se scrie mult şi se vinde şi mai mult, chiar dacă nu de bună calitate, această carte merită cumpărată pentru că este genul de carte care apare rar şi care poate fi citită cu aceeaşi plăcere şi peste zece sau douăzeci de ani.

Faptul că a fost încununată cu premiul Newbery Honor nu face decât să îi sporească valoarea. Premiile Newbery sunt considerate, alături de Medalia Caldecott, cele mai importante premii în domeniul literaturii pentru copii şi numai cărţi cu adevărat speciale primesc această distincţie.

Povestea din Adăpostul se desfăşoară pe trei planuri: povestea pisicii tărcate, a puilor ei şi a lui Ranger, povestea lui Gar Face şi a ambiţiei lui de a vâna un crocodil uriaş şi povestea bătrânei Mocasin, închisă de o mie de ani într-un vas de lut. Cele trei planuri se vor intersecta la sfârşit într-un mod absolut neaşteptat (vorbesc serios, chiar nu vă puteţi imagina finalul, cel puţin nu 100%, poate de asta şi cei care vor urî cartea o vor citi cu fervoare până la ultima pagina).

Ca să mă asigur că, vorbind despre carte, nu vă ofer numai o părere strict subiectivă, am browserit pe net ca să mai citesc şi alte recenzii să văd ce mai spun şi alţii. Majoritatea sunt ca şi mine în tabăra celor care o iubesc, pentru poveste, pentru lirismul ei deosebit, pentru ilustraţiile alb-negru, pentru sentimentele pe care ţi le trezeşte cartea. Puţinii care o critică acuză stilul mult prea poetic (repetiţii, metafore, enumerări) care ar face cartea grea de citit – sincer nu mi s-a părut deloc greu de citit, din contră, cred că tocmai asta le va plăcea copiilor – precum şi faptul că e greu de descris un public ţintă, că de fapt n-ar fi pentru copii (apar scene de cruzime faţă de animale) ci pentru adulţii care preferă literatura pentru copii. Nu mi se pare aşa – o recomand cu încredere unui copil de 9-10 ani şi peste, un copil care a citit Coliba Unchiului Tom sau Oliver Twist şi este conştient că pe această lume există şi lucruri rele şi oameni răi care nu pot fi salvaţi, dar că pe lângă acestea există şi dragoste, prietenie, milă şi iertare.

Titlu original: The Underneath

Titlu în limba română: Adăpostul

Autor: Kathi Appelt

Traducător: Luminiţa Cocârţă Andrei (care a făcut o treabă foarte bună cu traducerea)

Editura: Gama

Cartea poate fi găsită în librării sau comandată de pe site-ul editurii. Ca să vă faceţi o părere şi să vă convingeţi că merită citită, găsiţi pe blog la Shauki primele patru capitole din carte!

0 Comment

  1. Anda says: Reply

    Multumim ca impartasasesti cu noi atatea idei minunate: carti, filme, bricolaje, traditii…
    Ai un premiu la mine pe blog, special pentru asta. Toate cele bune iti doresc.

  2. mihaelafrunza says: Reply

    eu recunosc…n-am avut rabdare s-o citesc. am renuntat dupa numai cateva pagini.. shame on me 😀

  3. Anonymous says: Reply

    am citit cartea si e foarte frumoasa 🙂 dar este putin cam trista 🙁

  4. […] mine la Iaşi şi am uitat-o acolo, aşa că abia acum am apucat s-o citesc. Dacă n-aş fi citit Adăpostul de Kathi Appelt (din care mi se pare uşor inspirată dar cine ştie, poate că autoarea nici n-a […]

Leave a Reply