Trainingul părinţilor eficace 1

Aseară am fost pentru prima oară la un curs pentru părinţi care se numeşte Trainingul Părinţilor Eficace organizat de asociaţia Parentime. Invitaţia de a participa a venit într-un moment propice, deoarece trec printr-o perioada grea cu Eliza, am senzaţia că nu mă ascultă deloc, că face numai ce vrea ea şi că nu mai reuşesc să îmi transmit mesajul. M-am dus la curs cu reticenţă, pentru că în general sunt destul de sceptică cu privire la soluţiile minune, dar, spre surprinderea mea, am înţeles foarte multe lucruri (de bun simţ, de altfel) încă de la prima sesiune. Sunt sigură că în următoarele sesiuni voi afla şi mai multe informaţii utile pe care să le aplic cu succes în relaţia mea cu Eliza ca să pot deveni şi eu un părinte eficace. Şi vă veţi întreba, probabil, la fel ca mine, de ce eficace şi nu eficient. Un părinte eficient face tot ce poate în relaţia cu copilul bazându-se pe resursele pe care le are. Un părinte eficace nu ţine cont de resurse.

Şi pentru că vreau să împărtăşesc cu voi din această experienţă minunată, în fiecare joi, începând de astăzi şi până pe 2 iunie, voi scrie câte un articol despre ce am învăţat la curs.

Ce am învăţat aseară la curs
Am învăţat că există comportamente acceptabile şi comportamente inacceptabile şi că acestea sunt interschimbabile în funcţie de 3 factori: starea de spirit a părintelui, copilul şi mediul în care se află. De exemplu, faptul că jucăriile sunt întinse peste tot poate fi acceptabil dacă aveţi un copil mic, dacă sunteţi într-o stare de spirit bună şi nu aveţi musafiri. Dar dacă aveţi musafiri, copilul mai mare refuză să le strângă şi sunteţi stresaţi, comportamentul poate fi inacceptabil. Noi privim toate aceste lucruri printr-o fereastră comportamentală, care este, de fapt, punctul de vedere din care privim noi lumea. Un comportament este inacceptabil atunci când ne este încălcată o nevoie: de exemplu, nevoia noastră de ordine. De asemenea, este important să stabilim la cine este problema: în exemplul dat, problema este la noi, pentru că nouă ne este încălcată nevoia de ordine. Dacă jucăriile sunt împrăştiate şi copilul stă îmbufnat într-un colţ şi plânge s-ar putea să aibă şi el o problemă, de exemplu, să fie trist că a plecat prietenul lui şi nu mai are cu cine se juca. Scopul cursului este să ne înveţe cum să identificăm şi să rezolvăm problemele astfel încât ambele părţi să aibă de câştigat.

Cartea de bază a cursului
Cartea pe care se bazează cursul, Manualul părinţilor eficace de dr Thomas Gordon (nominalizat la premiul Nobel pentru pace pentru acest training pe care l-a dezvoltat), a fost publicată la noi de către editura Tritonic. Această carte a fost primul ghid pentru părinţi realizat de un psiholog şi a schimbat vieţile a milioane de oameni. Acest ghid vă va învăţa:
– cum să identificaţi cele 12 modalităţi în care se blochează comunicarea între voi şi copiii voştri (şi cred că cea mai mare problemă dintre părinţi şi copii este lipsa de comunicare sau comunicarea eronată sau ineficientă) şi cum să treceţi peste ele.
– cum să distingeţi între un comportament acceptabil şi un comportament inacceptabil raportându-vă la acestea în relaţia cu copiii
– avantajele şi dezavantajele fiecărui tip de părinte: autoritar, permisiv, rezonabil şi cum să evitaţi capcanele acestor tipuri de parenting
– să daţi la o parte miturile parentale care vă limitează în relaţia cu copilul (de ex: trebuie să avem o atitudine consecventă faţă de acelaşi tip de comportament, ambii părinţi trebuie să aibă aceeaşi atitudine faţă de comportamentul copilului, părinţii trebuie să-şi trateze toţi copiii la fel)
– să învăţaţi copilul să-şi asume propriile probleme şi să caute soluţii, fără să faceţi pe Dumnezeu în faţa lui
– cum să folosiţi metoda “nimeni nu pierde, toată lumea câştigă” în relaţia cu copilul

Vă redau un fragment care mie mi-a plăcut foarte mult în carte şi sper să vă conving că această carte merită timpul  şi atenţia voastră.  Costă în jur de 29-30 de lei şi se găseşte în librării şi pe site-urile de profil. Metoda Gordon este cea mai cunoscută metodă de parenting din lume şi, în prezent, se aplică peste tot pe glob, nu numai în America, ceea ce demonstrează că metoda lui este universală şi nu aplicabilă doar la un singur mediu social.

“Atunci când cineva devine părinte, ceva straniu şi nefericit se întâmplă. Acesta începe să îşi asume un rol sau să joace o piesă şi uită că este şi el un om. În momentul în care simt că au intrat în lumea sacră a părinţilor, ei cred că trebuie să poarte pelerina de “părinte”. Încep cu seriozitate să se poarte în anumite moduri deoarece aşa cred ei că ar trebui să se poarte un părinte. Heather şi James Markinson, doi oameni normali, devin dintr-o dată, Domnul şi Doamna Markinson, Părinţi.

Într-un mod foarte serios, această transformare este nefericită, deoarece foarte des are ca rezultat faptul că uită că sunt încă indivizi cu defecte, persoane cu limitări, oameni adevăraţi cu sentimente adevărate. Astfel, atunci când cineva devine părinte, se întâmplă foarte des să înceteze să mai fie uman. Nu mai simt nevoia să fie ei înşişi, orice sentimente ar avea la un moment dat. Fiind părinţi, ei au responsabilitatea să fie mai mult decât nişte persoane obişnuite.

Această povară îngrozitoare numită responsabilitate aduce o provocare oamenilor-deveniţi-părinţi. Ei simt că trebuie să fie întotdeauna consecvenţi cu emoţiile lor, trebuie să fie întotdeauna iubitori cu copiii lor, trebuie să îi accepte şi să-i tolereze necondiţionat, trebuie să-şi pună nevoile egoiste deoparte şi să se sacrifice pentru copii, trebuie să fie fără cusur întotdeauna şi mai ales să nu facă greşelile pe care proprii părinţi le-au făcut la timpul lor.

Deşi aceste intenţii bune sunt de înţeles şi admirabile, de obicei, îi fac pe părinţi să fie mai puţin eficace. Uitarea propriei umanităţi este prima greşeală serioasă pe care o face cineva când intră în lumea maternităţii (sau a paternităţii). Un părinte eficace îşi permite să fie o persoană adevărată. Copiii apreciază foarte mult această calitate de autenticitate şi umanitate la părinţii lor.”

Şi acum vă invit la dezbateri: ce comportament al copilului vostru este când acceptabil, când inacceptabil şi ce factori determină această schimbare?

Save

8 Comment

  1. Mi se pare foarte intersant acest subiect, abia astept urmatoarele postari. Eu am un baietel de aproape 4 ani si sincer si noi avem ceva probleme de comunicare. Voi cauta cartea pe care ai mentionat-o, sper sa-mi fie de folos.

  2. E foarte interesanta tema! Te felicit pentru dorinta ta de a deveni un parinte eficace, si eu cred ca abilitatile de parinte se exerseaza in timp! Sa raspund la intrebarea formulata de tine: un comportament acceptabil al fiului meu e sa refuze mancarea atunci cand e foarte cald, il deranjeaza dintisorii, e obosit si l-am adus din curte de la joaca. Nu e acceptabil sa refuze mancarea atunci cand e proaspat trezit, nu are alte probleme de sanatate ce-l deranjeaza, e o mancare pe placul lui…oricum atunci cand fiul meu nu face exact cum doresc eu, am o problema in a tolera emotia negativa ce o simt, dar are si el dorintele lui.

  3. C. Nicoleta says: Reply

    Minunata initiativa ta Laura! O sa astept fiecare zi de joi a saptamanii cu nerabdare. Iti multumesc ca vrei sa ne impartasesti si noua tot ceea ce vei invata la curs.
    Foarte adevarat pasajul ales de tine, ma regasesc si eu in el. Cartea propusa de tine pare destul de interesanta si cred ca pune punctul pe i, in problemele parinte-copil.
    Abia astept urmatorul articol!

  4. dreamer says: Reply

    Buna tema, super 🙂

    Eu cred ca acceptabil / inacceptabil se defineste si in functie de virsta – am alte asteptari de la copilul meu de 3 ani, fata de cind avea 1 an. Singur ca sint destule zone “gri”, mai greu de definit, dar astea sint regulile noastre pentru virsta asta:

    – nu e acceptabila nici o forma de violenta: lovit, muscat, zgiriat samd, pe nimeni, inclusiv ciinele. Daca se intimpla asa intrerupem orice si nu reluam pina nu se cer scuze
    – nu se vorbeste urit, in continut sau ton. Chiuit la joaca – ok, intra in alta categorie 🙂
    – nimeni nu se joaca la masa (si nu alergam cu mincarea dupa copil cum am vazut la altii). Nu maninci, asta e, te poti ridica de la masa, dar nu pleci la joaca pina nu sintem toti gata. Statul la masa e un privilegiu, adica daca nu esti civilizat pleci. Recunosc ca imi permit sa merg cu regula asta pina la capat fiindca ea e un copil sanatos si fara probleme de apetit, nu stiu ce as face in alta situatie. Cinstit. Ceea ce nu o impiedica sa sara cite o masa cind pur si simplu nu vrea sa manince.
    – nu acceptam egoismul, impartim jucariile, ne jucam pe rind, altminteri intrerupem jocul. Si cu asta ma refer specific la jucarii etc si nu la orice obiect in general, caci desigur nu vom imparti pentru uz comun cutitele de bucatarie sau vazele de cristal (am primit deja propunerea…)

    Astea sint care imi vin in minte spontan si cu uz mai frecvent 🙂 Cred ca vor si ramine, desi sper ca pe masura ce trece timpul sa devina totul de la sine inteles. Si evident, se vor mai adaugat altele, in functie de nevoi 🙂

  5. Simona says: Reply

    Buna Laura

    Abia astept articolele viitoare legate de cursul de “parenting”.
    Am cartea, am citit-o de 2 ori ;i probabil ca o sa o reiau cat de curand, imi place foarte mult ce ne invata acolo, numai ca imi dau seama ca am nevoie de mai mult timp si exercitiu pentru a-mi insusi tipul de reactie pe care ei il prezinta, am exact cum spuneai niste stereotipuri care sunt bine inradacinate. Dar chiar si asa, chiar cu un pitic de 2 ani, in momentele in care reusesc sa ma controlez si aplic principiul de castig – castig pentru ambele parti (eu si cel mic) trecem mult mai usor peste niste lucruri care altfel ar degenera. Iar ce se spune despre varsta de 2 ani este extrem de adevarat :-).

  6. vavaly says: Reply

    In afara de faptul ca iti dedici timp sa mergi la un astfel de curs draga Laura apreciem ca impartasesti cu noi cateva din ideile invatate acolo este un gest foarte frumos si care arata preocuparea ta in primul rand fata de copii.
    Este adevarat ca trebuie sa evaluam intotdeauna conjunctura in care s-a produs un anume comportament si gravitatea lui, precum si anticiparea posibilitatii ca acel comportament sa devina un obicei nedorit. Daca copilul se urca intr-un anume loc periculos iar noi ne amuzam si nu luam masuri imediat, copilul va considera ca a facut foarte bine si va repeta figura. Degeaba ii vom spune a doua oara sa numai faca, el deja a inteles ca isi distreaza parintii facand astfel.
    E f important sa ne evaluam si noi starea de spirit iar in masura in care este posibil , in zilele mai agitate din partea noastra. Avem tendinta sa exageram comportamente normale ale lor in astfel de zile si sa rabufnim chiar la lucruri minore. Nu este drept fata de ei.

  7. […] Deci, mami, nu știu ce a fost, dar cred că am nevoie de niște lecții de parenting. […]

  8. […] cei care ajung pentru prima oară pe această pagină, găsiţi aici prima parte a acestui […]

Leave a Reply