Reviste educaţionale pentru copii – Meki şi Meki junior

Continuăm săptămâna prezentării cărţilor şi materialelor educaţionale scrise cu revistele Meki!

În urmă cu ceva timp am fost contactată de un reprezentant al grupului Media Kinder cu propunerea de a intra în programul lor de afiliaţi. Pentru că, din păcate, wordpressul nu suportă scripturi de afiliere, am fost nevoită să refuz, însă aş vrea, totuşi, să vă prezint materialele publicate de ei, pentru că mi-au trimis patru reviste Meki de care am fost mega-impresionată şi, poate, măcar mămicile cu bloguri pe blogspot se vor putea afilia, iar nouă, celorlalte, nu ne rămâne decât să ne abonăm 🙂

Ce spun ei despre reviste: “Reviste educative de banda desenata pentru copii ce contin: benzi desenate de istorie, religie, stiinta; povesti ilustrate, rebusuri, glume, stiati ca-uri, jocuri de perspicacitate, jocuri de cultura generala, jocuri noi, labirinte, iluzii optice, glume in banda desenata, banda desenata comica. “

Ce spun eu

Revista Meki junior se adresează copiilor până în opt ani. Este doldora de informaţie, prezentată sub formă de benzi desenate, articole, jocuri, exerciţii, imagini. Revista nu conţine decât cel mult o pagină de reclamă (de obicei pe ultima copertă  şi numai la produse educaţionale – radio, materiale video etc), iar în rest este plină doar de articole de cea mai bună calitate. Povestioarele sunt cu tâlc şi morală şi au ilustraţii sugestive. De asemenea, există şi o secţiune religioasă, cu legende şi povestiri. La mijloc are câteva pagini de caiet de lucru – “ne jucăm şi învăţăm” – cu exerciţii de cunoaşterea mediului, de limbă şi comunicare, de matematică, de om şi societate, estetic şi creativ şi jocuri. Urmează secţiunile de benzi desenate, origami, poezii, limba engleză, animale (o rubrică foarte drăguţă), jocuri pentru toată grupa la grădiniţă şi, în cele din urmă, un articol pentru părinţi. Revista poate fi folosită şi de cadrele didactice (educatori, învăţători) dar şi de părinţi. Cele mai multe reviste au şi un cadou (o jucărie, o cărticică, una din ele a avut o carte de colorat groasă cât un caiet dictando şi perfectă pentru a fi folosită la grădiniţă) inclus în preţ. Un abonament costă 4 euro pe lună (sau 1,5 euro până la 25 iulie) dar, faţă de prostioarele care se găsesc la chioşcurile de ziare, această revistă este educaţională 100%.

Revista Meki pentru copiii peste 8 ani conţin mai multe benzi desenate printre care şi serialul Amicii, în care un grup de copii călătoreşte în timp prin diverse civilizaţii. Urmează articolele de ştiinţă, sănătate, modă, animale, sport, jocuri de perspicacitate şi creativitate, un poster cu animale şi, de cele mai multe ori, este inclus şi un joc educativ în preţul revistei.

Eu intenţionez să fac din toamna un abonament la Meki junior pentru a-l dona unei grădiniţe cu resurse limitate spre care mai trimit eu jucării şi cărţi, însă voi avea grijă să citesc cu atenţie toate numerele pentru că sunt, efectiv, captivată de ele. Şi ţineţi cont că eu sunt doar un adult, însă copiii vor fi şi mai fermecaţi!

Şi dacă tot veni vorba, dacă aveţi cărţi de donat (rămase de la copiii voştri), sau jucării în stare bună sau reprezentaţi o companie şi puteţi dona materiale pentru activităţi (rechizite, consumabile) eu vă pot oferi adresa acestei grădiniţe, aflată în mediul rural, vizitată de mine de multe ori, o ştiu de când aveam 3 ani şi ştiu câte greutăţi întâmpină educatoarele în demersul lor de a oferi copiilor de acolo (pe care mulţi părinţi îi trimit la grădiniţă doar pentru cornul şi laptele oferit de guvern) o educaţie decentă.

Aici e Eliza în vizită la grădiniţă. Cred că se observă mobilierul vechi şi improvizat (unii părinţi şi-au trimis copiii cu scăunele de plastic de acasă pentru că cele din dotarea grădiniţei erau periculoase pentru copii), parchetul şi covorul vechi, pereţii scorojiţi. Au câteva jucării, majoritatea tot din donaţii, însă foarte puţine materiale educaţionale şi rechizite. Cred că un perforator cu model sau un lipici cu sclipici e ceva de pe altă lume pentru ei.

8 Replies to “Reviste educaţionale pentru copii – Meki şi Meki junior”

  1. Stiu revistele de cand au aparut.
    De doi ani au si varianta pentru gradinita.
    Mie imi plac mult povestioarele de acolo mai ales ca au la sfarsit intrebari si am fost uimita sa vad cum interpreteaza pustoaica mea textul citit de mine.
    fata de ce exista momentan pe piata, mi se par supercalitative.

  2. Laura, astept pe mail adresa gradinitei, as vrea sa le trimit jucarii , unele chiar nefolosite, carti si materiale de papetarie. Poate le vor fi de folos micutilor…

  3. Laura Frunza says: Reply

    Rely, ti-am dat un email. Iti multumim!

  4. merge și pe WordPress, doar varianta de banner neanimat. Eu am optat pentru asta.
    Gând bun 🙂

  5. Revista Meki Junior se gaseste peste tot? eu una nu am vazut-o pana acum, sincera sa fiu nici n-am prea cautat…

    1. Laura Frunza says: Reply

      Nu se gaseste, este disponibila doar in gradinite si prin abonament. Ar fi fost bine sa se vanda si la chioscurile de ziare, avea o arie de acoperire mai larga.

  6. cum fac un abonament la Meki junior? ms de raspuns

    1. Poti cumpara revistele de pe site-ul lor. Pentru abonamente scrie-le la sectiunea Contact. http://magazin.mekki.ro/index.php?id_category=13&controller=category

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.