Recomandare de carte interactivă: Frumoasa din pădurea adormită

Ştiu că vă aşteptaţi cu toţii să vă povestesc cum a fost prima zi de grădiniţă a Elizei, însă am nevoie să mă adun câteva zile şi să nu mă mai simt un părinte aşa de groaznic că am lăsat-o acolo.

Aşa că o să încep seria de articole legate de balerine – noua pasiune a Elizei – pe care vi le-am promis când am revenit din vacanţă. Vom avea activităţi, cărţi, dvd-uri şi câte şi mai câte, aşa că dacă aveţi fetiţe pasionate de balerine, staţi pe aproape să vedeţi ce minunăţii vom face.

Încep cu un material care e şi carte şi joc interactiv şi cd şi care se numeşte Frumoasa din pădurea adormită. Este perfect pentru petrecerile cu copii dacă nu vă permiteţi o trupă de teatru 😀

Este perfect şi de cadou pentru ziua unei fetiţe pasionate de balet şi chiar eu îl păstram pentru ziua Elizei, dar cum prima zi de grădiniţă a decurs aşa de prost, am vrut s-o înveselesc puţin şi am scos jocul.

Elizei i-a plăcut imediat. S-a apucat să monteze figurinele şi apoi le-am învârtit pe muzică. E genul acela de joc pe care nu-l poţi explica în suficiente cuvinte ca să priceapă lumea ce grozav e, aşa că vă las pe voi să descoperiţi. Costă doar 49 de lei şi e distractiv, educaţional, frumos ilustrat, din carton de bună calitate.

Conţine scena, figurinele, decoruri, CD cu muzica baletului, libretul cu instrucţiunile. Închis, arată ca o carte mare legată cu panglică, dar când îl deschizi, se transformă într-o scenă de poveste.

Cartea mi-a fost oferită de libris.ro pe care vă invit să îi vizitaţi pentru cărţi şi manuale şcolare (au şi 10-25% reducere), dicţionare, dvd-uri, cd-uri şi, astfel, aveţi ocazia să le cumpăraţi pe toate dintr-un singur loc fără să bateţi librăriile şi supermarketurile. Transportul prin Poşta Română sau curier costă 8 lei, iar pentru comenzi mai mari de 149 de lei transportul este gratuit. Spor la şcoală şi la cumpărături!

8 Replies to “Recomandare de carte interactivă: Frumoasa din pădurea adormită”

  1. asa este la toata lumea, nu mai fi atat de aspra cu tine. toti copiii [si mamele :)] plang in prima zi de gradinita. si in a doua, si in a treia, si chiar dupa 3 saptamani mai fac crize unii.

    a scris si Ioana de la Ecomami despre baietelul ei, ai citit?

    1. Da, am citit. Si le-am mai citit si pe mamele care sunt bucuroase ca ai lor copii n-au plans deloc. Si tot suparata sunt si ma simt o mama rea. O sa treaca, asa mi-a zis azi o alta mamica, asa ca inclin s-o cred.

      1. Trebuie sa o crezi! Pe langa faptul ca sunt educatoare – si anul acesta am preluat grupa mica, cu tot ce presupune “prima zi de gradinita” – mai sunt si parinte. Am trecut prin astfel de momente de doua ori. Se intampla si la…CLASE mai mari!
        Ganduri bune!

    2. hai sa te intreb ceva. te consideri mama rea din cauza ca ai dus-o la gradinita la varsta asta sau pentru ca a plans? daca nu plangea, erai o mama buna?

      cum spunea “cineva” [stii cine?:)] odata, “o mama buna face ceea ce este mai bine pentru copilul respectiv, in situatia respectiva, in conditiile date”. ai motive sa fii suparata [desi n-ar trebui], dar sa te autoconsideri mama rea nu cred ca este cazul.

      1. Nici, nici. Ma simt vinovata ca am lasat-o acolo plangand si am plecat cand educatoarea m-a dat pe usa afara. Trebuia sa insist sa raman acolo s-o mai consolez.

    3. o sa incerc sa scriu in seara asta un post despre prima zi la gradinita, poate gasesti in el un sfat folositor.

      de obicei educatoarele considera ca asa e mai usor: cand parintele pleaca repede. se gandesc ca, daca nu te mai vede, nu mai plange copilul. si nici ele nu mai sunt stresate de tine, ca parinte.;))

  2. […] din pădurea adormită, varianta carte-teatru cu figurine dansatoare (am vorbit despre carte aici şi chiar am menţionat în acea postare că “este perfect pentru petrecerile cu copii dacă […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.