Felicitare delicată cu floare – şablon pentru decupat

Dacă anul acesta alegeţi să faceţi personal felicitările pentru femeile dragi din viaţa voastră, iată o idee, care, deşi pare greu de realizat, de fapt e foarte uşor de pus în practică. Aveţi nevoie de tipar, de o coală de carton A4 pentru felicitări, de un foarfece, de un cutter, de o unealtă pentru biguit (un pix fără mină sau o croşetă) şi de două flori imprimate sau decupate de pe coli de ambalaj/pungi de cadouri şi care să fie la fel. Copiii pot colora această zonă pentru a o personaliza şi mai mult.

Printaţi tiparul şi transferaţi-l pe coala de carton. Nu printaţi direct pe carton pentru că se vor vedea urât liniile.  Aşa cum vă uitaţi la tipar el este de fapt verso-ul felicitării. Pentru a lipi floarea, întoarceţi pe partea cealaltă şi lipiţi cele două flori pe zonele delimitate cu  roşu. Eu mai întâi am decupat şi după aceea am lipit florile, dar mi-am dat seama că ar fi fost mai practic să lipesc florile din prima.

Decupaţi pe liniile negre continue, rotunjind marginile laterale.  Având felicitarea pe verso, îndoiţi pe prima  şi pe ultima linie întreruptă înspre dumneavoastră, ajutându-vă de unealta pentru biguit. Aveţi grijă să îndoiţi numai părţile laterale, nu şi mijlocul.

Întoarceţi felicitarea pe faţă şi îndoiţi liniile 2 şi 3, tot înspre dumneavoastră. Veţi avea patru îndoituri, două pe o parte şi două pe cealaltă. Apucaţi felicitarea de marginile mici şi aduceţi-le spre interior, unind cele două jumătăţi de flori prin îmbinare. Gata, acum puteţi s-o desfaceţi la loc şi să scrieţi ceva drăguţ în ea.

Chiar dacă instrucţiunile v-au băgat în ceaţă, o să vă daţi seama pe moment, în timp ce îndoiţi, cum vine împăturită.

Am creat tiparul pornind de la o felicitare pe care am primit-o mai demult şi care arată cam aşa:

E o idee bună să păstraţi toate felicitările primite pentru că le puteţi refolosi, fie decupând din ele imagini drăguţe, fie chiar copiind tiparul.

0 Replies to “Felicitare delicată cu floare – şablon pentru decupat”

  1. Buna Laura. am intrat pe blogul tau si am fost curioasa in legatura cu Book Depository. Am intrat pe acolo, dar sunt atat de multe carti , ca m-am pierdut un pic.
    As vrea sa te intreb cum se face livrarea cartilor, am vz ca termenul de livrare e f scurt. Am ochit o carte despre cum se deseneaza animalele (puiul meu de 2 ani 3 luni se pare ca este talentat la desen si as vrea sa-i dezvolt acest talen, dar ptr asta treb sa invat in primul rand eu , care sunt cu totul pe langa subiect).
    Mi-as mai dori un atlas sau o carte cu multe animale pentru el, dar nu ceva neaparat pentru 2 ani, poate fi si pentru mai tarziu, daca ai putea sa imi recomanzi ceva ti-as fi recunoascatoare. Imi poti recomanda orice fel de alte carti crezi ca s-ar potrivi varstei pe care o are, avand in vedere ca te ocupi de carti pentru copii.
    Iti multumesc mult pentru timpul acordat si de cand te-am descoperit revin in fiecare zi cu placere si curiozitate in casa ta virtuala.

    Cu drag, Vali.
    (am incercat sa-ti scriu in email, dar s-a intors emailul, ca fiind adresa invalida).

    1. Vavaly, adresa de email e idei_pentru_mamici_si_copii@yahoo.com, pe asta ai scris? Livrarea cartilor se face sub forma de scrisoare externa, de asta e si gratuit, pentru ca ei folosesc posta normala din fiecare tara. Vei primi un aviz in cutia postala si pe baza avizului vei merge sa ridici coletele de la posta. Ca o mentiune – fiecare carte se trimite intr-un plic separat pentru ca ei le livreaza de la depozitul cel mai apropiat de tara ta care o are in stoc, asa ca s-ar putea sa primesti mai multe colete. Felicitari pentru puiul tau talentat la desen, chiar sa ii incurajezi aceasta latura, avem nevoie de cat mai multi artisti care sa creeze lucruri frumiase. O sa ma uit prin ce mi-am mai salvat eu si caut o carte superba cu multe animale pentru el si iti scriu pe mail, ok?

  2. Iti multumesc pentru raspunsul prompt. Da, pe adresa de mail specificata de tine ti-am scris, dar s a intors inapoi. am incercat de doua ori. imi poti scrie ori pe adresa de email a blogului, ori pe vavaly2007@yahoo.com.

  3. Draga Laura, te rog eu mumos de tot sa incluzi in rubrica de miercuri ceva carti de activitati pentru copilasi mici si parinti. De la BD daca se poate 😀

    Felicitarea este foarte draguta si originala o sa fac floarea din fetru :))

    Merci frumos pentru tot

    1. Super idee, sa decupezi floarea din fetru si s-o lipesti acolo. Ai grija ce adeziv folosesti, ultimul meu proiect cu fetru lipit s-a transformat intr-un mare dezastru…. asta pana am intervenit cu pistolul de lipit salvator 🙂 Cartile de activitati vin curand, promit!

  4. imi place mult felicitarea, mai ales ca se deschide intr-un mod ingenios.:)

    cred ca si cartonul ar putea fi infrumusetat cu niste desene / ornamente. si sa nu uitam de snurul de martisor, lipit / prins intr-un colt.:)

    1. Luckyrock, da, eu nu am talent la desen nici cat un copil de trei ani, dar cine are talent, poate sa scoata minunatii din asa ceva. Mie mi-a placut mult de tot modelul si de aceea am incercat sa-l imit. Pe felicitarea originala scria “think pink, think spring”. Mi s-a parut dragut. Eu, oricum, sunt genul care pastreaza si recicleaza toate felicitarile.

  5. si eu la fel!:)) chiar vreau sa prezint intr-o zi colectia mea de felicitari / ilustrate adunate de ani intregi.:)

    ma gandeam la copii, daca lucrezi cu ei felicitarea, ii poti indemna sa deseneze si pe carton.:)

    iar cand spun “ornamente”, am in vedere din acelea mici, stralucitoare, care se lipesc [stelute, inimioare etc] – se gasesc prin hypermarketuri la raionul de rechizite si mai mult ca sigur si la Casa Retro.

    1. Da, sau ar merge sa perforam marginile cu perforatoare cu model mic, uite ca aici, imi place mult cum arata marginea.

  6. exact, si asta este o idee excelenta! fie sa perforezi marginea, fie sa lipesti bucatelele perforate.

    cred ca si tu ai facut asa ceva la o felicitare mai veche, daca nu ma insel, ai lipit niste lalele micute sub un desen.

    1. Da, am lipit lalele pe o rama foto din carton si niste ingerasi sau stelute pe pungutele pentru Mos Nicolae.

  7. E foarte frumoasa felicitarea! Abia astept sa vad si eu ce carticele recomanzi! Fiul meu iubeste cartile, uneori le si mananca…

  8. Foarte originală! Îmi place mult.
    Laura, şi off topic, iată că am lansat invitaţia de care vorbiserăm noi acum muuult timp… :))
    http://blogulmameiincepatoare.wordpress.com/2011/02/18/ne-vedem-la-baby-expo-in-martie/

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.