Prosopele brodate pentru copii

Vă mai amintiţi de concursul Mâini curate, corp sănătos şi de premiile oferite? Delia a brodat cu mare drag un prosopel pentru câştigătoare şi l-a expediat. Iată cum arată:

Delia brodează pe prosopele ce vreţi voi, numele mic, numele de familie, porecla, plus câte un detalii drăguţ. Noi avem cu Eliza şi fluturaşi (preferatul Elizei) şi cu Mickey Mouse, căci Delia nu brodează numai litere, ci şi personaje drăguţe. N-am apucat să fac poză cu prosopul Elizei, pentru că stă mereu la baie şi nu prea am timp să-l prind cât e impecabil 🙂 însă o să mă strădui şi o s-o adaug în altă zi. Prosoapele sunt micuţe, potrivite pentru copii, şi groase, de bună calitate. Broderia e cusută pe etamină (pânză Aida) şi aplicată pe prosopel.

Pe noi, prosopelul Deliei ne-a ajutat să mărim frecvenţa spălărilor pe mâini şi, de asemenea, e prosopelul pe care şi-l pune pe faţă când o clătesc pe păr, astfel că spălatul pe cap se desfăşoară acum fără incidente.

Un prosopel brodat de 25×40 cm costă 15 lei şi vă spun, cu mâna pe inimă, că e un preţ mai mult decât decent, pentru că broderia e o treabă migăloasă care oboseşte mult ochiul şi mâna şi trebuie să fii pasionat de asta ca să îţi iasă ceva cu adevărat frumos.

10 Replies to “Prosopele brodate pentru copii”

  1. ce pasiune frumoasa are prietena ta. practic personalizeaza prosopele manual.:)

    1. Da, totul e manual. Si stiu cat de greu e, pentru ca tocmai am facut ceva de Craciun in genul asta, si am muncit cateva seri bune la o broderie de cativa centimetri.

  2. Multumesc mult Laura, pentru review si reclama! E intr-adevar de munca, dar e tare frumos, mai ales gandul ca ajung la copilasi! In curand o sa vedeti si alte culori, alte modele, numai bune pentru puisori!:)

  3. Am vazut si-un prosopel cu numele lui Pusicel, ah! arata senzational. La tine, in baie, am oftat atunci cand am vazut prosopelul Elizei, mi s-a parut genial. Felicitari Deliei!

  4. Multumesc! Nu pot spune decat ca prosopelul Elizei a fost primul, intre timp m-am mai experimentat, am facut si alte modele si pe alte culori care sper sa-i convinga pe nazdravani ca apa si sapunul sunt bune :). Si ai mei baieti au atarnate 2 prosopele in baie, cu care musai trebuie sa ne stergem.

  5. Am comandat si eu prosopel cu nume pentru finuta mea, chiar nu stiam ca cel pe care l-am vazut si admirat de atatea ori la Elizuca se poate comanda de undeva si nici n-am intrebat, noroc de postarea asta 🙂

  6. Si eu vreau sa comand pentru micuta mea prosopel. Cum procedez?

  7. Am gasit intre timp!:)

  8. O idee superba! Chiar ma gandeam la ceva special pentru cei mici!
    Sarumana pentru sugestie!

  9. :d :d SUNT ALE MELE!!!!! asaa exclamat Maria Patricia!!!! Va multumesc, mai ales ca le-ati postatsi imaginea…:). Din pacate fiind sub presiunea timpului , nu am mai intrat in vizita….. Sa stiti ca fetele mele si nu doar…suntem mandre ca am avut ocazia sa cunoastem asa oameni buni ca Laura , Delia. In ceia ce priveste produsele ce le-am primit sunt de-adreptul uimitoare, si nu este o reclama asupra lor…recomand cu incredere….. Fiind mai nazbatioase fetele jucanduse , aia mai mare a dat cu fruntea in coltul usii.I s-a invinetit si a iesit si un cucui plus si o jlitura…Crema i-a fost leacul….Chiar am zis..de-adreptul uimitoare-a 2-a zi nu mai avea nimic. RECOMAND!!!!! de prosop nici ca mai vorbesc….Multumim din suflet!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.