Cartea de miercuri – Ne jucăm şi mâncăm

Mă ştiţi pe mine, mereu sunt în căutare de cărţi pentru copii şi de cărţi de bucate. Când le găsesc pe amândouă sunt, în general, fericită. Am dat de linkul către Condimente Shop de pe site la Adi Hădean, avea un banner ochios care mi-a prins privirea. Am intrat şi, de curiozitate, am comandat cartea Ne jucăm şi mâncăm scrisă de bucătarul Radu Popovici, autorul site-ului Reţetele lui Radu. O să trec peste problemele tehnice pe care le-am avut cu comanda şi o să vă povestesc direct despre carte.

Este o aplicaţie (un fel de progrămel) care conţine 50 de reţete pentru copii între 3 şi 10 ani. Am vizualizat reţetele, sunt în marea majoritate interesante, sunt prezentate frumos, cu imagini viu colorate, e uşor de navigat prin ele, le poţi printa, ce mai, nu am ce comenta la calitatea tehnică a aplicaţiei.

Am însă ce comenta la următoarele:

– reţetele au greşeli de ortografie şi gramaticale (“cubuleţele este foarte crocante la exterior”) şi nu sunt scrise cu diacritice (deşi aplicaţia suportă diacriticele pentru că în titlu sunt folosite)
– termenii folosiţi sunt pe alocuri prea pretenţioşi; eu aş fi curioasă dacă o mămică obişnuită care cumpără această carte ştie cum se “poseaza” peştele. Oare de ce nu mergea cuvântul “fierbe” în fraza respectivă?
– în 99% din reţete nu sunt folosite poze ilustrative adecvate. Pozele sunt drăguţe dar când cumpăr o carte de bucate mă aştept să văd o poză clară şi frumoasă cu preparatul final, pe care s-o mănânc cu ochii, nu o poză generică cu farfurii în formă de peşte sau copii murdari de frişcă (oricât de adorabili ar fi ei).
– ar fi trebuit la fiecare reţetă să fie menţionată vârsta recomandată; eu chiar aş vrea să ştiu la ce vârstă îi pot da copilului icre de somon, brânză cu mucegai sau somon afumat.
– multe din ingrediente sunt destul de scumpe şi unele chiar greu de găsit la noi, gen ţelina apio, fromage frais (deşi pare un fel de brânză cu smântână din descriere), parmezan, cepşoară (care bănuiesc că e chives, adică ceapa aceea verde cu frunze foarte, foarte subţiri) Ăsta nu e neapărat un lucru rău pentru că te face să cauţi şi să foloseşti şi alte ingrediente decât cele banale. Dar depinde de publicul ţintă căruia îi este adresată cartea.

Ce mi-a plăcut la această carte (da, au fost şi lucruri care mi-au plăcut)

– reţetele au denumiri gen “cufăraşul cu comori”, “supa ursului”, “ineluşe cu smaralde” care vă dau o idee de poveste pe care o puteţi spune copilului
– conţin o mare varietate de ingrediente, astfel că vă puteţi obişnui copilul cu multe gusturi
– unele sunt uşor de preparat, astfel că vă puteţi implica şi copilul în procesul gătirii
– are un glosar de ingrediente, cu explicaţii, şi un capitol despre “cum gătim pentru copii”.

Iniţiativa de a scoate o carte de bucate pentru copii (scrisă şi nu tradusă) este lăudabilă, dar, deşi reţetele sunt delicioase şi variate, punerea în practică a ideii este superficială.  Nu s-a stabilit un public ţintă al acestei cărţi care să fie respectat folosind o terminologie şi o exprimare adecvată. Nu s-au făcut poze profesioniste.  Şi nu în ultimul rând nu a fost revizuită sau corectată de un ochi proaspăt care să remarce greşelile şcolăreşti.  Dacă era  un e-book distribuit gratuit, spuneam că da, a investit mult timp şi efort şi nu trebuie să comentam greşelile, ci să vedem doar partea bună. Dar este o carte care se vinde şi încă la un preţ similar cu cărţile din librării (5 euro cu tot cu tva înseamnă vreo 22 de lei).

Dacă mă întrebaţi pe mine dacă merită banii, n-aş şti ce să zic. E drept că găsiţi mult mai multe reţete şi mult mai bogat ilustrate pe diverse bloguri, dar în progrămelul lui le aveţi grupate ca să alegeţi oricând, chiar şi când nu vă merge netul, o reţetă potrivită pentru cel mic. Şi în plus, îl puteţi pune chiar pe copil să aleagă reţeta, se poate uita prin fişiere şi îşi poate alege, în funcţie de ingrediente (că, din păcate, în funcţie de poze nu) prânzul sau cina. Rămâne să browseriţi demo-ul de pe site şi să hotărâţi voi dacă vă place sau nu!

0 Replies to “Cartea de miercuri – Ne jucăm şi mâncăm”

  1. […] Cartea de miercuri – Ne jucăm şi mâncăm Wed Oct 27, 2010 12:09 pm Update concurs: Pentru că mi-au plăcut foarte mult toate comentariile, nu am putut alege unul mai presus de celelalte, aşa că am tras la sorţi. Am avut 14 participanţi (15 participări în total deoarece Cati a intrat de două ori la tragere pentru ca a scris şi pe blog). Şi câştigătorul este: Cati, felicitări! Lasă-mi […] […]

  2. Yupyy! Multumim tare mult Laura, de abia astept sa-i arat cartea Alesiei si sa-i citesc!

  3. Va multumesc pentru recenzia facuta cartii digitale si ma bucur ca i-ati gasit si parti bune. In principiu sunt de acord cu criticile dvs., dar as vrea sa fac doar unele precizari. Aceste precizari nu se vor a fi scuze, ci doar explicatii:
    – termenii folositi nu sunt pretiosi, ci doar exacti. De exemplu, “a posa” nu poate fi inlocuit cu “a fierbe” fiindca este un procedeu diferit. Cand posezi, temperatura apei este undeva intre 75 si 85 °C, deci sub temperatura de fierbere. La fel, prajirea nu este acelasi lucru cu rumenirea si nici cu sotarea sau cu prajirea in baie-de-ulei.
    – apio, fromage frais si altele asemenea se gasesc in toate supermarketurile. Este adevarat ca multi trec pe langa rafturi fara a le privi cu adevarat, dar acest lucru nu face ingredientele greu de gasit.
    – cepsoara este numele corect al plantei care se vinde in supermarket ca “chivas”,- o denaturare a denumirii din limba engleza “chives”. Acum ce era sa fac, sa promovez o greseala stupida? Doar nu doriti sa spunem toti “cartea care o cumpar” in loc de “cartea pe care o cumpar” doar fiindca sunt destui cei care nu stiu sa foloseasca acuzativul?
    – publicul tinta nu sunt chiar “mamicile obisnuite”. Acestea nu prea cumpara de pe Internet, nu prea sunt pasionate de carti digitale si nu stiu daca sunt interesate de carti in general. Publicul tinta este destul de clar definit, in opinia mea: persoane curioase, deschise, dornice sa experimenteze in bucatarie, care au si posibilitatea financiara de a face astfel de experimente.
    – micile probleme de descarcare si pretul sunt chestiuni ce au de-a face cu compania producatoare, nu cu autorul. La fel si folosirea sau nu a diacriticelor; din cate stiu eu aplicatia le suporta uneori, dar nu intotdeauna. Imi pare rau ca ati avut problem, dar in cele din urma s-au rezolvat, se pare
    – au scapat cateva greseli de culegere a textului si imi cer scuze pentru asta. Sunt greseli pe care mi le asum in totalitate. Ele se datoreaza grabei si neatentiei, nu lipsei de cunostinte gramaticale; credeti-ma, stiu sa scriu corect.
    – fotografii asa cum doriti dvs. ar fi marit semnificativ costurile; stiu ca judecati doar din punctul de vedere al clientului si nu pot decat sa va aprob; am vrut doar sa va ofer o explicatie. Pe blog am aproape 350 de retete postate, toate cu fotografii, asa ca as fi fost in stare sa fac si acest lucru daca ar fi fost considerat necesar.

    Aceste carti digitale sunt primul proiect de acest gen facut in Romania. Nici eu nu sunt decat 80% satisfacut de cum a iesit; unele lucruri se pot indrepta si se vor corecta la aparitiile urmatoare. Observatiile dvs. au fost foarte binevenite si eu voi tine cont de ele. Va multumesc inca o data.

    1. Buna Radu, multumim pentru explicatii si pentru lamuriri. O singura observatie as dori sa fac: ai fi surprins de cate mamici obisnuite circula pe net. Si spun asta pentru ca eu am ca public tinta tocmai mamicile si, desi 60% sunt femei cu studii superioare, deschise la nou, dornice sa experimenteze, 40% sunt femei obisnuite care abia stiu sa tasteze cu un singur deget dar care vor sa afle diverse informatii. Tu faci diferenta intre posare si fierbere pentru ca esti un profesionist dar o mama care pregateste peste pentru copilul ei nu cred ca o va face (ceea ce probabil va rezulta in supra-fierberea pestelui, intr-adevar).

  4. Daca mamicile vor sa se informeze, vor aprecia si precizia termenilor. O simpla cautare pe Internet sau prin dictionare poate lamuri termenii necunoscuti. Doar as putem invata, iar viata isi pierde semnificativ din haz daca nu am afla continuu lucruri noi… fie si dintr-o carte culinara.
    Stiu ca discutia pe aceasta tema ar putea dura la nesfarsit; ceea ce conteaza este ca am fost bine intentionat si dornic sa impartasesc cele cateva lucruri pe care le stiu, si nu sa fiu pretios.
    Sper sa conteze pentru cititoarele dvs. si modul nou si proaspat de abordare a alimentatiei copiilor, si modul in care aceasta este integrata in cultura generala pe care un copil trebuie sa o capete inainte de a deveni adult.
    Am incercat sa dau cateva idei pentru ceea ce mamicile trebuie sa creeze si sa ofere copiilor lor: acea bucatarie pe care acestia o vor numi candva “ca la mama acasa”. Sper ca toate acestea sa merite 4 euro + TVA.

    1. Radu, ai perfecta dreptate! Inca o data, multumim pentru lamuriri, pentru munca depusa la carte si, mai ales pentru ca ai deschis drumul pentru asemenea proiecte. La cat mai multe!

  5. Buna ziua. In general barbatii nu prea stiu ce si cum se intampla cand ai un/mai multi copii (al meu e exceptie pt ca se implica in toate si ma bucur tare mult). Dupa cum ziceam, mama nu are timp sa caute pe net ce inseamna “a posa”. CU SIGURANTA NU ARE TIMP! Cand copilului ii este foame ii face dupa cum se pricepe, dupa cum zice dr.
    Ma scuzati ca am intervenit dar cred ca cineva care scoate o asemenea “carte” ar trebui sa stie aceste lucruri. Si nu toti au internet!!!!!!
    Multumesc.

    1. Alina, ideea lui Radu e ca aceasta carte se adreseaza strict femeilor care au internet si stiu ce inseamna a posa sau cum sa caute aceasta informatie si care se intereseaza sa faca mereu feluri de mancare noi, experimentand tehnici si retete deosebite. E o carte pe calculator pana la urma, asa ca trebuie sa stii macar sa folosesti calculatorul ca s-o cumperi.

  6. […] cu privire la întâlnirea cu Radu, mai ales după recenzia pe care i-am făcut-o cărţii sale, Ne jucăm şi mâncăm, însă temerile mele au fost nefondate. Radu Popovici este un tip afabil, jovial şi deschis care […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.