Cartea de miercuri – Ce mănâncă un copil isteţ

Am primit această carte de la editura All. Nu ştiu dacă aş fi cumpărat-o pentru că mă deranjează titlul – Ce mănâncă un copil isteţ. Adică dacă Eliza nu mănâncă ce spune acolo înseamnă că nu mai e isteaţă? Şi oricum, părinţii sunt, în general, cei care decid ce mănâncă copiii lor, aşa că ei sunt cei isteţi, nu copiii. În fine, dacă trecem de titlu, vom descoperi o carte interesantă în care se pune accentul pe introducerea în alimentaţia copiilor a seminţelor, a cerealelor cât mai diverse, a alimentelor-minune. Are şi reţete, majoritatea destul de uşoare, indicaţii privind cumpărăturile de alimente şi tot felul de sfaturi utile.

Este o carte aerisită, uşor de parcurs, cu un limbaj accesibil (în general). Mi-a plăcut că îi lipseşte aerul moralizator pe care îl au alte cărţi. În schimb, la traducere ar fi trebuit un expert culinar să o revizuiască pentru că e destul de greu să îţi dai seama că “prăjit rapid prin amestecare” e stir-fry. Cred ca unii termeni care s-au împământenit puteau fi lăsaţi aşa. Cartea se adresează totuşi unui public ţintă cu ceva studii şi deschidere spre nou. Of, de când îmi doresc şi eu să traduc o carte de bucate şi nu-mi dă nimeni una pe mână! 🙁

Am căutat pe google mai multe informaţii despre Patrick Holford, autorul cărţii, ca să văd dacă ar trebui să am încredere în el sau nu, şi am descoperit că e o somitate în domeniul nutriţiei. Are peste 34 de cărţi scoase (sigur, asta nu te face neapărat expert, ci scriitor), însă e un tip care promovează mâncarea (şi atitudinea faţă de mâncare) ca medicament pentru multe boli, aşa că e interesant ce are de spus. La editura All mai sunt publicate încă patru cărţi semnate Patrick Holford, printre care şi cea mai faimoasă, Dieta cu încărcătură glicemică scăzută. Voi aţi citit vreo carte scrisă de el?

Găsiţi cartea Ce mănâncă un copil isteţ în librării şi hipermarketuri sau online, pe site-ul editurii şi în Librăria copiilor.

4 Comment

  1. Eu nu am citit, dar m-ai facut curioasa.

  2. vavaly says: Reply

    Da, titlul este cam derutant, dar continutul pare interesant. Daca este vorba despre a manca seminte, nuci, alune, fructe si legume, eu ma consider o norocoasa din acest punct de vedere: copilul meu le accepta cu placere, pot constitui oricand o masa copioasa pentru el. Dimineata cel mai bun mic dejun inainte de a merge la gradinita pare sa fie un mar ras amestecat cu astfel de seminte, sau iaurt cu musli si seminte plus un pic de branzica proaspata.
    Totusi stiu ca nu pot da nimanui sfatul de a-si hrani astfel copilul, nu toti copiii accepta cu placere ceea ce altuia pare sa nu-i mai ajunga :).

  3. Laura, am citit cateva din cartile lui Patrick Holford, foarte bune. Recomand “The New Optimum Nutrition Bible” si “Optimum Nutrition for Your Child’s Mind: Maximize Your Child’s Potential”.

  4. De Patrick Holford am citit “Reteta sanatatii perfecte” si mi s-a parut interesanta, scrisa prietenos si foarte la obiect.
    Mi-a placut citatul asta: “Sănătatea nu este totul. Dar, fără sănătate, totul nu înseamnă nimic”

Leave a Reply