Fursecuri cu “vitraliu” pentru masa şi pomul de Crăciun

Aceste fursecuri minunate pot fi folosite atât ca decor în brad cât şi ca gustare delicioasă la micul dejun de Crăciun, alături de un pahar de lapte cald. Sunt atât de frumoase că o să auziţi numai exclamaţii de uimire din partea familiei şi a invitaţilor.

DSC08165

Eu le-am făcut cu aluatul original, dar sunt incredibil de greu de lucrat. Aluatul este foarte moale şi lipicios şi a trebuit pus în repetate rânduri la congelator pentru a fi decupat mai uşor. Vă dau şi reţeta originală, dar vă sfătuiesc să încercaţi cu aluatul vostru preferat de fursecuri, vor ieşi la fel de bune.

Ingrediente: 100 de grame de unt, jumătate de cană de zahăr alb, un sfert de cană de zahăr brun, o lingură de miere, jumătate de linguriţă de esenţă de vanilie, 1 ou, 2 căni de făină, un sfert de linguriţă de sare fină, trei sferturi de linguriţă de praf de copt.

Se bate bine untul cu zahărul alb şi cel brun, până se face ca o cremă (mie nu mi s-a topit zahărul, dar n-a fost nicio problemă), cam două minute. Încorporaţi esenţa de vanilie şi mierea, apoi adăugaţi oul şi bateţi bine până obţineţi un amestec omogen. Separat, cerneţi făina, sarea şi praful de copt (eu n-am sită că mi s-a stricat, aşa că am amestecat bine cu degetele). Încorporaţi ingredientele uscate în amestecul umed şi frământaţi cu mâna până rezultă un aluat moale, nu foarte lipicios. Separaţi în două bucăţi, înfăşuraţi în folie de plastic, aplatizaţi şi daţi la frigider minim două ore (eu am făcut aluatul vineri seară şi fursecurile sîmbătă după amiază).

Dacă alegeţi să faceţi fursecurile cu acest aluat, reţineţi: scoateţi discul, întindeţi foaia între două foi de copt, daţi la congelator câteva minute, decupaţi fursecurile, puneţi-le în tavă, mai daţi tava la congelator câteva minute, decupaţi mijlocul.

Pentru partea de “vitraliu” vă trebuie dropsuri tari, fără umplutură (eu am folosit nişte dropsuri asortate şi de mentă de la Silvana) pe care le zdrobiţi bine cu ciocanul. Ca să nu faceţi un mare dezastru în bucătărie, puneţi dropsurile, fiecare culoare separat, în pungi şi zdrobiţi cu grijă.

DSC08138

Aşa arată fursecurile după tot procesul refrigerare-decupare-transferare:

DSC08140

În mijloc se pun din belşug dropsuri zdrobite. Atenţie să nu daţi pe fursecuri, pentru că se pătează, dar nici nu puneţi cu zgârcenie pentru că nu vor acoperi toată gaura când se vor topi.

DSC08142

DSC08143

Se coc maxim zece minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade (cuptorul meu arde puţin, aşa că le-am pus mai sus de mijloc şi am dat focul la 160 de grade), până se colorează uşor pe margini iar dropsurile arată ca şi cum ar fierbe cu bule. Se scot din cuptor şi se lasă la răcit în tavă. Aşa arată scoase din cuptor:

DSC08148

Dacă vreţi să le agăţaţi în brad, faceţi o gaură mică în partea de sus cu un pai de băut apă sau cu un tub de pix gol înainte de a le da la cuptor.

DSC08176

Păstraţi-le într-o cutie metalică pe care aţi căptuşit-o cu hârtie de mătase:

DSC08152

Sunt şi delicioase şi superbe şi sunt un cadou deosebit dacă aveţi curajul să faceţi mai multe. Eu am dublat cantităţile de mai sus şi am muncit o zi întreagă la ele, dar dacă mă întrebaţi acum, când încă mă mai dor palmele de la întins aluatul şi apăsat pe forma de tăiat, o să vă spun că a meritat.

Save

0 Replies to “Fursecuri cu “vitraliu” pentru masa şi pomul de Crăciun”

  1. […] Fursecuri cu “vitraliu” pentru masa şi pomul de Crăciun Mon Nov 29, 2010 12:28 pm Aceste fursecuri minunate pot fi folosite atât ca decor în brad cât şi ca gustare delicioasă la micul dejun de Crăciun, alături de un pahar de lapte cald. Sunt atât de frumoase că o să auziţi numai exclamaţii de uimire din partea familiei şi a invitaţilor. Eu le-am făcut cu aluatul original, dar sunt incredibil […] […]

  2. Laura,

    Esti “mama” tuturor bunatatilor!

    Cu drag,

    Ana-Maria

  3. springflower24 says: Reply

    Multumesc mult pentru mentionarea evenimentului meu in blogul tau! Si abia astept sa iti citesc in continuare articolele cu tematica de Sarbatori! Ce bine arata si fursecurile!!! O zi buna!

  4. Arata minunat aceste fursecuri. O sa le incerc si eu de Craciun!!!

  5. mi se pare atat de tare faza cu dropsurile care se topesc si arata zuuuper! ma gandesc ca daca pui de diferite culori ies fursecuri curcubeistice:D

    1. Eu am combinat doua culori, adica am pus in aceeasi gaura, dar nu s-au amestecat, a rezultat un vitraliu colorat.

  6. Arata super :). O sa le fac si eu cat de curand ca sa am experienta pana la Craciun.
    Dar mai intai cred ca voi face islifang, parca asa se numeau prajiturelele tale. Le-ai facut mai demult dar mi-am promis sa le incerc.
    Asteptam cu nerabdare decoratiunile din carton si alte minuni.
    Anul asta bugetulde cadouri ptr familie s-a restrans asa ca trebuie sa fiu mai creativa.

  7. wow, wow si iar wow! si cand ma gandesc ca se pot si manca… wooooow!!!

    foarte ingenios si delicios! cel putin asa pare, trebuie incercata reteta neaparat! dar oare se preteaza la orice tip de aluat de fursecuri?

    1. Da, eu cred ca se preteaza la orice tip de aluat. Fursecurile de genul asta (numite generic in engleza “shortbread”) sunt pe baza de unt, deci orice reteta similara functioneaza.

  8. […] Bezele marmorate Panettone îmbrăcat în ciocolată Cutie cu fursecuri cu ciocolată Brioşe glazurate Fursecuri cu vitraliu […]

  9. […] Biscuiti de casa dupa reteta de baza de aici. Decoratiile le-am lipit cu un “lipici” facut din zahar tos si zeama de lamaie. Biscutii in doua culori sunt facuti din doua aluaturi, unul cu cacao, unul fara. (Am intins cele doua aluaturi cat sa aiba cam aceeasi grosime, le-am suprapus si le-am rulat. Le-am lasat cateva minute la congelator, apoi am taiat rondele de cativa milimetri. La cuptor au stat tot 20 de minute la 180°C, ca si ceilalti). Pentru biscuitii cu geam am folosit bomboane, ca in reteta Laurei. […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.