Activităţi pentru copii mici – distracţie înainte de cultură

Cred că vă povesteam la un moment dat că vreau s-o dau pe Eliza la nişte cursuri de muzică şi dans pentru că pare pasionată de aşa ceva. Ei bine, am dat-o. Şi am retras-o după patru, pardon trei, şedinţe. Din motive diverse. Că nu mi-a plăcut mie, e una. Dar nici ei nu i-a plăcut. Plus că mă scotea din minţi să mă trezesc şi sâmbăta dimineaţa să mergem acolo. Îmi pierdeam şi timpul meu preţios de gospodărit sâmbăta dimineaţa pentru ceva ce Eliza nu părea să ia în serios. Deh, are trei ani, nu ia mai nimic în serios la vârsta asta. Ce vreau să vă povestesc în cele ce urmează e ce nu mi-a plăcut aici şi apoi să trag nişte concluzii cu privire la programele extra-curiculare, chipurile adresate copiilor de 3 ani. Nu vă spun unde am dus-o şi alte detalii, pentru că nu ăsta e scopul postării: oamenii de acolo au fost chiar drăguţi, nu am ce spune de rău de ei. Însă cursul e total altă poveste.

Ce-am observat

– cursul se desfăşoară într-un apartament, mobilat special pentru aşa ceva. Camera în care copiii dansau era liberă, fără lucruri de care să se împiedice, cu suficient spaţiu. Însă…. e într-un apartament! Şi vecinii de dedesubt băteau în calorifer la una din şedinţe! Mi s-a părut neplăcut în condiţiile în care eu sunt deja stresată de asta acasă
– instrumentele despre care se vorbea în reclama cursului sunt de jucărie! Şi toate sunt chestii pe care Eliza le-a văzut deja şi le are acasă. Eu pentru asta am dus-o, cu gândul că va vedea instrumente adevărate şi va prinde afinitate faţă de vreunul din ele.
– fundalul muzical era asigurat de un cd-player mic (şi mai era şi un casetofon acolo) la care instructorul se aşeza pe vine să schimbe mereu cd-urile şi melodiile, uneori pierzând timp preţios ca să caute o melodie sau să frunzărească cd-urile.
– am pierdut una din şedinţe din motive obiective şi banii plătiţi în avans nu s-au reportat, iar lucrul acesta m-a deranjat.
– la început au fost mai mulţi copii, dar unii s-au retras pe parcurs, astfel că la un moment dat erau doar Eliza şi un băieţel
– instructorul vorbea într-un limbaj preţios din care copiii nu înţelegeau întotdeauna ce au de făcut. În repetate rânduri, copiii nu au înţeles instrucţiunile. Deh, e cam greu la trei ani să-ţi imaginezi ce-i ăla un joben şi să practici ridicatul pălăriei cu un maracas.
– instructorul se pierdea cu firea (am remarcat că s-a enervat de câteva ori pentru că Eliza şi băieţelul se hârjoneau în loc să execute exerciţiile) şi nu căuta metode alternative de a le atrage atenţia.
– Eliza nu a fost stimulată de exerciţii, nu a încercat să le repete acasă, s-a plictisit la şedinţe.
– părinţii au fost lăsaţi să stea în sală – pentru mine acesta e un mare plus. La trei ani n-o pot arunca pur şi simplu undeva fără să văd exact despre ce e vorba şi fără să fiu cu ea măcar prima dată. De asta nici n-am mai dus-o la programele de la Teatrul de Operetă, pentru că nu era permis accesul părinţilor!

Ce aş fi făcut eu diferit

– cu apartamentul şi vecinii nu ai ce face, însă poţi investi în izolarea fonică a podelei. Sau poţi discuta cu vecinii să te lase în pace să nu mai bată în ţeavă, pentru că aşa îţi câştigi tu traiul. De asemenea, nişte picturi murale pe pereţi sau autocolante ar fi fost ideale. Pereţii erau mult prea albi. Aş fi făcut diverse picturi care să reflecte simbolurile din exerciţii, oameni dansând, instrumente, malul unui lac, căluţii cu zurgălăi, vrăbiuţele dormind.
– aş fi adus instrumente adevărate. Ba mai mult, aş fi adus nişte elevi de la Liceul de Muzică, de fiecare dată altul, care să le arate copiilor instrumente diferite, să le cânte la ele, iar copiii să danseze pe muzica rezultată. Câteva afişe simple la Liceul de Muzică ar fi suficiente pentru ca un elev care are nevoie de o groază de bani pentru pasiunea lui, să accepte să piardă o oră-două din viaţă pe 50 de lei împreună cu nişte copii. Şi eu, ca părinte, aş fi fost dispusă, să plătesc mai mult pe şedinţă, pentru că Eliza ar fi învăţat mult mai multe. Mă uitam într-o zi la Teletubbies şi arătau diverse filmuleţe din grădiniţe, cu muzicieni veniţi cu instrumente (clasice şi exotice) etc care le cântau copiilor. Cei mici erau extaziaţi!
– aş fi instalat un laptop cu play-list-uri făcute pentru fiecare şedinţă. Un laptop aşezat pe un răftuleţ la nivelul meu ca să nu mă chircesc de fiecare dată să apăs pe butoane. Şi dacă n-aş fi avut un laptop, mi-aş fi făcut cd-uri pentru fiecare şedinţă, să nu stau să le tot schimb şi să caut melodia potrivită.
– deşi iniţiativa de a educa gustul muzical al copiilor este lăudabilă, eu personal nu consider că un copil de trei ani este stimulat de arii din Spărgătorul de Nuci, Wilhelm Tell sau Carmen. Eliza ţopăie de fericire când aude Cutiuţa Muzicală, nu acordurile impunătoare din nu ştiu ce mare operă (în condiţiile în care Eliza ascultă foarte multă muzică clasică acasă, muzică pe care şi-o pune singură). E bine să alternezi, dacă vezi că nu ai succes cu Valsul florilor, o dai pe Vine melcul supărat fără alte discuţii. Monotonia plictiseşte, mai ales la copii.
– limbajul folosit trebuie să fie cât mai simplu, eventual ajutat de ilustraţii şi desene. Un copil de trei ani e posibil să nu ştie ce-i aia mare şi plajă şi nisip, poate n-a fost niciodată. Însă un desen, o planşă frumoasă îi pot ajuta şi le poate stimula imaginarul. Bagajul de cunoştinţe al unui copil de trei ani este destul de limitat şi nu poate fi stimulat doar cu cuvinte. De aceea cărţile de poveşti au ilustraţii. Puteţi povesti cât vreţi de prinţese şi balauri, dacă ei nu văd o ilustraţie într-o carte, nu şi-o pot imagina. E ca şi cum v-aş povesti eu acum de Drosera şi vă spun că e o plantă. Puteţi să v-o imaginaţi?
– dacă cei mici nu se arată interesaţi, trebuie să-ţi pui întrebări. E clar că nu faci ceva bine. Schimbă registrul şi fii pregătit cu exerciţii alternative dacă scopul tău e să îi înveţi ceva. Dacă vrei să iei doar banii părinţilor, ok, nicio problemă, îţi urmezi planul, trece ora şi gata ai scăpat. Dar nu te aştepta să ai succes fulminant la părinţi.

Concluzii

Hai că am ajuns şi la final. Concluzia este că multe programe care sunt lăudate ca fiind pentru trei ani nu sunt pentru trei ani. Sunt mult prea pedante, mult prea “culturale”, mult prea “serioase”. Vreau ceva distractiv, atât pentru Eliza, cât şi pentru mine. Vreau să şi înveţe, să se “culturalizeze” dar, înainte de toate, vreau să se DISTREZE! Are o viaţă la dispoziţie să facă lucruri serioase, la vârsta asta eu vreau doar să se bucure de copilărie. Deci, aveţi cunoştinţă de astfel de programe/cursuri/ateliere etc?

4 Comment

  1. C. says: Reply

    e un inceput. e bine ca v-ati facut o parere si data viitoare alegeti ceva mai pe masura la ceea ce asteptati de la un astfel de curs. info postate ne sunt de folos. asteptam si altele. C.

  2. nu stiu in ce vagauna ai nimerit, dar nimic din ce povestesti nu este profesionist. si nici nu pare prea legal. apartament de bloc? vecini care bat in teava? zici ca-s io la mine acasa, am chemat 3-4 copii si ne facem de cap: le pun muzica si le zic sa topaie.

    aa, ba nu. ca daca eram eu, nu faceam toate acele greseli, ci tineam cont de particularitatile de varsta ale copiilor.:)

  3. Laura Frunza says: Reply

    Luckyrock, era o firma cu sigla si tot tacamul, mi-a dat contract semnat, stampilat si bon fiscal – totul a fost perfect legal. Apartamentul e situat foarte central, intr-una din acele cladiri in care sunt si firme prin apartamente si era mobilat special pentru asta, nu arata deloc dubios, ba din contra, foarte modern. Sper sa ma fi inselat cu batutul in teava, insa aud atat de des sunetul asta ca l-as recunoaste si in somn.

  4. Laura, nimic nu ma mira in descrierea ta, chiar daca tu povestesti de un curs din Bucuresti, iar eu locuiesc la Iasi. Din pacate se profita mult de dorinta parintilor de a oferi copilului alte activitati extrascolare. Sunt multe firme bine intentionate care angajeaza profesionisti in domeniul pe care-l practica, dar fara banal un curs de pedagogie, fara experienta in lucrul cu copiii. Am intalnit si eu buni dansatori care urechesc copiii fortandu-i sa respecte pasii, dar si profesori de dans care “castiga” atentia copiilor din doua piruete. Totul tine de tact, de daruire si de arta de a preda. Degeaba stapanesti tematica unui curs daca nu ai pregatirea didactica necesara de a o transmite elevilor tai.
    Micile vraji/ trucuri pe care le practica adultii in lucrul cu copiii raman mereu in memoria copilului, repetand in gand sau in fapt ceea ce a lucrat zile si saptamani in sir. Imi pare rau ca Eliza nu a avut sansa de a debuta in lumea frumoasa a dansului cu cineva care sa o atraga. Nu dezarmati, cu siguranta veti gasi un curs mult mai atractiv.

Leave a Reply