Din nou, cu şi despre balerine: idei pentru decorațiuni tematice

Continuăm seria balerinelor cu trei idei despre cum să înfrumuseţăm, cu puţină imaginaţie şi doar câteva materiale, două obiecte banale  şi despre cum putem crea o ţinută de balerină unei păpuşi.

Mai întâi o sacoşică de in pe care am pictat o balerină în timpul dansului cu vopsea textilă şi apoi am aplicat o margine decorativă din panglică. Balerina e pictată cu ajutorul unui şablon (eu am un şablon dintr-un fel de plastic subţire, dar voi puteţi printa o imagine de pe net şi o puteţi decupa) iar panglica e cusută încreţit manual, cu punct mărunt, ca să arate cât mai elegant. Puteţi folosi această sacoşică pentru a căra opincuţele şi tutu-ul la orele de balet.

Sau puteţi căra (fără rost) jucăriile pe care copiii voştri vor să le care după ei în oraş. A se înţelege că le veţi căra voi, nu ei, aşa cum am păţit-o şi eu sâmbătă când am cărat peste tot această sacoşică plină cu patru Teletubbies de pluş 🙂 Fundalul primei poze e peretele din camera Elizei pe care am aplicat autocolante cu zâne, castele, căsuţe, flori, fluturi şi alte minunăţii drăgălaşe. Două planşe imense cu motive de basm m-au costat 30 de lei în magazinul Lidl.

O ramă foto mică din lemn se poate transforma într-o ramă de balerină cu doar câteva mărgeluţe, o bucăţică de hârtie gumată şi nişte floricele.

Înainte era o ramă drăguţă dar cam atât, o găsisem într-o pungă de detergent acum foarte multă vreme. La spate are o gaura şi un beţişor de lemn pe care se sprijină.

Am dezlipit rochiţa din lemn a fetiţei şi bulinele din partea de sus, am lipit o rochiţă nouă din hârtie gumată roz, o notă muzicală din mărgele mici (se mai numesc mărgele de nisip) şi am lipit trei floricele pe care le aveam prin trusă. Fluturaşul e parte din creanga înflorită pe care am fotografiat rama, nu e lipit de ramă. O să îi lipesc în partea de sus un şnuruleţ de piele şi va completa peretele cu zâne şi balerine al Elizei, după ce adaug şi o poză frumoasă în ea.

Şi acum despre ţinuta păpuşii: Eliza are o păpuşă preferată care se numeşte Giulia. Păpuşa are rochiţa ei albă cu dungi roşii şi, mai nou, are şi o rochiţă de balerină. Rochiţa e făcută din fetru roz, e tăiată cu foarfeca zimţată la mâneci şi la poale, la spate are un nasturel pentru a facilita îmbrăcarea şi în faţă are un şorţuleţ din organza roz, decorat cu mărgele de plastic transparente. Cred că mi-a luat maxim douăzeci de minute s-o fac şi majoritatea sunt materiale reciclate (organza de la un buchet de flori şi mărgelele de la un colier mai vechi de-al meu pe care l-am modificat)

Mărgelele sunt intercalate în cusătura şorţuleţului:

Astea sunt doar o parte din lucrurile frumoase pe care le-am făcut în ultima vreme, veţi mai vedea în curând şi altele. Voi ce aţi mai meşterit în ultima vreme?

5 Replies to “Din nou, cu şi despre balerine: idei pentru decorațiuni tematice”

  1. foarte dragalasa sacosica.:)

    cum ai gasit rama in punga de detergent? a fost ceva promotie?

    hartia gumata e acelasi lucru cu spuma?

    in rama trebuie sa pui o poza cu Eliza balerina!:D

    tiii, ce-mi place fetrul! trebuie sa incep sa lucrez si eu cu el, altfel o sa tooot oftez uitandu-ma la creatiile tale. of.

    1. Da, mai de mult era o promotie si gaseai niste rame foto mici de lemn in pungile cu detergent, dar nu mai stiu ce marca era. Acum tipul asta de rame se gaseste si de cumparat. Hartia gumata, da, e acelasi lucru cu spuma sau hartia eva. Chiar ieri mi-am luat doua coli noi de fetru roz pentru o noua creatie cu tema de balet 🙂

    2. grrr… las’ ca te prind eu din urma!:))

  2. felicitari pentru toate lucrusoarele lucrate, sunt foarte foarte dragute, in special rochita papusii!
    foarfeca zimtata cu care ai taiat fetrul e speciala pentru materiale? caci am si eu una de hartie dar nu vrea sa taie altceva! 🙁
    ma gandeam, cand ti-am privit rama, ca fetita desenata seamana mai mult cu un baietel! eu i-as fi adaugat
    niste cosite luuungi din ate colorate.
    nu stiu daca mi-ai vazut papusica Rainbow http://ellesfairies.blogspot.com/2010/11/rainbow.html, la ea am folosit o ata care are multe culori, trece pe parcursul lungimii ei de la o culoare la alta, roz, alb, etc, s-ar fi potrivit perfect fetitei de pe rama!

    1. Da, foarfeca este speciala pentru materiale, se gaseste la Ikea, si e accesibila ca pret fata de ce se gaseste in alte parti. Ai dreptate cu privire la fetita, o sa incerc sa adaug niste cosite.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.