Ferma animalelor (nu, nu cea de Orwell!)

Am fost ieri cu Eliza la Ferma Animalelor din comuna Pantelimon. Prima oară am auzit de ei la o ediţie Baby Expo mai veche. Aduseseră câteva animăluţe şi amenajaseră un mic ţarc în faţa Sălii Polivalente şi copiii le priveau încântaţi. Mi-am dat seama că sunt mulţi copii care nu au unde vedea pe viu animale domestice şi, vorba unei anecdote mai vechi, care cred că vacile sunt mov cu alb ca văcuţa Milka.

La Ferma Animalelor puteţi vedea vaci, cai, oi, capre, iepuri de diverse rase, porci de diverse rase (trebuie să mergeţi cât mai repede ca să vedeţi purceluşii nou-născuţi, sunt adorabili), păsări (găini, bibilici, raţe, gâşte, păuni, porumbei), porcuşori de Guinea, măgăruşi. Aproape toate animalele au pui mici în perioada asta şi e o încântare să îi hrăneşti şi să îi mângâi. Copiii sunt încurajaţi, cu ajutorul personalului fermei, să interacţioneze cu animalele şi există chiar şi călărie pe ponei la un preţ mai mult decât rezonabil. De fapt şi costul accesului este rezonabil şi merită să îţi duci copilul până acolo. La intrare au şi un magazin unde au de vânzare produse bio, cum ar fi sucul de mere şi pere de Mălâncrav (cam scump ce-i drept, 16 lei litrul) şi pâine bio.

După ce Eliza s-a săturat de locul de joacă (pentru că au şi aşa ceva), s-a dus la fiecare animal în parte, le-a dat să mănânce, s-a amuzat şi a încercat să îi imite.  Au şi un labirint din porumb verde în care ne-am plimbat. Ne-am simţit bine şi noi ca adulţi, de copii ce să spun, erau cu toţii încântaţi! Au şi un spaţiu unde copiii îşi pot serba ziua în aer liber şi nişte enclave cu bănci şi frigider unde poţi pune gustarea sau băuturile aduse de acasă.

Câteva poze:

Purceluşii
Răţuştele
Căpriţele

Mai multe detalii despre fermă pe site-ul lor oficial. Se poate ajunge acolo şi dacă nu aveţi maşină, e drept, e ceva mai complicat, trebuie să luaţi maxi taxi 547 de la Cora Pantelimon dar nu e departe şi merită efortul. Dacă tot am fost în zonă, am trecut şi pe la ferma de lapte Pantelimon de unde am cumpărat lapte proaspăt cu 3 lei litrul. E bine să ai sticlele tale, dar dacă nu ai, poţi cumpăra de la ei, cu 1 leu sticla de un litru, sticlă nouă, sterilă. Şi nu vreau să aud comentarii cum că laptele nepasteurizat e bau-bau-l laptelui. Eu îi dau Elizei şi lapte de vacă şi de capră (despre care o să vă povestesc în curând), fiert, alături de laptele formulă. Şi îi fac şi brînzeturi din el sau lapte cu fidea sau cu orez.

0 Replies to “Ferma animalelor (nu, nu cea de Orwell!)”

  1. mihaelafrunza says: Reply

    si mie mi-a placut foarte mult. e chiar un loc frumos unde sa iti petreci cateva ore linistite in aer liber.

  2. Ar trebui ca toti mai multi copii sa cunoasca animalele. Iubind pe ei devin oameni mai buni, responsabili.

  3. Foarte frumos, nici nu stiam ca exista asa o ferma…chiar ma gandeam ca ar fi o idee tare buna!

  4. […] Ferma animalelor (nu, nu cea de Orwell!) Mon Jul 26, 2010 17:34 pm Am fost ieri cu Eliza la Ferma Animalelor din comuna Pantelimon. Prima oară am auzit de ei la o ediţie Baby Expo mai veche. Aduseseră câteva animăluţe şi amenajaseră un mic ţarc în faţa Sălii Polivalente şi copiii le priveau încântaţi. Mi-am dat seama că sunt mulţi copii care nu au unde vedea pe viu […] […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.