Petrecere tematică de ziua Elizei

A venit şi a trecut ziua Elizei, am făcut şi petrecere şi ne-am simţit minunat. A fost multă, multă muncă dar a meritat fiecare oră din noapte pe care nu am dormit-o şi fiecare alergătură şi stresul aferent. Eliza s-a simţit nemaipomenit şi la fel şi invitaţii (cel puţin aşa au spus). Am pornit de la ideea să îi fac o petrecere cu copii şi din idee în idee am organizat până la urmă o petrecere tematică. Mi-e greu să definesc tema într-un singur cuvânt, am avut decoraţiuni de toamnă, mâncare românească, muzică populară şi o gazdă în costum naţional, deci să îi spunem o petrecere câmpenească. Am vrut s-o îmbrac şi pe Eliza în ie dar am descoperit că nu îi mai vine, aşa că am ales, în schimb, un compleu cu bluză şi rochiţă primite cadou de la naşii ei din Canada, cărora le mulţumim şi pe această cale pentru toate darurile trimise.

Decoraţiunile au fost făcute de mine, am avut “trandafiri” din frunze uscate, o coroniţă de mere, un banner cu “la mulţi ani, eliza”, un aranjament floral cu flori de toamnă, perne cusute cu frunze şi multe, multe jucării 🙂 Am pregătit pentru copii cuburi de construit, creioane colorate, caiete pentru desenat şi suficient spaţiu să aibă loc de joacă. Am mers pe ideea “la o petrecere de copii să inviţi atâţia copii câţi ani face copilul” am invitat doar doi copii, adică suficienţi cât să se joace frumos fără să se calce în picioare, mai ales într-un apartament de bloc. Am mai avut şi un bebe mic, dar nu se pune pentru că stătea cuminte la tăticul ei în braţe.

dsc066691_small

De mâncare am avut la aperitiv pastramă de vită, cârnaţi şi slănină produse în mod tradiţional, aduse pe un fund de lemn (n-am mai apucat să fac poze că au dispărut în secunda doi), o oală cu sarmale în foi de viţă şi de varză (cu umplutură din carne de vită şi pui, în caz că vroiau să mănânce şi copiii) şi un tort făcut de mine cu câteva ore înainte să vină invitaţii ca să fie proaspăt (să nu faceţi asta, e un stres groaznic)

M-am axat pe mâncarea pentru adulţi pentru că petrecerea a fost la ora 18.00, după somnul de prânz al copiilor, oră la care ei au mâncat deja şi nu le stă capul decât la joacă. De băut am pregătit pentru copii suc organic de merişor la cutiuţă individuală, cumpărat din magazinul suedez din Ikea, iar pentru părinţi vin roşu la pastramă şi vin alb la sarmale.

În încheiere am adus şi două platouri cu plăcintă cu mere şi plăcintă cu dovleac, din care am mai pus şi la pachet cui a dorit:

La plecare am dăruit copiilor câte un săculeţ făcut de mine cu nişte bunătăţi şi o inimioară pe care scria “Mulţumesc că ai fost la ziua mea. Cu drag, Eliza”. Cel de mai jos e săculeţul pentru fetiţe, celui de băieţel (cu o maşinuţă din fetru pe el şi panglică bleu) nu am mai apucat să îi fac poze.

Despre decoraţiunile făcute manual şi despre deliciosul tort pe care l-am făcut (nu mă laud, dar chiar a fost delicios, mai ales că eu nu prea sunt pricepută la torturi şi am încercat o reţetă nouă) vorbim mai detaliat în zilele următoare.

Eliza a primit numai cadouri frumoase de care a fost încântată şi a primit chiar şi o floricică aranjată special pentru ea. Asta e o idee grozavă, să te duci la petrecerea unei fetiţe şi să-i duci un trandafir alb înfăşurat în tul roz. Este superb şi o să îl usuc atârnat în jos de perdea (îşi păstrează forma şi nu cad petalele) ca să îl avem amintire. Prietena cu trandafirul are multe idei grozave, aş fi vrut să vă povestesc de botezul fetiţei ei dar nu am avut timp, însă promit să recuperez ca să aveţi o sursă în plus de inspiraţie când organizaţi botezul copiilor sau finilor voştri. Felicitarea e primită de la naşa ei  şi mi s-a părut că se potriveşte cu trandafirul aşa că le-am pozat împreună.

Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la reuşita acestei petreceri!

Save

Save

0 Replies to “Petrecere tematică de ziua Elizei”

  1. springflower24 says: Reply

    La multi ani Elizei si felicitari pentru idee, pentru decoratiuni, pentru mancarea cu iz de toamna si pentru ideea cu cadourile pentru invitati! Esti plina de idei!

  2. La multi ani frumoasa Eliza! Sa cresti mare, frumoasa si desteapta, asa ca mamica ta!
    Frumoasa petrecere ai avut 🙂
    Pe 30 octombrie si fetita mea isi serbeaza ziua de nastere. Voi imprimuta ideea de petrecere tematica, care mi se pare cea mai tare idee auzita in ultima vreme:)

    1. Mulţumesc, Cristina, să mai intri pe blog şi în zilele următoare când o să povestesc de decoraţiuni şi de tort.

      1. Laura, eu sunt un fan infocat al blogului tau si chiar daca nu comentez prea des, nu pierd nici un articol postat 🙂
        Multumesc de vizita si te mai astept si cu alte ocazii pe la mine 🙂

  3. Si aici inca o data – > La Multi Ani Eliza!!!
    O petrecere de zile mari!!! Felicitari!

    Un pup mare, cu drag 😀

  4. […] inca, am intrebat daca ne primesc si in starea asta de cacao si am plecat cu mic , cu mare la petrecerea Elizei.Acolo ne-am simtit minunat, copilul si mai incantat ca era printre jucarii, n-a dat semne ca s-ar […]

  5. La multi ani pentru Eliza si felicitari mamicii pentru asa o petrecere frumoasa!!! Apreciez tot efortul tau si se vede ca a meritat! Foarte frumos!!
    Pacat ca prea multi prefera sa sarbatoreasca ziua copiilor la Mc Donald’s …

  6. La multi ani, Eliza! Sa cresti mare si sa te bucuri, impreuna cu familia ta, de tot ce-i mai frumos pe lume!!!!!
    Laura, te urmaresc de mult, imi place ce scrii… nu mica mi-a fost mirarea azi cand am citit postul asta…iti zic de ce:
    Azi, baiatul meu ce-l mic, Radu face 6 ani. El isi dorea sa-i serbam ziua la mc’, a mai mers la prieteni si in plus noi nu ii ducem foarte rar, in caz de forta majora. deci… el mc’, noi nu si nu, nu-i sanatos, facem acasa. Sotul meu zice “facem meniu traditional “anti mc'”. Deci totul facut de noi, nu chiar cu asa mare atentie la detalii ca tine, dar ca meniul asemanator. Meniul pentru copii (precizez invitatii mei mai maricei, 8 ani, 6 ani) a inclus pizza facuta de mine si tort tiramisu -care a iesit super si gustos si aspectos…
    iar pt. parinti sotul a facut platouri reci cu mezeluri cumparate de la cineva de la sibiu care are mag de desfacere la piata Prosper, tot un fel de “baciu”, branza, castraveti murati de mine, palinca de sibiu de la socri si visinata productie proprie + tochitura cu mamaliga, ou ochiuri si branza rasa, “a la sotul meu ardelean”. la desert tort si placinta de dovleac.
    Apropo, poti posta reteta foi de placinta pe blog? tare bine arata …
    Nu am prea multe poze, insa ideea a prins super, am primit numai laude…
    pupici, m-am intins cam mult

    1. Ce bine suna tochitura cu mamaliga, ou si branza, cred ca o sa fac si eu zilele astea. Ma bucur ca v-ati simtit bine. Si eu sper sa rezist tentatiei in anii viitori si sa facem mereu acasa sau in alt loc frumos, dar nu la fast-food-uri. Jucarele in pungute pot sa le dau si eu acasa si poate peste ani fac hamburgeri de casa si ii impachetez in pungi de hartie cu cate o jucarie, exact la la mc. O sa ii spun McLaura’s 🙂

  7. ha, ha, ha… in acelasi timp cu mine a mai scris cineva de mc donald’s…. ne bucuram ca am rezistat ispitei si l-am facut sa inteleaga ca e mai frumos si mai sanatos acasa, si intr-adevar s-au simtit super acasa, si copiii si parintii.

  8. La multi ani, Elizei!!! Superba petrecere!

  9. Laura, esti mereu plina de idei frumoase, speciale! Ai organizat o petrecere aparte, cred ca a fost frumos si …gustos vad! Ne inspiri si pe noi si … asteptam cu nerabdare reteta de tort, ca m am tot uitat la el dar nu mi am dat seama ce contine!

  10. Buna!
    La multi ani,Eliza! Sa fi sanatoasa,voioasa si sa aduci numai impliniri parintilor!
    Interesanta ideea de petrecere tematica.Felicitari!
    Astept sa postezi idei despre acel botez cu multe idei originale ptr ca si noi ne petregatim de un botez si mai am nevoie de idei. 🙂

  11. […] October, 2010 by Laura Frunza Am folosit la ziua Elizei o varietate de tehnici de decorare pentru ca totul să iasă cât mai frumos şi să sugereze […]

  12. Draga Laura, te urmaresc de foarte mult timp, de cand avea Eliza cateva luni, si vreau sa iti scriu ca esti o mamica de nota 10! Intre timp am devenit si eu mamica de fetita. 🙂 Mi-a placut ff mult cum ai organizat petrecerea Elizei si deja ma gandesc sa o pun in aplicare pt la anul cand va face un anisor. De asemenea, toate articolele tale le urmaresc cu interes. Felicitari!

    1. Andreea, multumesc pentru vorbele frumoase. Sanatate multa tie si fetitei!

  13. […] 2010 by Laura Frunza Ştiu că vă tot promit de mult că o să postez reţeta tortului de la ziua Elizei şi iată că am ajuns să îmi ţin promisiunea. Acest tort a fost succesul serii, deşi unii […]

  14. Foarte creativa esti Laura, felicitari pentru initiativa! Micuta ta va avea niste amintiri superbe! Avem multe de invatat de la o asa mamica. Tocmai mi-ai dat o idee grozava pentru ziua nepotelei mele.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Iti multumesc, Gabriela, te mai astept la mine pe blog sa citesti si din articolele mai recente.

  15. esti foarte talentata si ingenioasa , inca o data felicitari si sa-ti traiasca fetita

    1. Multumesc mult, esti foarte amabila!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.