Distracţie la birou

Cu dedicaţie pentru Zicu şi Florica de pe TvDece care se plâng mereu că se plictisesc la birou 🙂

Pentru că în lege scrie clar că la o oră de stat cu ochii în calculator, trebuie să faci zece minute o activitate care nu implică obiectul anterior menţionat, iată ce poţi face în acele zece minute, dacă jobul tău implică numai şi numai lucrul pe calculator 🙂

Agrafe de birou inimioare:

Sigur, le poţi folosi şi ca semne de carte, dar ce zici dacă i-ai trimite şefului la semnat nişte hârtii împodobite aşa?

Iar dacă sărbătoreşti Valentine’s Day sau Dragobetele, le poţi folosi să-i laşi iubitei/iubitului bileţele siropoase pe unde vrei tu (sau să pui semn la cadoul dorit în catalogul de la Tiffany’s 😀 ).  Detalii despre cum se fac aici, e foarte simplu, îndoi o parte a agrafei de la jumate şi eşti atent(ă) să nu-ţi rupi unghiile.

Dacă vrei să faci ceva mai stilat, încearcă acest semn de carte din post-it-uri nelipicioase, făcut cu tehnica origami.

Ai nevoie de un post-it nelipicios şi de un minut de răbdare. Iată cum se face:

Îndoaie post-it-ul în jumătate ca să formezi un triunghi. Am numerotat cele trei colţuri ca să fie mai uşor de explicat pasul următor.

Ia colţurile 2 şi 3 şi adu-le în sus, la colţul 1, ca să formezi un romb. Netezeşte bine îndoiturile.

Trage cele două colţuri ca să desfaci îndoiturile. Locul din care pornesc cele două îndoituri este mijlocul bazei triunghiului. Adu una din cele două părţi care formează vârful 1 înspre punctul 4.

Acum îndoaie vârfurile 2 şi trei înspre punctul 4.

Acum ia vârfurile 2 şi 3 şi bagă-le în buzunarul format de îndoirea vârfului 1 înspre bază. Daţi click pe poză să se mărească, pentru că am pus acolo o indicaţie. Şi gata.

Acum fă-ţi de cap cu toate culorile de post-it-uri din birou sau cu resturi de hârtie colorată de ambalaj.

Realizarea acestor semne de carte e o activitate grozavă şi pentru copiii de grădiniţă. Le daţi teancul de post-it-uri, le arătaţi cum să procedeze şi gata. Cred că dacă le mai daţi şi nişte inimioare sau floricele să le lipească pe ele, se pot duce acasă cu semnele pe post de cadou de opt martie pentru mămicile cititoare 🙂

0 Comment

  1. Simona says: Reply

    Uitasem de genul asta de semn de carte, chiar citesc ceva acum si tot timpul folosesc diverse obiecte pentru a nu uita la ce pagina am ramas. Intr-o pauza de butonat imi fac un colt colorat 🙂

  2. gand la gand! despre acele inimioare din agrafe vroiam sa scriu si eu pe blog.:D

  3. Amala says: Reply

    Mie imi place bannerul nou.Multe lucruri frumoase iti ies din condei. 🙂

  4. Dude says: Reply

    Nu stiu ce ar intelege seful daca i-as da actele prinse cu o astfel de agrafa :)))..

    1. Dude says: Reply

      Apropo, ce carte citeai?:)

      1. Laura Frunza says: Reply

        Nu mai stiu exact, cred ca Asasinul Papei de Luis Miguel Rocha.

Leave a Reply