Maratonul de citit de pe Activităţi Copii.ro

Pentru că e miercuri, vorbim despre cărţi, dar nu numai despre o carte, ci despre o mulţime de cărţi, şi mai ales, despre lectură. Aniela e o aprigă promotoare a lecturii în rândul copiilor, poate şi pentru că locuieşte într-o ţară unde cărţile bune pentru copii sunt fără număr, serile de lectură pentru copii aşişderea şi bibliotecile sunt tărâmuri magice pentru copii unde păşesc cu încântare, nu locuri pline de praf, cărţi vechi şi bibliotecare acre ca la noi.

Dar asta e, până ajunge progresul şi la noi mai durează, aşa că trebuie să încurajăm lectura, în primul rând şi mai presus de toate, în familie. Şi nu numai citind, ci continuând lectura la alt nivel, mai concret, realizând o activitate deosebită pe baza cărţii. Fie că gătiţi ceva amuzant după ce citiţi cartea, sau inventaţi un joc nou sau pictaţi/coloraţi/meşteriţi/grădinăriţi etc, trebuie să fie o activitate amuzantă, antrenantă şi care să nu fie o corvoadă pentru copil.

De exemplu, noi avem acum o carte de Lucia Muntean, se numeşte Uite-aşa (şi o să vă vorbesc mai pe larg de cărţile Luciei Muntean săptămâna viitoare) şi când o citim îi arăt şi “pe viu” gesturile şi mişcările din carte şi ea repetă după mine şi totul e o mare, mare distracţie.

Cine stă la casă are şi mai multe opţiuni, puteţi citi cărţi despre plante şi copaci, şi puteţi planta puieţi şi seminţe, mai ales că e şi sezonul lor. Puteţi construi o căsuţă pentru păsărele sau o cantină pentru păsări (bird feeder) în care să le lăsaţi seminţe. Puteţi aduna rămurele şi alte minunăţii din natură, totul e să găsiţi cartea potrivită de la care să porniţi. Aveţi multe recomandări de cărţi şi aici pe blog la categoria Cărţi, dacă sunteţi lipsiţi de inspiraţie. Însă eu sunt sigură că toţi părinţii au un teanc de cărţi pentru copii acasă, fie că sunt cele din copilăria lor, păstrate cu sfinţenie, fie că sunt cărţi noi, cumpărate mai recent.

Va povestesc toate astea ca să vă invit la un concurs pe site-ul Activităţi Copii, concurs care face parte din campania Darul lecturii! Citiţi detaliile despre regulamente şi premii aici. Concursul a început deja dar durează până pe 30 mai aşa că mai e suficient timp să vă înscrieţi.

Suplimentar faţă de premiile oferite de Jucării din lemn şi editura Gama, mai ofer şi eu un premiu pentru activitatea care îmi va plăcea cel mai mult (un premiu subiectiv care nu ţine cont de numărul de participări sau de altceva, ci pur şi simplu de părerea mea personală).  Premiul va consta în materiale pentru hobby şi/sau cărţi/jocuri – mă voi orienta şi voi decide în funcţie de câştigător şi de activitatea selectată.

 

10 Replies to “Maratonul de citit de pe Activităţi Copii.ro”

  1. Noi participam deja. Avem cateva carti punctate pe site-ul concursului(daca sunteti curiosi ), mai urmeaza altele. De fapt cartile le-am citit si citim mereu, ori eu, ori Andrei (e clasa II) insa cu timpul pentru activitati si pentru postat e mai greu. La activitati, in general, ii las pe copii sa le aleaga in functie de ce citim. Acum, ca o parere personala, e mai usor cu copiii mai mititei sa gasesti activitati care sa le trezeasca interesul (invatat forme, culori, sortat, desenat, pictat, puzzle,etc). Si cum ai spus si tu cei care stau la curte pot gasi o multime de activitati educative pentru pitici. Mie-mi place si am observat ca si copiii sunt incantati. Asa ca, mai aveti timp pana la sfarsitul lunii…

  2. frumoasa initiativa!

  3. Chiar vorbeam astazi cu o mamica de concursul Maratonul de citit subliniind importanta activitatilor de fixare cunostiintelor acumulate prin lectura, activitati la care ne invita Aniela prin acest concurs.
    Salutam initiativa si chiar urmarim concursul. Suntem deja fani ai baietelului Andreei din Bv!

    1. Am confundat utilizatorii AC, era vorba despre Ioan, fiul Violetei.

      1. :-)) eu m-am dus sa vad care Andreea din BV a postat :-)), credeam ca eu am incurcat ceva…
        Laura, iti multumesc pentru sustinere si pentru ajutorul in jurizare!

  4. mami de anisia says: Reply

    Si noi participam cu mult drag la concurs

  5. Buna,

    Cautand si eu carti pentru pitic, am tot dat pe site-uri de mamici de cartile Luciei Muntean. La inceput mi s-a parut ca nu era decat o campanieincurajata de editura si nimic mai mult (in ideea ca postarile erau cam din aceeasi perioada).
    Din pacate nu am gasit cartile decat pe internet si asa ca nu am putut testa cele scrise.
    Vazand insa ca si tu postezi despre aceste carti (si blogul tau chiar il citesc cu drag, desi nu am timp pentru a intra sa comentez) si citind destul de recent inca un post (parca pe clubuljucariilor) m-am hotarat, fac comanda on-line si sper sa-mi placa si mie la fel de mult ca si voua.

    Merci mult!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Miri, te asigur ca nu o sa iti para rau. Cartile chiar sunt scrise cu gandul la copii, eu, personal, asa le-am simtit.

  6. Laura, mama e bibliotecara si nu e acra sa stii :))
    Dar e drept ca n-a mai primit bani de carti de cativa ani, prin urmare interesul celor din oras pentru institutia asta e aproape egal cu zero.
    Exista insa o categorie de cititori care o indragesc: copiii. Sambata vin cu parintii sau singuri la “Ora de citit”. Mama a amenajat un colt numai pentru ei, cu carti frumoase (chiar daca jerpelite), dar si cu jucarii, pe care bineinteles ca le-a adus de la noi de acasa. De fiecare data le duce bomboane, baloane, creioane colorate… Cand o intreb ce sa-i mai trimit imi cere carioci si dulciuri pentru ei. Si copiii vin, sa stii, mai mult pentru cadouri decat pentru citit, ce-i drept, dar citesc chiar ei, pe rand, cu voce tare, fac concursuri, asculta, sunt cuminti.
    Eu nu cred ca biblioteca ei e singura din tara unde cineva se straduieste sa transforme un colt prafuit intr-un “taram magic”, cum zici tu. Pana la urma cu trei desene, doua baloane si cinci carti cu poze castigi bunavointa oricarui copil. Poate ar fi suficient sa le dai ideea celor de la biblioteca din cartierul tau. Eventual poti dona cateva jucarioare si carti de care s-a plictisit Eliza. Daca te sustin doua-trei mamici, nu cred ca responsabilul bibliotecii se poate opune 😉 Stii sloganul: Yes, you can!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Angi, in cartierul in care stau eu n-am gasit inca biblioteca, nici nu stiu daca exista. Mama ta e bibliotecara aici in Bucuresti? Eu mai am niste carti de pre-adolescenti pe care le-as dona, ca n-am ce face cu ele, se aduna acolo si strang praful. Nu sunt multe, dar pe parcurs as mai putea dona si altele. Mi-ar placea sa fac si eu “Ora de citit” cu copiii, ma gandeam sa incep cu gradinita Elizei daca o sa ma inteleg bine cu “doamna” 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.