Festivalul vacanţei – Ziua 1

Declar deschis Festivalul activităţilor de vacanţă care va ţine toată săptămâna asta! Dacă s-a instaurat plictiseala deja sau dacă pe căldurile astea nu aveţi chef de nimic, vă invit să puneţi în practică nişte idei deosebite de alungat plictiseala şi de exersat îndemânarea alături de copiii voştri. Eu am meşterit mai multe în week-end-ul care tocmai a trecut, dar cel mai mult mi-a plăcut cum a ieşit această mini-comodă cu sertare pentru accesorii.

Am pornit de la şase cutii mari de chibrituri, puţină hârtie de ambalaj, şase piuneze “crăcănate” (nu ştiu cum se numesc în română, serios, dacă ştiţi voi, spuneţi-mi şi mie), un capsator, bandă adezivă, aracet şi sclipici.

Mai întâi am scos chibriturile, evident, şi le-am pus într-o punguţă. Apoi am îndepărtat “sertarele” şi am capsat între ele cele şase cutii goale ca să formez  scheletul comodei. Ideal ar fi să le lipiţi, fie cu un lipici foarte bun, fie cu scotch dublu adeziv, pentru că se trag cam greu sertarele de la capse. Al meu a arătat cam aşa:

Am luat fiecare “sertar”, l-am uns cu aracet şi am presărat sclipici. Voi puteţi decora cum vreţi, cu creioane colorate, cu hârtie de ambalaj (dacă aveţi răbdare), cu acuarele, cu autocolante etc. Am lăsat la uscat şi, între timp, m-am ocupat de scheletul comodei pe care l-am îmbrăcat în hârtia de ambalaj. Ar fi fost frumoasă o hârtie cu aspect de lemn, dar n-am avut, aşa că am folosit o hârtie cu imprimeu Disney.

După ce s-au uscat sertarele (timp în care am copt o prăjitură şi încă vreo două trăznăi) am înfipt piunezele şi le-am fixat bine la locul lor. Pentru a le alinia perfect pe mijloc la fiecare sertar am tăiat o bucăţică de hîrtie de dimensiunea feţei sertarului şi am împăturit-o o dată pe verticală şi o dată pe orizontală pentru a obţine centrul şi am fixat-o de fiecare dată pe sertar înainte să înfig piuneza.

Am pus sertarele la locul lor şi gata, am terminat deja comoda, numai bună pentru accesoriile de păr ale Elizei sau pentru a decora o căsuţă de păpuşi. Eu am folosit cutii mari de chibrituri dar pentru o căsuţă de păpuşi, de exemplu, puteţi folosi cutii obişnuite.

M-am inspirat dintr-o revistă Barbie mai veche şi chiar azi, în timp ce scriam postarea asta, am dat peste acest articol. Nu e super dulce? Dacă aveam materiale la dispoziţie, o făceam şi eu mai roz, dar aşa m-am descurcat cu ce am avut. Se pare că va trebui să mai fac încă una, nu? Voi ce activitaţi minunate de vară cunoaşteţi?

9 Comment

  1. haa comoda ta imi aduce aminte de biroul din cutii de chibrituri pe care l-am facut prin clasa a III-a.:D dupa ce l-am terminat, invatatoarea ne-a pus sa umplem “sertarele” cu seminte de la diverse plante.

  2. am multe sugestii de activitati de vara, dar daca nu ma apuc, ca tine, sa le fac pe toate intr-o zi, nu stiu cand o sa le realizez.

    buburuzele cred ca deja le-ai vazut, acum tocmai am postat o idee de joc cu o minge si o sticla de detergent taiata. ambele propuneri au avut succes la copii, ba chiar si la adulti.:D

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ideea cu mingea si cutia de detergent o stiam, doar ca mingea era prinsa cu un elastic asa ca functiona si ca un fel de yo-yo. Astept sa mai creasca Eliza sa dobandeasca mai multa indemanare si o pun si eu in practica.

    2. si eu m-am gandit sa-i pun elastic, e mult mai usor pentru un copilas sa se joace astfel. daca scapa mingea des pe jos, s-ar putea sa se enerveze si sa refuze jocul.

      cred ca ai putea sa incerci cu Eliza, e destul de maricica.

    3. sau se poate juca si in 2, fiecare jucator are o sticla taiata si arunca mingea de la unul la altul.

  3. Geisha says: Reply

    Marfa! 😡

  4. […] dacă mai aveţi timp şi răbdare, puteţi realiza pentru aceste bijuterii şi o cutiuţă în care să le păstreze sau o oglinjoară în care să se admire. Share this:FacebookLike […]

  5. ana says: Reply

    frumos!

  6. roxana says: Reply

    frumos!! ..multumesc pentru idei si pasii de lucru

Leave a Reply