Accidente la spălat rufe

Dacă e un lucru la care sunt expertă, acela e să distrug hainele la maşina de spălat. Fac ce fac şi mai scap câte un lucru de altă culoare şi îmi colorez o maşină întreagă de haine în bleumarin, verde sau roz murdar. Am aruncat la haine în urma acestor nefericite întâmplări de puteam să îmbrac un stat mai mic. Asta până anul trecut când am fost acasă la mama şi am spălat nişte haine de-ale Elizei cu o şosetă neagră care s-a strecurat în maşină fără s-o văd. Căciuliţa ei roz a devenit un mov incert şi o salopetă galbenă a devenit un gri-plumburiu infect. Pentru că şi-aşa erau distruse, mama mi-a spus să le bag la clor, macar să le fac albe, doar-doar or arăta mai bine. Numai că, surpriză, hainele au “lepădat” culoarea împrumutată şi şi-au recăpătat culoarea iniţială fără să se decoloreze. M-am bucurat, am zis că e o întâmplare şi atât. Asta până la următorul eveniment de acest gen, când am pătat iar o maşină de haine în roşu, de la un body. Le-am pus iar în clor, aceeaşi poveste – şi-au recăpătat culorile din fabrică fără alte daune colaterale. Aseară, am păţit-o din nou, de data asta cu un tricou galben şi o cămaşă roz la care ţineam foarte mult. Am stat vreo două ore să le pun pe rând în clor, să le supraveghez până s-a dus albastrul din ele.

De obicei eu folosesc nişte şerveţele care captează culoarea şi în 90% din cazuri funcţionează perfect. Dar uneori se mai întâmplă ca scurgerea de culoare să fie prea puternică pentru cele două şerveţele pe care le pun şi să se impregneze în haine. Am încercat varianta cu clorul doar pentru haine 100% bumbac, nu ştiu cum s-ar comporta cu alt tip de ţesătură. Dacă încercaţi să le salvaţi în modul ăsta, o faceţi pe răspunderea voastră 🙂 Oricum sunt deja stricate, mai rău de atât n-aveţi ce să le faceţi.

Asta folosesc pentru a capta culorile: şerveţele Dr Beckmann – captator de culoare şi murdărie. Se găsesc în hipermarketuri şi costă cam 13 lei un pachet cu 20 de bucăţi. Mai există şi o altă marcă, le-am încercat şi pe acelea, dar nu am fost mulţumită. Aveau mai degrabă o textură ca de hârtie şi nu de ţesătură şi nu mi s-au părut la fel de eficiente.

157 Replies to “Accidente la spălat rufe”

  1. ce tare! habar n-aveam ca exista asa ceva. multam pt pont, si eu stric hainute de fete frumoase:(!

  2. Buna! As vrea sa te intreb unde gasesc acest produs numit Dr. Beckmann, eu fiind din Bucuresti. Am aceiasi problema cu accidentele legate de iesirea culorii si patarea hainelor.
    Multumesc pt raspuns!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Buna Ana, il gasesti in Cora sau Carrefour la sectiunea cu detergenti, acolo unde mai sunt si saruri de perdele si alte produse de curatare.

      1. Pentru a incerca de a scoate culoarea straina de pe haina, folositi ACE (clor) amestecat cu apa, sau clor pur si in ce cantitate? Cat timp trebuie lasata bluza in clor?

        1. Laura Frunză says: Reply

          Ace amestecat cu apa. Eu am lasat rufele si le-am pazit, le-am scos/verificat/pus la loc etc. Dar nu functioneaza in toate cazurile si nu cu toate materialele. Cum am zis si in articol, incercati pe propriul risc.

    2. In magazinele kaufland sau in dm.păcat ca aici in ţară nu sunt produsele din Germania.Sunt o grămadă de produse care te ajută in asemenea situatii

  3. Multumesc mult!O zi buna!

  4. Buna vreau sa te intreb dak şerveţele Dr Beckmann mar ajuta sa scot culoarea dintr-o bluza dar nu are pete de culoare sa colorat toata. multumesc

    1. Simona, servetelele dr Beckmann te ajuta sa previi acest fenomen. O data ce s-a intamplat, exista alt produs tot de la ei, e un fel de detergent care scoate culoarea “straina” de pe haine. Cauta-l tot in zona cu detergenti a hipermarketului, e un tub destul de mic.

      1. Din pacate nu se mai fabrica produsul despre care vorbesti cel care scoate culoatrea straina 🙁 l-am folosit de cateva ori cu succes, acum nu-l mai gasesc nicaieri.

  5. Bine o sa caut multumesc mult

  6. buna. eu am patit asa: am pus la spalat o geaca alba si din greseala am strecurat si o bluza neagra. din nefericire, geaca mea s’a colorat toata, intr’un albastru ft sters, si arata destul de urat. ai putea sa’mi zici ce marca de clor ai folosit si de unde ai cumparat’o si daca m’ar ajuta la ceva. ms mult

    1. Am folosit clor marca Ace, pe mine m-a ajutat la toate hainele, insa erau din bumbac, nu stiu cum se comporta la material sintetic. Poti incerca, dar pe riscul tau. Eu zic ca daca deja e stricata, ai 50% sanse s-o repari si 50% sanse s-o strici si mai tare. Trebuie mare atentie pentru ca uneori clorul ingalbeneste tesaturile sintetice.

  7. Dar oare din blug as putea scoate cu clor?:)))..am spalat o rochita rosie cu un blug trei sferturi..si mi-au iesit niste linii roz pe blug:)))…blugul fiin ff deschis la culoare

    1. Laura Frunza says: Reply

      Sheila, nu stiu ce sa zic, nu te-as sfatui. Blugul se poate decolora destul de tare de la clor.

  8. baldea elisabeta says: Reply

    ma poate ajuta si pe mine cinea ? mi s-a colorat dantela alba de la o bluza si este sintetica . ea initial a fost alba . ce sa fac ?

    1. Elisabeta, dantela s-a colorat sau bluza? Daca dantela s-a colorat si e sintetica, nu stiu daca ai sanse sa iasa la clor, poti incerca, pana la urma este distrusa si mai rau nu ai ce face. Idem cu bluza. Mai poti incerca si varianta sa inlocuiesti la croitoreasa dantela. Imi pare rau ca ai patit asta, si eu mi-am stricat multe haine asa 🙁

  9. astazi mi-am cumparat o bluzita asa de frumoasa de culoare roz deschis de la un second hand si am bagat-o la spalat si nu stiu din ce a iesit si mi-a facut cateva pete negre pe ea,bluzita fiind din ceva lanita mai degraba cred ca e un pulover mai subtirel asa,oare as putea incerca cu ace?ar iesi?imi pare asa de rau de ea ca e superba nu am purtat-o nici macar o data

    1. Alexandra, nu stiu ce sa-ti spun, poti incerca dar pe riscul tau. Oricum bluza e deja stricata, n-ai ce sa-i mai faci…

      1. Am băgat la spălat bluzele de la muncă cu o pereche de blugi negri și acum sunt pătate (bluzele au culoarea verde deschis) cum pot remedia problema? 😬

        1. In afara de ceea ce am scris deja in articol (solutie care nu functioneaza in toate cazurile, asa ca foloseste-o cu precautie), nu am alta solutie.

  10. acum 3 zile mi-am cumparat o pereche de blugi roz,i-am purtat o zi,dupa care i-am bagat la spalat,cand i-am scos pe blugi au aparut dungi albe si pe fata si pe spate,ce trebuie sa ii fac ca ii recapat culoarea?

  11. ma poti ajuta si pe mine cu un sfat, am o geaca (pe care am dat o gramada de bani) si rosie cu dungi late albe,
    dar din cauza ca nu am respectat tempèratura de spalare acum , dungile albe sunt roz, e un material sintetic, gen fas, crezi ca mai am vreo sansa cu ea?
    si un tricou rosu cu gular alb , care de la vanish color , gulerul nu a devenit si mai alb , ci mai roz, tricoul e din bumbac, mai am vreo sansa sa le mai salvez?

    1. Catalina, nu stiu ce sa-ti spun, poti incerca sa vezi, dar o faci pe propria raspundere. Vezi in hipermarketuri ca exista si ceva special pentru scos culoarea care s-a impregnat, de la aceeasi firma ca aceste servetele.

  12. Am cumparat o haina nou rosie ieri si am spalat-o impreuna cu niste sosete albe si o pijama alba si s-au facut roz toate. Daca spal cu clor pijamaua care mai are un scris mare albastru si unul rosu risc sa se duca si acel scris sau nu.

    1. Nu stiu, e un risc pe care ti-l asumi cand le bagi la clor. Depinde din ce e facuta pijamaua, ce fel de scris e etc

  13. Este 100% bumbac iar scrisul dupa parerea mea este destul de bine pus in tesatura

  14. Am si eu o intrebare: Se poate decolora o bluza de la prea mult stat in apa cu dero? Am o bluza din bumbac 100%, gen camasa, in carouri gri cu portocaliu deschis, dungi verzi si portocalii, iar pe partea cu portocaliu au aparut, dupa spalare, mici pete de decolorare. Bluza este de la Timeout deci ma gandesc ca materialul nu e chiar atat de prost… deci e posibil? Ce ii pot face sa o readuc cu a fost odata? II mai pot face ceva?
    Multumesc mult pt parere

    1. Lumi, da, se poate decolora, orice culoare paleste in apa, mai ales daca nu e prea bine fixata. Nu stiu daca mai ai ce sa ii mai faci, eu nu cred in detergentii aceia care, chipurile, readuc culorile vii ale tesaturilor, dar poti incerca.

  15. Eu am o mica problema…am bagat la spalat o bluza alba care are aplicate litere, cifre din alte materiale si alte culori….sa colorat o parte de spate si numai pete de culoare albastra…am incercat lasando in apa cu otet, nici un rezultat dupa cu Vanish nici asa..Cu clor imi e teama sa o las…ptr k avand literele de culoare albastra si rosie…ce o sa iasa??? Imi pare tare rau de bluza…pentru k a fost purtata doar o singura data si este superba..(bluza sotului meu) O alta varianta ar mai fi colorarea bluzei…dar cum ramane cu culoarea aplicatilor???

    1. Daca bluza e stricata deja, de ce ti-e teama sa mai incerci ceva? Ce se mai poate intampla, se strica si mai tare si oricum o arunci. Incearca cumva sa dai cu clor doar pe pata respectiva, daca tot e pe spate.

    2. Bună seara, am o imensa problema.Am stricat cămașă cumnatei,cămașă fiind bleu a stat câteva ore în apa călduță cu dero și a ieșit culoarea bleu în unele părți.Cumnata a albit jumătate cămașă fiind de firma(200,300 euro)eu neștiind și eu am mai lăsat cămășile mele no brand gen mai multe ore în.apa.cu dero.Ce as putea face vă rog mult..îmi vine sa ma omor( nici ea nu a zis nimic)..deci sa dus bleumarinul din cămașă,au rămas dungi albe pe unele locuri. MULȚUMESC

      1. Nimic nu mai poti face. Nu-mi pot imagina cum o camasa de firma de banii astia poate fi de o calitate atat de proasta.

  16. daca am bagat lucruri albe la masina de spalat si din intamplare si o soseta rosie..si toate lucrurile au pete roz, ce fac? folosesc ace?

    1. da

  17. Buna …..vreau sa ma ajutati si pe mn am o pereche de pan albi si iam bagat la spalat si au iesit albastriii ce pot sa fac …..???????????

    1. Scrie clar in articol ce poti face, l-ai citit macar?

  18. Buna.Am doua tricouri albe care imi plac la nebunie,dar mama le-a pus la spalat din greseala cu ceva roz.Acum au o culoare foarte urata intre alb si roz.Cu ce as putea sa le aduc la culoarea initiala?Clor sau servetelele alea?

    1. Citeşte cu atenţie articolul, scrie acolo pentru ce e fiecare.

  19. Buna. Am bagat la masina de spalat un pulover o pereche de pantaloni de bumbac si geaca material sintetic , puloverul are un scris albastru pe el si au iesit niste pete albastre pe manecile puloverului si pe geaca , mentionez toate sunt albe exceptionand scrisul , pot sa le repar cumva ? Multumesc anticipat!

    1. Incearca sa le bagi la clor sau sa dai cu apa amestecata cu putin clor doar in zonele alea, dar pe riscul tau, nu garantez ca vei reusi.

  20. buna laura. am niste haine roz, care initial au fost albe, iar un tricou este cu pete, restul sunt uniforme. le-am bagat dupa-amiaza la ace, si acum jumatate de ora le-am verificat … si nici un rezultat. am citit cam tot ce ai scris si as vrea sa te intreb despre cantitati, cat se tin, ma gandesc ca poate gresesc undeva. multumesc mult

    1. Klaudya, dacă nu s-a dus din prima, atunci slabe şanse să se mai ducă, desi eu am avut o pijama de-a fetiţei la care nu s-a luat din prima dar după vreo trei spalari, a ieşit culoarea străină. Clor am pus în limite normale, dizolvat în apă şi am pus hainele pe rând ca să nu fie înghesuite dar depinde mult şi de compoziţia ţesăturilor şi de rezistenţa vopselei.

  21. ok. mersi mult … o sa incerc si eu sa le spal de mai multe ori … poate, poate.

  22. buna,te rog frumos ajuta-ma…am o pereche de blugi care pe ei dupa prima spalare au aparut niste dungi albe ce pot face?blugi sunt foarte buni…multumesc anticipat!

    1. Din moment ce au aparut dungi, se pare ca nu erau asa buni. Dungile alea sunt de la decolorare, nu mai ai ce face, doar sa ii vopsesti din nou cu vopsea textila speciala pentru blugi.

    2. iuliana mindru says: Reply

      parerea mea e ca nu este vorba de calitatea blugilor.. eu am bagat toti blugii mei la spalat dupa ce am venit dintr-o excursie unde s-au murdarit de noroi pe spate si cand i-am scos toti aveau acele dungulite albe. culmea este ca dungile sunt fix pe partea superioara in fata. fac alergie cand ii vad. blugii erau de la firme diferite, preturi diferite…si nu erau ieftini asta e clar. tu ai reusit sa rezolvi cumva?se pot purta si asa, nu zic, insa ma deranjeaza foarte tare. mersi in avans.

  23. Buna, doar ce mi-am bagat niste pantaloni care au fost bej si i-am facut roz..in clor..astept rezultatul:D ideea e ca asta s-a intamplat mai de mult ..oare mai functioneaza?
    Eu nu sper sa ii readuc la culoarea initiala, ci doar sa obtin o culoare uniforma pt ca rozul de pe ei este in pete pe toata suprafata.. Cam cat ar trebui sa ii las?avand in vedere si faptul ca a trecut ceva de la incident:D

    1. Ii lasi pana vezi ca se mai duce din culoare (daca se duce, ceea ce nu garantez). Daca i-ai lasat si o noapte si nu s-a intamplat nimic, ii poti arunca linistita.

  24. buna Laura….am citit toate post-urile dar n-am gasit nicaieri ce ma interesa asa ca te rog spune.mi daca o bluza sintetica se mai poate strange inapoi?mc anticipat

  25. am o pereche de pantaloni negri dar dupa ce iam bagat la masina mia aparut niste dungi albe cu ce pot sa dau sa se faca iar negri

    1. E posibil sa nu se fi clatit bine, mai baga-i o data la masina, singuri, pe un program de clatire, cu putin otet alb in compartimentul de clatire. Daca nu se duc dungile albe, inseamna ca s-au decolorat si nu mai ai ce face cu ei.

  26. tocmai am “innecat” un tricou care era alb, si-mi placea atat de muult 🙁 o sa incerc ace, sper sa am succes ! 🙁

  27. Iustinian Niculae says: Reply

    Buna. Am si eu o problema. Am niste blugi de culoare gri deschis, si mama deobicei ii spala impreuna cu alte haine albe, dar mi’a facut o surpriza si am gasit o mare pata alba, vizibila, pe blugi. Oare ma pot ajuta servetelele sau clorul ?

    1. Dacă au o pată albă, înseamnă că s-au decolorat. Albul nu iese din nimic. Nu mai ai ce să le faci.

  28. Iustinian Niculae says: Reply

    Cineva mi’a spus ca pot sa ii bag in clor, poate, poate se albesc complet. Oricum, deja nu mai pot sa’i port si cred ca o sa incerc.

  29. am bagat 2 tricouri albe la clor si mia iesit mov fara sa bag altceva cu ele ce pot face sa le fac iarasi albe?

    1. Nimic, daca ti s-au facut urate de la clor nu prea ai ce sa le mai faci, a fost materialul prelucrat prost sau au avut vreo eticheta de proasta calitate.

  30. Am facut-o si eu de bau. Am un tricou in dungi alb si negru si l-am spalat.Tot negrul acela a iesit pe alb si acum zici ca e jegos.Imi place extrem de mult tricoul si nu stiu ce sa ii mai fac.Nu il mai port purta…din toata poveste mi-am dat seama ca nu intotdeauna hainele scumpe sunt bune ca material.Mi-am luat teapa.

    1. Sa-l porti prin casa, din pacate altceva nu cred ca mai ai ce-i face. Poti incerca varianta cu clorul dar s-ar putea sa-l strici mai rau. Oricum e stricat deja…

      1. Da,si e aiurea,e nou.Imi pare ff rau ca l-am stricat.Dar orice as fi facut tot s-ar fi stricat.L-am spalat initial la mana pentru ca ma gandeam ca o sa il stric la masina de spalat,si cand l-am pus in apa s-a innegrit.Dupa ce s-a uscat , am vazut ca deja era stricat si l-am pus la masina…si s-a facut varzaa.
        O sa incerc si clorul.Multumesc frumos pentru raspuns!

  31. hei eu am niste sandale bleo.ieri le-am spalat pt prima data.a fost totul ok pana le-am pus la uscat.cand au inceput sa se usuce s-au facut cam negre..de fapt sunt patate.cand le-am vazut am incercat sa le spal din nou si din culoarea lor curgea un negru..acum s-au uscat si sunt cu pete negre.ce le pot face?sau mai bine spus as avea ce le face?dati’mi si mie un sfat va rog…

    1. Daca sunt din piele intoarsa nu prea mai ai ce le face, lasa-le sa se usuce bine si unge-le dupa aceea cu putin ulei de bebelusi si freaca bine cu o periuta de dinti veche. Daca-s piele normala, poti folosi cam orice crema si chiar coaja interioara a unei banane. Dar nu cred ca vor mai arata ca noi.

  32. Multumesc mult pentru sfat la mine chiar a functinat pe haine de bumbac si la fel cu clor ACE

  33. Unul dintre cele mai utile articole, chiar aveam nevoie de o solutie pentru situatiile astea! Am incercat si eu si a functionat. A fost vorba despre un tricou din bumbac, pe care l-am lasat 15 minute in apa cu clor (Ace) si l-am scos ca nou! Iti multumim (eu si toate femeile carora le-am impartasit solutia ta)! 🙂

  34. buna laura,as dori sa stiu cum pot decolora cu ace o geaca de blug albastra ?

    1. Cum adica? In afara de a o baga intr-un lighean cu apa si clor in el? Vrei s-o faci cu modele?

  35. Bună, Laura! Am o problema. Am o pereche de blugi mov, i-am pătat, iar pentru pata am ales sa folosesc Ace/clor(am auzit ca functioneaza). A iesit pata, prima pata, dar s-au decolorat, adica din mov au devenit in unele parti roz. Sa ii mai pun odata in clor? Imi e teama sa nu se decoloreze si mai mult, dar n-am alta solutie, nu stiu alta solutie. M-ai putea sfatui ce sa folosesc? Servetelele de mai sus ar merge si la problema mea? Iti multumesc mult!

    1. Servetelele merg preventiv, din pacate nu repara. Parca tin minte ca am remarcat si ceva special care scoate petele de culoare, tot la raionul de detergenti din hipermarket, dar nu mai retin exact ce era. Daca ii bagi in clor se vor decolora si mai tare cu siguranta. Tu decizi ce vrei sa faci cu ei pana la urma.

  36. Buna,am o pereche de pantaloni de costum albastri de barbati si i-am pus intr-un lighean cu apa cu detergent si din greseala am pus si o cravata mov.au iesit din cravata pete roz in pantaloni.ce pot sa fac ?i-am lasat in vanish,i-am dus si la curatat dar petele tot nu au iesit
    Pantalonii au in compozitie 92% lana multumesc

    1. Ionela, nu cred ca ii mai poti salva, mai ales ca sunt din lana. Nu ti-as sugera sa incerci varianta cu Ace, s-ar putea sa-i deteriorezi mai rau.

  37. Am auzit ca este o solutie de scos pete de la Sano,stii ceva, e buna?
    m-am gandit sa o incerc. multumesc

    1. Nu am auzit de ea si oricum solutiile de scos pete nu scot petele de vopsea textila pentru ca altfel ar scoate si culoarea originala a materialului.

  38. Buna! Am si eu o rochie alba cu o banda rosie.In moment ce am bagat rochita in apa a devenit roz.. Ii mai pot face ceva?Multumesc!

    1. Mihaela, scrie in articol ce poti incerca si ce nu. Alte sfaturi suplimentare nu am.

  39. buna, am un tricou ce are niste litere cusute cu ata alba.Cum pot scoate culoarea de la o pereche de blugi care s a impregnat in acea acele litere cusute?

  40. Buna seara. Am si eu o problema cu o rochie pe care am spalato la mana si avand o parte neagra si una alba din nefericire a iesit in culoarea alba si nu stiu ce sa ii fac. Ma puteti ajuta? Oare daca o duc la curatatorie se poate scapa de petele negre? Multumesc

    1. In afara de ceea ce am scris in articol, nu am ce sfat sa-ti dau.

  41. Am cumparat o pereche de pantaloni de la puma negri si scrie puma cu alb si semnul de la puma tot cu alb si a inceput sa se crape semnul si putin din scris ceva sfaturi ca imi pare rau de ei iam purtat de 2 ori atat!

    1. Semnul ala e din cauciuc imprimat, n-ai ce sa-i faci.

  42. Am cumparat o bluza cu dungi albe si verzi, iar verdele a lasat niste pete urate pe alb, ai cumva idee cum as putea sa le curat?

    1. Nu cred ca o mai poti curata. Am scris sugestia mea in articol dar nu cred ca va merge la tine.

  43. buna ,am cumparat o geaca alba de fas si s-a patat o parte din ea in rosu..geaca nu am purtat-o de loc ..cum fac sa scot pata?

  44. buna, am un tricou in degrade de la alb la galben, dar din nefericire s-a amestecat cu altele si a iesit aproape verde…dar un verzui urat, murdar(dar nu foarte inchis la culoare) :))….Servetelele acelea nu le-am gasit, iar cu clorul cum procedez? il las un anumit timp,il supraveghez,il scot din cand in cand si ma uit la el?…imi este putin teama pentru ca nu am mai facut asta. Astept un raspuns.Multumesc.

    1. De ce ti-e teama? Ce crezi ca s-ar mai putea intampla? Tricoul e deja distrus. Incearca sa il pui in apa cu clor (nu in clor simplu), dar nu garantez ca o sa iasa, depinde si de compozitia materialului. E riscant, oricum, tu decizi daca iti asumi riscul sau nu.

  45. buna .. mi-am cumparat recent o bluza alba si am bagat-o la masina de spalat .. dar tatal meu a pus si blugii albastrii…si cand am scos bluza era de culoare albastra (gri) .. am incercat cu venish dar nu s-a dus…imi poti spune ce pot face sa o refac alba?

    1. Georgiana, tu ai citit macar articolul? Ca scrie acolo negru pe alb ce sugerez sa faci.

      1. Buna seara mi-am cumpărat o pereche de blugi si surpriza cum pun mana pe ei ma fac albastra .ce sa le fac sa nu mai iese din ei,ca iese si dacă pui mana pe ei,i-am ținut o data câteva ore in apa cu otet si degeaba.ce pot face?sau este ceva soluție ca sa numai iese culoarea.va multumesc

  46. buna, si eu am patit ceva asemanator..doar ca am bagat niste haine f murdare la spalat cu clor cu tot, iar acum au niste pete colorate, portocalii pe ele..daca aplic clor pe toata suprafata lor,am vreo sansa macar sa uniformizez culoarea?hainele sunt din bumbac 100%..

  47. Buna ma poate ajuta si pe mine cineva!!! Daca se mai poate repara problema urmatoare….am spalat hainele si le-am pus in baie la uscat pe un uscator si mama mea a venit si a dat cu Savo pt mucegai printre rosturile de la faianta si pulverizand hainele au fost prin preajma si acum cand ma uit la haine apar picuri pe ele ca si cum ar fi decolorate (defapt s-au decolorat) …stiti ceva detergent sau cum se poate repara problema …sunt haine destul de noi si imi pare rau pt ele ca chiar imi placeau

    1. Savo contine clor deci hainele tale s-au decolorat. Nu mai ai ce le face, nu se mai pot salva.

    2. Eu am pus o camasa alba la clor diluat cu apa si putin detergent si cand amscoso avea multe pete roz, mentionez ca am pus-o fara alte lucruri. Nu imi dau seama ce s-a intamplat, de unde a aparut culoarea roz…

  48. buna ,daca deja o haina o scot patata din masina mai pot folosi servetelele de mai sus?sau pot folosi celalalt detergent(pe internet lam gasit sub forma de roll-on)? multumesc

    1. Nu mai poti folosi servetelele. Nu stiu daca merge si celalalt detergent, eu nu l-am incercat.

  49. Andreea Georgeta says: Reply

    cum pot sa reinnoiesc culoarea unor pantaloni negrii….de la spalat a mai pierit culoarea si raman asa ca si cum ar fi prafuiti….:)

  50. Va rog, ajutati-mă cu un sfat: am un covor vechi si frumos din lana, soacra mea l-a spalat in curte si culoarea roșu a migrat pe alb, devenind roz. Știți vreo soluție, eventual care se folosește si la haine, care sa scoată măcar o parte din culoare? Multumesc mult!

    1. La lana nu prea mai aveti ce face, din pacate. Mai ales fiind vechi, nu as recomanda solutii agresive de curatare. Trebuie consultat un restaurator de covoare, eventual, poate exista vreo solutie profesionala de curatat.

  51. Din pacate am patit-o si eu cu hainele albe. Am bagat in masina de spalat haine albe si printre care si ceva negru si au devenit un alb murdar. Problema e ca eu nu am folosit Ace pana acum decat in masina automata si nu prea a avut efect. Le-as pune separat intr-un lighean, dar nu stiu exact ce cantitate de Ace sa pun. Daca mi-ai spune ti-as fi recunoscatoare:D

    1. Nu stiu cantitati, probabil scrie pe sticla proportiile. Eu am pus din ochi.

  52. buna !Doar ce am cumparat o pereche de blugi verzi din h&m am bagat-o in geanta dar am uitat ca era si senvisul acolo.s-au patat am folosit ariel ptr pete si i-au decolorat acum au niste pete albe . mai pot face ceva

    1. Ai incercat sa-i mai speli normal si sa-i clatesti bine? Poate doar au ramas urme de detergent. Desi la cat de proaste sunt produsele H&M pentru adulti, nici nu ma mir. Daca s-au decolorat, nu mai ai ce le face, doar sa cumperi vopsea pentru blugi si sa-i vopsesti.

      1. Multumesc ptr sfat dar sti unde pot găsi vopsea ptr blugi????

        1. Unele hipermarketuri sau in magazinele de hobby.

  53. Cat Ace ai folosit ? in ce cantitate de apa ?

  54. Se pot colora țesături în țară?

  55. Buna ziua ! Imi cer scuze daca deranjez. In timpul pauzei de la munca m-am dus la baie, din greseala pantalonii mei s-au atins de wc. Scumpa doamna care se ocupa de baie a curatat wc-ul cu Domestos dar din pacate nu a curatat foarte bine wc-ul si am atins pantalonii usor de wc. Din pacate are mici pete blugii de culoare albastrus inchis. Se mai pot scoate acele pete cu servetele de care ati mentionat mai sus ? Sau ma duc la femeia de serviciu sa o strang de gat ?! :))) 😀

    1. Nu se mai pot scoate pentru ca acele pete sunt decoloratii, de fapt. Domestos contine clor si decoloreaza. Am patit-o si eu cu niste cuverturi acasa.

  56. Aseara baiatul meu a primit de la instructorul de karate un kimono frumos si ALB plus o curea violet. Fiind folosite m-am harnicit si le-am pus impreuna in masina de spalat la 60 grade, iar acum avem un kimono primavaratic de culoarea brandusei. Fiind seara tarziu le-am lasat pana dimineata in masina de spalat, mai bine, daca-l vedeam seara nu mai dormeam toata noaptea de nervi. Am pus Domestos, pentru ca nu aveam in casa nimic de albit si le-am mai spalat inca odata fara nici un rezultat. O sa incerc astazi, cu ACE, cand ma duc acasa de la servici. Este alt produs care sa ma ajute? Mi-e frica sa nu il stric.

    1. Ar trebui sa le lasi la inmuiat in apa cu Ace si sa le supraveghezi. Altceva nu stiu daca te ajuta.

  57. Am luat in seama sfatul tau de a incerca cu clor scoaterea unei culori ajunsa accidental pe un obiect de imbracaminte.
    Dar, nefolosind de niciun fel clor, nu aveam asa ceva in casa.
    Asa ca am incercat sa-l inlocuiesc cu Domestos-verde.
    Surpriza! A functionat.
    Fiind vorba de un tricou negru de la adidas, deci din material sintetic, dar cu cele trei dungi din bumbac de culoare alba, am aplicat domestos doar local si am frecat cu periuta de unghii. ( Culoarea ajunsa pe cele trei dungi era rosu).
    In cateva minute am salvat tricoul, fara alte urmari ce ar fi putut fi trecute cu vederea.
    Succes si voua!

  58. Buna!Am un costum de baie roz cu alb.Din pacate coluarea roz a iesit in alb.Imi puteti recomanda si mie o solutie cu care sa pot scoate culoarea?Multumesc!

    1. Nu exista solutii care sa scoata vopseaua. Majoritatea solutiilor scot petele “straine” in timp ce fixeaza vopseaua originala. Numai de pe unele tesaturi se poate scoate, cu clor, asa cum am explicat deja in articol.

  59. raluca grancea says: Reply

    am si eu o rochita la care tin mult e negru cu alb la bust si din cauza unei esarfe negre pe care am purtato la o nunta a intrat negru pe alb iar acum albul nu mai e curat e un gri spalacit.ce sa fac sa devina iar alb.materialul e cam din panza topita.

  60. A incercat cineva vreodata sa albeasca o tesatura din in 100% cu clor? Am citit toate comentariile anterioare si, din pacate, nu am gasit vreun raspuns la intrebarea aceasta. Am o rochie din in de culoare roz deschis a carei culoare s-a decolorat de la deodorant sau de la transpiratie. Nu o mai pot purta in felul in care arata acum. Va rog sa nu imi raspundeti ca as putea “risca oricum” pentru ca totusi rochia poate fi transformata intr-o… fusta, materialul fiind foarte placut vara. Multumesc anticipat pentru raspuns.

    1. Eu nu am incercat, nu stiu cum se comporta inul la clor.

      1. Multumesc mult pentru un raspuns atat de prompt. Va promit ca daca totusi voi incerca metoda de decolorare totala cu clor, va voi spune la ce rezultat am ajuns.

  61. Buna. Sper sa ma poti ajuta cu un sfat. Am băgat la spălat niste tricouri rosii din bumbac 100% si mai multe haine colorate printre care o pereche de pantaloni negri de costum. Si la sfarsit pe tricourile rosii au aparut niste pete negre mai sterse In unele locuri. As putea remedia cumva problema?

  62. Buna. Am bagat la masina un costum de baie roz cu alb cu o rochie neagra, acum costumul e roz murdar cu gri… oribil. Crezi ca mai pot repara ceva ? Mersi!

    1. Nu stiu, ai la indemana solutia propusa in articol dar tu decizi daca risti s-o aplici sau nu.

    2. Raluca, același lucru l.am pățit si eu de curând… Ai reușit să refaci costumul de baie?

  63. Buna!
    Eu am spalat o pereche de blugi de culoare albastru deschis si mi s-au decolorat dar nu tot pantalonu’ ,ci doar o pata.Daca ai putea sa ma ajuti ar fi super.

  64. Buna!
    Am patit si eu cu o pereche de pantaloni din tercot 100% bumbac de culoare bej care au imprumutat cateva pete dintr-o bluza albastra! Ce ma sfatuiesti?

    1. Sfatul este cel din articol, incercat pe propriul risc.

  65. Buna!
    Am spalat niste blugi negrii cu clor. Iar ei s-au decolorat si au revenit la culoarea din fabrica . Ce sfat imi puteti da?

    1. Culoarea din fabrica nu era negru? Poti incerca sa-i vopsesti, daca vrei, cu vopsea speciala pentru blugi, se gaseste in unele supermarketuri.

      1. Nu, nu era negru. Multumesc mult

  66. Buna ziua am o camasa colorata care are niste pete galbene si nu stiu cum sa le scot.

  67. buna. am patit-o si eu. am uitat printre hainele albe un prosop roz si mi s-au colorat toate. acum aveam niste prosoabe albe din bumbac l-am spala cu clor si au iesit. dar am o camasa alba si o ie alba si nu stiu ce sa le fac. crezi ca servetele acestea ar scoatea culoarea asta roz din ie? daca s-a colorat toata.Ms

    1. Nu stiu, posibil, nu le-am mai folosit de mult, nici nu stiu daca se mai gasesc.

  68. super tare articolul

  69. Buna Laura,

    Am nevoie de ajutor. Baietelul meu face gimnastica si i-am spalat manual body-ul care este albastru cu dungi albe. Dungile albe au iesit patate, colorate cu albastru. Mai poate fii remediata problema tinand cont ca este sintetic? Multumesc

    1. Laura Frunză says: Reply

      In afara de ceea ce am scris deja in articol, ma tem ca nu am alte sugestii.

  70. Buna! Am pus un sutien alb in apa cu clor si s-a facut roz…
    Se mai poate face ceva sa revin la albul initial?

  71. Salut! Am o problema; am spalat cu apa calda si cu foarte putin detergent de rufe, fara sa las la inmuiat, o pereche de adidasi din piele cu panza. Din nefericire a migrat culoarea din piele spre panza si acum sunt patati si urati. Panza respectiva era un alb murdar, nu alb imaculat. Mai am vreo sansa sa-i aduc la culoarea lor? 🙁 Cred ca pielea respectiva nu a fost tratata chimic pentru fixarea culorii…

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu cred ca ii mai poti aduce la starea lor initiala. Ii mai poti spala o data folosind servetele de captare a culorii dar nu garantez ca vei reusi sa scoti culoarea.

  72. Am o bluza rosu cu negru si iese la spalat culoarea rosie. O spal eu separat, de mana, dar imi pateaza, mai ales la subrat sutienul.
    Cum pot stabiliza culoarea? Am incercat cu otet de mere si nu a mers.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu se poate stabiliza culoarea acasa. O sa tot iasa din ea.

  73. Multumesc de raspuns.
    Acasa nu. Dar unde altundeva?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Doar industrial. Fabricile de tesaturi au solutii speciale de fixare a culorii. Uita-te, totusi, prin magazine la plicurile de vopsea pt blugi, de ex, si vezi daca n-au inclus in kit si vreo solutie care sa fixeze culoarea.

      1. Multumesc. Am sa caut si daca am sa gasesc ceva am sa va spun.

  74. Salut am spălat o pereche de ghete albe cu o pereche de încălțăminte roșie fără să vreau si acum mă de la ghete este roz si arata foarte urît crezi ca pot sa recapăt culoarea alba cu clor?

    1. Nu stiu daca metoda functioneaza si la incaltaminte. Tu decizi daca incerci cu clor sau nu.

  75. Buna va rog ajutati-ma!!! Mi-am stricat adidassii 😢😢😢 i-am bagat la spălat si ei fiind albi mi-a intrat un albastru in ei arata fff urat m-ai costat 100 de euro si chiar țin la ei va rog daca ma puteti ajuta adidassii sunt piele întoarsă multumesc.

    1. Nu stiu daca mai poti face ceva acasa, mai bine intereseaza-te de o curatatorie speciala pentru incaltaminte sa vezi daca te pot ajuta ei.

  76. Am bagat la spalaf un tricou de la polo si din greseala nu am observat ca era si o bluza neagra…tricoul era un galben aprins si acum e un galben spalacit cu tendinte de negru si are un aspect urat…daca il pun la clor se va decolora?? Ce ar trebui sa fac ?

  77. Dar daca este 60% bumbac shi 40%sintetic ma va ajuta clorul

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu stiu, cum am zis si in articol, tu decizi daca risti sa testezi metoda sau nu.

      1. laura salveaza-ma…..am obluza de panza topita foarte frumoasa,si am bagat-o la masina de spalat ….s-a facut mica si nu stiu cum s-o refac,nu mi-am dat seama ca o stric….ce pot face sa o readuc la marimea initiala?multumesc anticipat..

        1. Laura Frunză says: Reply

          Nu cred că mai reuşeşti s-o aduci la dimensiunea iniţială, din păcate. Pentru lână am citit că ar merge înmuiată în balsam şi apoi tras de ea, dar n-aş şti să-ţi spun dacă funcţionează şi la pânză topită.

  78. Am bagat la spalat o geaca de piele intoarsa aceasta s a strans exista vreo posibilitate sa o repar?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu stiu nimic despre piele. Cred ca mai bine te adresezi unei curatatorii specializata in produse din piele.

  79. Buna mă poți ajuta te rog? Am o pătură Cocolino,cu doua fete,am spalato singura,doar că mi-a ieșit culoarea .adică ea este roșu cu alb,și pe partea cu alb este cu pete roz. Cum le pot scoate?

    1. Îmi pare rău dar, în afară de ceea ce am scris în articol, nu ştiu ce v-aş mai putea sfătui. În general, e cam imposibil de reparat o ţesătură din care a ieşit culoarea.

      1. Bună am băgat o pereche de adidași roșii cu o pereche albi imaculat la 40 grade cei albi au ieșit roz oare mai pot face ceva? Se poate reveni la culoarea alba? Mulțumesc mult

        1. Laura Frunză says: Reply

          Buna! In afara de solutia prezentata in articol, nu stiu ce ai mai putea face altceva. Poti incerca sa ii bagi la clor sau poti sa-i pastrezi asa roz.

  80. Sa înțeleg ca din lână nu mai poți scoate culoarea nicicum? Inițial era alb-gălbuie, iar acum a devenit…. ma rog, parca a curs cerneala pe ea. Și nu, nu am citit tot, in caz ca ai explicat deja, nu am avut timpul necesar. Multumesc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.