Suvenir din România

Zilele astea mă aflu într-o scurtă vizită peste hotare în interes de serviciu – în delegaţie, cum s-ar spune pe la noi. Înainte de a veni, colega mea şi cu mine am hotărât să le ducem şi noi ceva colegilor din UK pentru că ei mereu ne aduc dulciuri şi biscuiţei şi ar fi frumos să ducem şi noi ceva. Însă ce anume? Ne-am frământat creierele să ne gândim ce anume am putea duce unor doamne, ceva care să fie reprezentativ pentru România, decent şi de bun gust şi potrivit de cărat în bagaj. După îndelungi meditaţii ne-am oprit la un coş cu cozonac şi o sticlă de vin. Însă coşurile nu încăpeau în bagaje, aşa că am început să căutăm nişte pungi mai deosebite. N-am găsit, evident. În magazinul de suveniruri din pasaj la Universitate erau nişte punguţe, dar mici. Şi scumpe. Am ales să cumpăr eu nişte pungi de hârtie simple pe care să le pictez cu acrilice. Am făcut harta României, am pictat-o în culorile steagului, apoi am scris cu ajutorul ştampilelor Beautiful Romania.

Următorul pas a fost să ne întrebăm de unde luăm un cozonac bun, cu multă umplutură. Chestiile pre-ambalate din supermarket ieşeau clar din discuţie, aşa că am rugat-o pe mama să facă doi cozonaci aşa cum ştie ea să-i facă: cu aluat fraged şi multă umplutură cu nucă. Apoi am ajuns în alt impas: ce vin să luăm? Nu aveam nici un buget prea larg (deci clar vinurile de colecţie erau excluse) şi nici nu ne pricepeam la vinuri. Am ales până la urmă câte o sticlă de Lacrima lui Ovidiu vechi de 5 ani, ni s-a părut că ar fi un vin potrivit pentru o femeie.

Una din colegele din UK care a primit darul a fost extaziată, pentru că îşi dorea să guste cozonac românesc, cealaltă încă trebuie să primească punguţa, însă sigur va fi şi ea încântată. Sunt de o politeţe extraordinară oamenii ăştia. Chiar şi când par că te dispreţuiesc, sunt politicoşi 🙂

Însă dilema cu care eu am rămas după toată povestea asta este următoarea: ce poţi duce din România unor străini pe care îi vizitezi la ei acasă? Opţiunile sunt foarte reduse: o ţuică bună (poate, dacă e bărbat, dar mie mi-ar fi ruşine să mă duc la englezi, de exemplu, cu ţuică, având în vedere ce gamă de băuturi au ei), poate brânză de Năsal, pentru că e unică în lume, poate o sticlă de vin bun dacă ai un buget mai larg. Şi în rest? Vă las pe voi să îmi spuneţi, că eu nu am ajuns la nicio concluzie satisfăcătoare. Aţi fost plecaţi vreodată şi aţi dus ceva colegilor/gazdelor/prietenilor din străinătate? Şi nu mă refer numai la alimente, ci şi la alte obiecte, de preferat nu kitschuri precum cele cu care sunt pline magazinele de suveniruri!

P.S. În materie de dulciuri, am luat o cutie de bomboane Bucuria. Nu sunt de ale noastre, dar de ce să nu le lăudăm? 🙂 Am menţionat, desigur, că nu sunt româneşti. Să nu ne asumăm merite care nu ne aparţin!

La mulţi ani de 1 Decembrie! Cum plănuiţi să îl sărbătoriţi?

12 Replies to “Suvenir din România”

  1. eu le-am dus celor din Grecia, atunci cand am facut cadou traditional niste ii brodate manual, au fost extaziati.
    Sper ca faci o postare ampla la intoarcerea din UK ,da?pup

  2. O plosca rotunda cu tuica suna bine, daca nu cu o visinata sau afinata de casa, de asta sigur nu au. Eu am facut pentru mine o sticla imbracata in sfoara ( lipita pe o sticla mai burduhanoasa si apoi pictata cu acrilice cu motive nationale). O camasa tip ie, nu din acelea la 3 mil, ca nu iti da mana sa iti iei nici tie poate ( din acelea pe care le fac eu..dar nu spun mai mult, ca nu vreau sa fac reclama), o esarfa de panza topita cusuta, o chestie handmade dar cu aer popular, o cana sau o ulcica cu motive albastre de Corund, un CD cu cantece romanesti: colinde, doine sau chiar rock romanesc..depinde de om , de anotimp,… ma mai gandesc. Ce zici, suna ok?

    1. Roxana, vreau reclama! Pentru produse romanesti deosebite si repreyentative e mereu loc pe blogul meu, mai ales ca sunt in cautari de costum popular pentru Eliza.

      1. Cu mare placere, am sa-ti trimit niste fotogrfaii cu un costumas facut chiar zilele astea. Site-ul meu este http://www.beefree.ro, dar fotografiile in format mai mare si mai de la inceputuri sunt pe blog: http://www.artizanart.blogspot.com. Nu m-am gandit ca am putea face schimb de link-uri.

  3. Buna, Laura si felicitari pentru alegere. Idea pungii de cadou e geniala. Si eu as fi dus un cozonac romanesc, facut in casa si o sticla de vin productie proprie. Chiar si una de tuica, ca e naturala (bio). Si gustul nu se uita niciodata. Ca amintire vizuala, ar merge si o ulcica de pamant ars, auditiva un CD cu Gheorghe Zamfir sau cu muzica populara romaneasca, iar ca miros (si gust) un borcan de dulceata de gutui cu frunze de drusaim.

  4. Eu cand le-am adus vecinilor mei de aici tuica facuta de ai mei, la tara, vecinul a refuzat sa bea, nu a avut incredere, m-a intrebat daca ai mei respecta normele europene cand fabrica tuica. un imbecil. altadata am invitat o colega la un ceai natural romanesc, si a venit dar l-a baut in scarba, m-a intrebat de ce trebuie sa beau ceaiuri romanesti cand in franta sunt ceaiuri atat de bune. prin urmare am renuntat la a mai cauta idei originale, colegilor le-am adus anul acesta magneti cu casa poporului, le-am explicat ce-i cu ea si la revedere, au parut multumiti.

  5. Pentru prieteni ciocolata ROM e o idee ok (nu arata festiv dar are tricolorul 🙂 ).
    Am facut cadou cu succes albume cu fotografii din Bucovina / Delta / Bucurestiul interbelic, ii si palinca / tuica / vin (chiar am remarcat ca tuica si palinca au un succes fantastic indiferent din ce tara e cadorisitul). Daca calatoresti in apropierea sarbatorilor cred ca merg de minune si oua incondeiate sau masti traditionale.

  6. frumooos! ideea cu punga – minunata!=D>

    ce zici daca vorbesti cu Elle sa-ti faca niste tarancute pentru englezoaicele tale?:D sunt cat se poate de romanesti! sigur le dai pe spate!

  7. anut trecut am fost in vizita la sora mea in Africa de sud si a cerut sa-i duc tuica de casa, visinata , slanina afumata de la tara, patura de lana tesuta la tara, crema Gerovital de la farmec, lingura de lemn pe care o gasesti la copiii de la munte pe strada, cd-uri cu colinde si alta muzica romaneasca.

  8. Eu am dilema ca nu stiu ce sa aduc cand ma intorc in tara…

    Frumoasa punga voastra :O)

  9. Idei: afinata facuta de casa, si eventual un print in limba lor cu recomandarile si aprecierii afinelor. Dulceata de nuci / trandafiri. Un album cu poze din Ro, un calendar cu poze din RO. La mine in departament, strainii ne intreaba cand ne intoarcem din Romania cu palinca 🙂 Miere zaharisita – garantia puritatii. Oala/castron de lut.
    De unde luati ii ieftine? Imi doresc si eu inca una.

    1. Ii ieftine mai gasesti facute la comanda (pe diverse bloguri), dar nu din panza topita, ci din panza obisnuita. O ie la Muzeul Taranului cam scoate din buzunar salariul minim pe economie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.