Oala de fiert sub presiune

Continuăm săptămâna gadgeturilor de bucătărie cu un articol despre noua mea iubire din bucătărie – oala de fiert sub presiune. Mi-o doream de multă vreme dar a durat ceva până să-mi cumpăr una pentru că sunt destul de scumpe şi eu voiam una de calitate. Am strâns cu meticulozitate punctele de la Cora şi cu 75 de lei în puncte şi restul până la 160 în bani am cumpărat-o. Am căutat pe net câte ceva despre oala de fiert sub presiune dar nu am găsit foarte multe informaţii care să mă ajute, mai ales că instrucţiunile erau groaznic traduse şi nu înţelegeam mai nimic. Am reuşit până la urmă s-o folosesc de mai multe ori fără să explodez o dată cu ea, aşa că o să presupun că am dedus bine cum se foloseşte.

Oala are un capac care se fixează cu ajutorul unui mâner. Are două supape de aerisire dar numai la una din ele umblăm. Supapa cu cap din plastic trebuie să stea ridicată în prima etapă a fierberii (din momentul în care punem oala pe foc, cu focul mare sub ea, până începe să şuiere) apoi se lasă în jos şi se dă focul la mic. Din momentul acesta începe contorizarea timpului de fierbere. După ce aţi terminat de fiert, o luaţi cu grijă şi o puneţi în chiuvetă. Daţi drumul la apa rece peste ea până se aude un pocnet puternic. Mai lăsaţi câteva secunde (a mea pocneşte de două ori), apoi ridicaţi supapa cu cap de plastic cu ajutorul unei furculiţe. După ce iese toată presiunea, puteţi s-o deschideţi în siguranţă. Nici măcar nu iese jet de abur puternic ca la o oală obişnuită, aşa că mi se pare mult mai sigură.

Eu am fiert până acum în ea un cocoş de ţară (50 minute şi a ieşit super-mega-fraged şi cu care am făcut coq-au-vin), cartofi pentru piure (15 minute), ciorbă de fasole (aprox 30 min cu totul, ca am mai vărsat apa), sfeclă roşie (vreo 20 min), ciorbă de legume (20 min). Dacă deschideţi oala şi carnea sau legumele nu vi se par suficient de fierte e de ajuns s-o închideţi la loc şi s-o luaţi de la capăt (foc mare, supapa ridicată, şuieră, supapa coborâtă, foc mic). Eu nu pun chiar totul de la început în oală când fac o ciorbă de ex, ci pun legumele care au aproximativ acelaşi timp de fierbere şi apoi la sfârşit adaug legumele cu timp scăzut de fierbere (dovleceii, de ex) şi mai fierb normal fără capac. Tot acum adaug şi borşul, tăieţeii şi condimentele.

Voi aveţi oală de fiert sub presiune? O folosiţi? Eu recunosc că o ador şi o pun cât mai mult la lucru, mai ales că are capacitate mare (9 litri – şi apropo de asta să nu puneţi mai mult lichid decât vă spune în instrucţiuni, de obicei are un semn limită, că după aia vă dă ciorba afară prin supapă) şi se curăţă foarte uşor, nu se lipeşte mâncarea de ea, şi, mai ales, se spune că ar păstra mai bine vitaminele şi mineralele din ingrediente (probabil datorită timpului redus de fierbere şi al faptului că nu se evaporă apa). Iar cel mai mare avantaj e că îmi economiseşte foarte, foarte mult timp (mai ales seara când vin de la serviciu) şi nu face aşa căldură în bucătărie ca o oală care fierbe cinci ore pe aragaz. Abia aştept să vină toamna s-o pun la treabă pentru zacuscă, sos de gogoşari, tocană de legume şi câte şi mai câte. Iar apoi iarna cu răciturile din picioare de porc şi ciorba de burtă….

14 thoughts on “Oala de fiert sub presiune

  1. am si eu una, dar sistemul de supapa e diferit- are doar un butonel pe care il invart, si pe acolo iese aerul. Eu o folosesc rar, doar atunci cand fac racituri, sau fierb pasari de tara. Mai fierb in ea fasolea- fierb cateva kg si o pun in pungute la congelator.

    • Irina, cand cautam informatii pe net, gaseam mai multe despre oala asta cu butonul pe care il invarti, si o doamna din familie (la care am vazut prima data oala asta) are tot asa, un model mai vechi, cu butonel din ala. Asa ca m-am trezit ca n-are cine sa ma invete s-o folosesc. Dar, din fericire, m-am descurcat.

    • Anca
      am si eu un la fel ca a ta si nu stiu exact unde trebiue sa fie butonul cad o pun la fiert,ca imi arata un P si un desen cu abur si inca ceva dar nu se ivarte butonu pana acolo!

  2. Am si eu o oala minune, cadou de la mama, e chiar un set de 2 (una mai mare si una mai mica) cu acelasi capac. E intr-adevar un lucru f util in bucatarie, desi eu personal o folosesc destul de rar (mi-e greu sa o scot din debara, i-am putut gasi loc doar pe un raft destul de inalt). Cel mai des fierb in ea fasole si carne de vita. O data am fiert si orez brun.
    In instructiunile la oala mea scrie ca racirea cu apa este recomandata in cazul in care te grabesti, altfel poti foarte bine sa astepti pina iese aburul prin supapa, pina aceasta se aseaza la loc.
    Apropo de supapa, sa ai grija sa o cureti periodic, a mea s-a infundat la un moment dat si era sa-mi explodeze oala pe aragaz, i-a sarit capacul cumva intr-o parte, fiind totusi retinut de sistemul de prindere. E important ca supapa sa fie neinfundata, ca sa aiba aburul pe unde iesi.
    N-am inteles totusi de ce cartofii pt piure ii fierbi 15 minute in aceasta oala, mie imi ia tot atit intr-o oala simpla.

  3. Si eu folosesc cu succes oala de fiert sub presiune. Am facut si pilaf, dar e de neinlocuit la fiert carnea.
    Nu m-am gandit sa o folosesc la zacusca, dar ideea e buna!

  4. Oala sub presiune am folosit-o ultima data cred acum aproape trei ani cand fierbeam legume pentru pureurile gazei…….si cred ca a facut mama sarmale cand a fost o data la noi.

  5. Laura, ma bucur ca ai deschis aceasta discutie. La nunta am primit si eu de la o gospodina din Italia o oala sub presiune care a devenit in scurt timp un ajutor de nelipsit in bucatarie. Asa cum spunea cineva mai sus, are un dispozitiv simplu de eliminare a presiunii, nefiind nevoie sa o asez in chiuveta cu apa sau alte trucuri. Modelul e acesta: http://cgi.ebay.it/PENTOLA-A-PRESSIONE-LAGOSTINA-IRRADIAL-3-5LT-/230546343495?clk_rvr_id=252410836313.
    Am invatat sa o folosesc timp de peste 4 ani, am fiert cartofii pana s-au facut piure, ciorba a iesit friptura… dar acum sunt experta. Fac in ea ciorba, ardei umpluti, pastai, mazare, orice fel de mancare. Nici nu concep sa gatesc pastaile sau ardeii umpluti in altceva. Ca si avantaje as mentiona doar: timpul scurt de preparare al mancarii, pastrarea gustului si a culorii legumelor si capacul etans care favorizeaza pastrarea mancarii in frigider mult timp.

    • Mihaela, nu m-am gandit ca as putea pastra mancarea in ea (mai ales fiind masiva) dar ai dreptate. Capacul etans impiedica patrunderea bacteriilor si a aerului care strica mancarea mult mai repede.

  6. mie nu-mi place oala asta. da, inteleg avantajele ei, inteleg ca, daca respecti regulile de utilizare, nu prea se poate intampla nimic, cu toate astea pentru mine este un potential pericol [de explozie]. iar daca ar fi copii mici in casa, nici atat.

    aveam si eu acasa o oala de acest gen, nu-mi aduc aminte sa o fi vazut vreodata pe maica-mea s-o foloseasca, chiar o s-o intreb de ce.

  7. De asta mie frica si mie ,am o prietena care sa oprit.eu am primit-o cadou si sunt furioase tare cum iese mâncarea.

  8. Toate oalele sub presiune au sisteme de siguranta ce elimina presiunea in exces si impiedica deschiderea capacului in timpul functionarii acesteia.

    Presiunea din interiorul oalei depinde de cat de mare este flacara de la aragaz. Nu aveti de ce sa va temeti de oala sub presiune. Eu o folosesc saptamanal fara nicio problema. Incepeti cu retete mai simple la inceput si vedeti cum functioneaza. In timp veti prinde incredere si experienta.

  9. am si eu o oala sub presiune si as vrea sa fierb varza murata si sa fac sarmale dar nu stiu cat timp trebuie lasat la fiert

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>