Transformări

Nu ştiu dacă voi vă obosiţi să vă reciclaţi hainele sau alte lucruri din casă, dar eu fac asta. Am cearşafuri care devin feţe de pernă (mai ales că eu nu folosesc cearşafuri obişnuite, ci doar din acelea cu elastic, şi atunci cele normale din seturile de lenjerie rămân nefolosite), hainele merg mai mereu la croitoreasă la strâmtat/scurtat/modificat/transformat, păstrez toţi nasturii şi fundele şi panglicile şi resturile de material pentru a fi folosite la altceva şi, în general, înainte de a arunca ceva mă gândesc dacă nu poate fi folosit la altceva.

Când am văzut faţa asta de pernă într-un second-hand, mi-a plăcut foarte mult materialul, aşa că am cumpărat-o. Am dat doar 3 lei pe ea şi era nouă, însă foarte mare, cum erau feţele de pernă pătrate pe vremuri.

Mai întâi am descusut cu grijă dantela pe care am păstrat-o pentru alt proiect pentru că era foarte drăguţă, apoi am descusut-o cu totul.  Am croit trei noi feţe de pernă din ea: două pentru Eliza şi una pentru păpuşa Elizei. Iată ce a ieşit:

O faţă de pernă cu margini creţe:

O faţă de pernă simplă, cu margine dreaptă:

Şi o faţă de pernă mică, mică de păpuşă, la care nu am poză, dar care e versiunea miniaturală la cea de mai sus. Am umplut-o cu resturi de vatelină de la alte pernuţe desfiinţate (am câteva pungi pline, cred că va trebui să le încorporez într-un proiect cât mai repede) şi am obţinut o pernuţă pentru Giulia, păpuşa preferată a Elizei.

Voi ce recuperări faceţi prin casă? Cea mai recentă transformare a mea e că mi-am făcut un bolero foarte drăguţ dintr-o rochie pulover mai veche, la care nu am poze încă. O să fac poze după ce îi cos şi nasturii, caut unii frumoşi, din lemn.

Alte articole cu transformări/recondiţionări:

Din pantaloni de in – săculeţi pentru floare de tei

Dintr-un dulap cu rafturi – mini-şifonier

5 Replies to “Transformări”

  1. am crezut initial, cand am vazut titlul, ca iar faci transformari la blog.:))

    mi-aduc aminte de postul cu dulapul reconditionat, mi-a placut mult.:)

    foarte dragute fetele de perna, si eu, daca as avea masina de cusut, as face o gramada de lucruri. nu numai haine, dar si papusi, chestii utile etc.

    in rest, ai vazut deja: ma ocup cu reciclarea obiectelor… reciclabile.:D

  2. ah, mi-am adus aminte! am facut un catelus dintr-o soseta.:D i-am cusut urechile si nasul de mana, iar ochii i-am lipit.

  3. Foarte frumos ti-au iesit.Imi place mult cea cu margini crete,este mai sic(dupa mine).Spor la reconditionat.

  4. foarte draguta perna cu margini crete!
    si eu am reciclat un hanorac. era foarte frumos, numai ca faceam o oarece
    alergie de la el. l-am purtat o singura data, iar apoi am decis sa-l transform intr-un pisic!
    particip la targuri handmade si am avut ocazia sa vorbesc cu diversi artisti. multi imi spuneau ca merg special in second-uri din tara si din Bucuresti, pentru a achizitiona materiale cat mai variate si unicate.
    personal, inca nu am cumparat nici un material dintr-un magazin second hand, din care sa creez, dar cred ca am merg sa vad ce oferte sunt, caci la ultima intalnire handmade am remarcat materiale incredibil de frumoase, despre care am aflat ca sunt luate din astfel de magazine.

  5. da, e tare draguta cea cu margini crete…dar pun pariu ca ai stat mai mult sa lucrezi la ea!:) ei da, sa stii ca pe mine ma apuca pandaliile la un moment dat si arunc tot ce realizez ca tin in dulap de ani de zile si nu mi-a folosit la nimic. insa am facut asa: dintr-o fata de perna – un halatel cu care o imbracam pe nora la masa inainte, din multe body-uri – tricouase pe care sa le poarte prin casa, am atasat curele vechi la gentile mele hippie, multi nasturasi colorati si desperecheati i-am cusut pe mansetele si gulerele unor jachetele din denim de primavara (vazusem eu intr-o reclama, acum 100 de ani), am imbracat conserve goale in fetru pe post de suporturi diverse, cred ca la tine am vazut si sigur mai uit cate ceva, dar am toata viata in fata sa ma lamuresc ce si cum mai merge…:D cert e ca tu ai fost ceva mai harnica si mai creativa:)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.