Cartea de miercuri – Seria Cireşarii şi cărţile româneşti pentru copii

“Niciun roman pentru copii şi tineret nu se poate compara, la noi, ca audienţă şi forţă de fascinaţie cu Cireşarii. Constantin Chiriţă a avut ideea magistrală – a şi reuşit s-o realizeze – de a nu face compromisuri politice şi nici propagandă în Cireşarii. Cavalerii florii de cireş nu au probleme ideologice. Personajele secundare, unele excelent portretizate, sunt de asemeni ale zilelor noastre, pozitive. Cireşarii, lipsiţi, prin voinţa autorului, de idei politice clare, despre care nu aflăm nici măcar dacă sunt membri în organizaţiile inevitabile de pionieri şi utecişti, au totuşi o idee care convenea şi cititorilor şi supraveghetorilor ideologici ai vremii: binele. Ei se implică, motivaţia lor e tocmai nobleţea binelui gratuit. Toţi răspândesc în jur căldură şi duioşie.

Autorul a avut apoi inteligenţa de a nu ocoli ivirea atracţiei erotice, dar şi de a trata subiectul în limita deplinei pudori şi castităţi, în caz contrar destinul cărţilor fiind expus unei cenzuri care nu cunoştea menajamente. Constantin Chiriţă a izbutit să fie credibil fără a şarja renunţarea la iubire de dragul unui scop mai înalt. Cireşarii sunt veşnic îndrăgostiţi, ceea ce-i face simpatici. Un alt secret pe care autorul Cireşarilor l-a intuit este acela al conturării unei echipe. Cireşarii acţionează într-o direcţie unică, fiind însă diverşi. Iar cititorul îşi poate selecta favoriturl sau favoriţii în funcţie de personalitate.

Cireşarii este un roman pentru o anumită vârstă a copilăriei. Poate fi citit cu plăcere şi de un adult prin prisma părţii lui de thriller, prin interesul oricărui cititor pentru mister. Sau pentru a descoperi procedeele prin care autorul îşi cucereşte publicul. Dar, sigur, ceea ce îi va face pe adulţi să recitească toate volumele este nostalgia copilăriei pe care o avem cu toţii.

În peisajul literar dezolant al epocii comuniste, cititorii care ieşeau din copilăria mică nu găseau decât două opere autohtone care le puteau stimula imaginaţia şi dorinţa de identificare cu eroi exemplari. Acestea au fost Toate pânzele sus de Radu Tudoran (1954) şi Cireşarii de Constantin Chiriţă. Practic, nu există niciun român născut sub comunism care să ignore aceste două cărţi (nota mea: sunt cărţile mele preferate pentru copii, iar la Toate pânzele sus, mi-a plăcut şi filmul pe care îl am pe dvd-uri de colecţie, filmul Cireşarii, însă, nu mi-a plăcut deloc şi chiar Horia Gârbea îl numeşte o “catastrofă impardonabilă). Celor două capete de serie li se adaugă, la mare distanţă, Operaţiunea Hercule de Ovidiu Zotta şi Racheta Albă de Ludovic Roman (Operaţiunea Hercule n-am citit-o, dar Racheta Alba da, şi mi-a plăcut foarte mult, sper ca Jurnalul Naţional să le re-editeze şi pe acestea, mai ales că e vară şi trebuie să ne convingem copiii să citească, nu să stea cu ochii lipiţi de calculator). În fine, putem cita povestirile, puţine, ale lui Mircea Sântimbreau din Recreaţia Mare (altă carte de căpătâi pentru copiii de clasa a treia – a şasea, extrem de amuzantă).

Mai straniu mi se pare că în cei douăzeci de ani de libertate nu s-a scris nicio carte pentru copii şi tineret care să se apropie măcar de valoarea şi popularitatea “Cireşarilor”. Competiţia pentru egalarea acestui ciclu de romane rămâne deschisă.

Nu cred că sunt mulţi cititori de la noi care să nu fi parcurs aceste romane. Ele constituie, ca şi poveştile lui Creangă sau, la altă vârstă, marile romane de aventuri ori cele ale SF-ului clasic, praguri obligatorii în accesul unui tânăr la literatură.

Lectura Cireşarilor şi a altor cărţi, pe palierele de vârstă cuvenite, educă şi documentează asupra ceea ce sunt literatura şi rostul ei în lume. Cel care nu citeşte Cireşarii pierde o experienţă plăcută şi folositoare. Cel care nu citeşte mai nimic din cărţile potrivite fiecărui anotimp al tinereţii pierde totul – şansa de a se apropia de literatură dintr-o perspectivă adecvată, benefică vieţii sale.” (fragment din interviul cu Horia Gârbea publicat în Jurnalul Naţional din 30 iunie 2010)

Aş mai adăuga că eu am mai citit şi alte cărţi cu aventuri cu copii (indiferent că erau pionieri sau nu) scrise şi publicate în comunism de autori români. Mi-au plăcut mult, deşi nu se ridică la înălţimea Cireşarilor. Dacă aveţi bunici cu biblioteci pline, nu strică să intraţi în ele să mai citiţi şi de pe acolo. Cărţile româneşti vechi cu  personaje-copii sunt de o candoare magică pe care niciun fantasy din ziua de azi nu o poate avea.

Nichita Stănescu, impresionat de candoarea cireşarilor, a scris, în semn de prietenie cu scriitorul Constantin Chiriţă, ciclul de poeme Cântece de cireşar. Iată poezia Cireşar:

“Nimeni nu crede dacă sărutăm/pasărea în zbor, iarba înverzind./Noi suntem un fel de martori/ai adolescenţei ruginind./Nimeni nu ne spune:bea, flămândule!/Nimeni nu ne spune: însetatule!/Curge primăvara pe sub fluturi,/visător podeaua curge pe sub tine, patule!/Lasă-te pe somnul meu, tu, vis frumos,/Cade-mi tu în gura mea uscată/roşie cireaşă dintr-un chiparos,/Zână inventată.”

Iată omagiul adus de poetul Dumitru M. Ion Cireşarilor pe ultima copertă a volumului IV (Editura Cartea Românească, 1976)

“Acum, când primăvara atinge cu genele, cu tot dinadinsul, fereastra casei voastre, gata să vă soarbă în afara bârlogului, nu-i aşa că aţi auzit un glas: Oameni buni şi copii buni, primiţi cu Cireşarii? Spuneţi-mi, mai este cineva pe-acasă care să nu fi semnat zapisul de plecare ca rob în ţara şi-l lumea Cireşarilor? Ce fel de lume să fie lumea Cireşarilor, de poate ala, pe nepusă masă, să deschidă inimi, să facă să înflorească prietenia curată? Câtă fantezie trebuie să risipeşti să poţi închipui nişte fiinţe în care orice tânăr să creadă, să se confunde cu ele până la năzdrăvănie? De ce şi astăzi, la simpla rostire a Cireşarilor, am senzaţia unui lanţ de explozii dirijate către mirajul vieţii care palpită în petalele florilor de cireş?”

(fragmente preluate din Jurnalul Naţional, 07 iulie 2010)

0 Comment

  1. Multumim pentru recomandarea de miercuri 🙂

    O zi frumoasa, draga cititorule!

  2. Stefan says: Reply

    La inceput cand ai spus doar de cele 2 exemple era cat pe ce sa ma revolt 😉 dar… ai recuparat din mers amintind si de “Racheta alba”. Ca tot aminteai de ecranizare… trebuie sa recunosc ca eu am savurat din plin si mini serialul “Racheta alba” a fost o splendoare pentru acele vremuri. Ai trezit nostalgia din noi…

    1. Laura Frunza says: Reply

      Si mie mi-a placut mult Racheta Alba – mini seria. Spre deosebire de Ciresari, aceasta a fost chiar bine realizata. Mi-as dori mult s-o revad.

Leave a Reply