Mărţişoare – flori din fetru

Există atât de multe moduri de a face flori: din fetru, din hârtie, din hârtie de mătase, din pânză colorată, din organza, încât la o simplă căutare pe net veţi găsi sute de idei deosebite numai bune de pus în practică. Eu vă prezint azi doar două din aceste idei, un trandafir şi o dalie din fetru.

Trandafirul se face foarte uşor şi foarte rapid. Aveţi nevoie de un disc de fetru pe care îl tăiaţi în spirală şi apoi îl răsuciţi. Adăugaţi două frunze din fetru şi gata. Tutorial aici. Eu am pus trandafirul pe o agrafă de păr reciclată şi a ieşit ceva foarte drăguţ:

Şi modelul pentru care am făcut-o :-)

Dalia din fetru se face uşor dar este migăloasă, durează mult. Când spun uşor, mă refer la paşii care trebuie urmaţi: tăiat/lipit petalele, îmbinat petalele pentru floare. Dar durează o veşnicie să tăiaţi la ele şi dacă nu aveţi un pistol de lipit sau nu sunteţi dispuşi să vă lipiţi degetele cu “picătura” mai bine nu încercaţi. Eu iniţial am lipit petalele cu un adeziv universal pentru hobby, dar cea mai mare parte din ele s-au desprins şi până la urmă le-am lipit foarte uşor cu pistolul de lipit. Floarea finală este cam mare pentru gustul meu, dar oricum eu am greşit puţin, în sensul că am lipit primul strat de petale prea înspre exterior, trebuia cu vreo jumătate de centimetru mai în interior. Dalia mea nu e bună de purtat la rever (poate doar vreo doamnă elefant s-o poarte, aşa e de mare) dar o păstrez să decorez ceva cu ea, poate o pernuţă sau o gentuţă pentru Eliza, văd eu. Aveam în gând să fac o gentuţă pentru Eliza, dar cum nu am maşină de cusut şi mi-e lene uneori să cos atât de mult la mână, am tot amânat. Dar dacă mă hotărăsc, păstrez dalia să o cos pe gentuţă. La cât am muncit la ea, nu-mi vine s-o abandonez  pur şi simplu.

Pentru dalie vă trebuie o coală de fetru roşu şi una verde. O coală de fetru (la Casa Retro, pe breslo, in alte magazine online) costă cam 2 lei. Dintr-o coală de fetru roşu vă ies cam patru trandafiraşi. Deci pentru a face aceste două modele, vă trebuie două coli roşii şi una verde, cost total 6 lei şi vă ies 5 mărţişoare superbe. Merită, nu?

Urmează să mai fac nişte flori din hârtie şi din pânză, aşa că voi reveni cu idei. Voi ce alte modele mai ştiţi?

0 thoughts on “Mărţişoare – flori din fetru

  1. Foarte frumoasa clama de par….si modelul tau chiar foarte frumos!!!:)).Dalia e reusita esti indemanatica. Cred ca voi incerca si eu curand modelul pentru Ioana…Eu anul asta am confectionat martisoare din tot ce am gasit prin casa, pana saptamana viitoare sper sa le termin. Spor la lucru!!!

  2. Laura, cat ai muncit la dalia aceasta, e foarte frumoasa si ma tenteaza si pe mine sa incerc, dar inca nu am atat de multa rabdare! Dar daca as primi asa ceva cadou as si dormi cu ea atat e de frumoasa!
    Eu am facut o bentita martisor pentru bebeluse, dar nu a necesitat atat de multa migala.

    Spor in continuare!

    • Adriana, am vazut ieri bentita si chiar mi-a placut. Super idee sa folosesti ciorapel de fetita ca bentita, iar floarea Kanzashi ti-a iesit foarte bine, o voi incerca si eu.

  3. fermecatoare agrafa, se potriveste perfect in parul fetitei tale.:D chiar, tot vroiam sa te intreb: de ce nu ii lasi parul lung?

    dalia arata clar ca esti perseverenta!:)) ti-a iesit foarte bine, dar standardele tale sunt inalte, ca de obicei [inclusiv in ceea ce te priveste!]. mda, stiu, s-a gasit cine sa vorbeasca…:P

    as fi venit si eu cu idei in aceasta perioada, dar sunt foarte bolnava.:-<

    • Luckyrock, am citit la tine pe blog ca esti bolnava, speram sa-ti mai fi revenit intre timp :-( Eu ii las parul lung fetitei numai ca nu prea creste. A mostenit parul firav al tatalui ei, din pacate.

  4. Tot ce faci tu , draga Laura, este atat de frumos si delicat, incat cuvintele de lauda sau apreciere aproape ca nu pot sa exprime ceea ce inspira creatiile tale.
    Si pentru ca tot este vorba despre martisoare, noi, cele trei mamici , ne-am gandit sa lansam o provocare-concurs pentru celelalte mamici din blogosfera mamiceasca.
    Ne-ar face o mare placere si onoare sa participi daca ai timp si dispozitie. Nu e ceva cu pretentii prea mari, doar o provocare pentru creatie. Dar mai multe poti afla de la noi : http://copiisimamici.blogspot.com/2011/02/concurs-de-martisoare.html
    De asemenea, daca doresti sa ne sustii, poti da mai departe zvon despre acest concurs.
    Iti multumim si te imbratisam toate trei mamicile si cei trei pitici.

  5. Pingback: Decoraţiune de Paşte – puişor somnoros « Idei pentru mamici si copii

  6. Foarte frumoasa dalia 8->. Ma ajuti te rog cu o informatie? Si eu ma “joc” facand brose pentru mine, prietene, etc. Ma confrunt ca si tine cateodata cu lenea de a coase si as prefera sa lipesc, insa SUPER LIPICIUL special pentru fetru, si am citat, nu lipeste deloc. Imi poti spune te rog mult concret cu ce tip de pistol ai lipit tu?
    Multumesc tare mult.

    • Cami, uite cu asta: Acum il gasesti si prin Bricostore, la daca esti din Bucuresti la Sharbek Textil pe Lipscani si mi-a zis o prietena ca a gasit si in magazine de cartier cu produse ieftine.

      • Multumesc Laura, dar din pacate nu a aparut niciun link :(. Am gasit si eu pe site-uri pistoale de lipit, dar parca mi-e teama sa cumpar ceva ce nu mi-a fost recomandat. Am cumparat un citez “super adeviz special pentru fetru” si este oricum, numai super nu.

      • Si apropo de magazine unde gasesti fetru, eu am gasit ceva mai accesibil zic decat Casa Retro. Daca scrii pe google hobbyt o sa gasesti un magazin online unde o foaie de fetru de 45cm latime si un metru lungime este 9.5ron. Luna trecuta a fost 8,5…

  7. Pingback: De unde cumparam martisoare (8 propuneri) | My Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *