20. Om de zăpadă din şosetă

Guest post: Luckyrock (mulţumesc frumos că m-ai salvat!)

Acesta este un om de zăpadă simplu, care se realizează foarte uşor. Am luat o şosetă albă şi am umplut-o cu vatelină dintr-o pernă veche. Am tăiat şoseta în partea de sus şi am cusut-o.

Dintr-o altă şosetă am tăiat partea de sus, unde este elasticul, şi am cusut-o astfel încât să arate ca o căciuliţă. Cu căciuliţa am acoperit cusătura şosetei albe.

I-am lipit omuleţului ochişori mobili folosind un adeziv universal. Nasul e un nasture. Şi pe acesta, şi pe cei de mai jos i-am lipit cu acelaşi adeziv.

La gât i-am legat un fular dintr-o bucată de material care nu se deşiră şi gata omul de zăpadă.

Este o jucărie handmade pentru cei micuţi, dar şi o activitate potrivită preşcolarilor sau şcolarilor. În loc de vatelină se poate folosi orez.

Indicaţiile mele: pentru căciuliţă şi fular puteţi folosi şi resturi de fetru, dacă aveţi. Nasturii îi puteţi coase în loc să îi lipiţi. Eu i-aş fi cusut şi o gură (sau desenat cu cariocile mele mega-fantastice pentru textile), ma obsedează hello kitty care nu are gură şi nu suport să nu pun gură la vreo figurină 😀

Alte idei cu oameni de zăpadă la mine pe blog:

Om de zăpadă din sticlă de plastic
Om de zăpadă cusut

Save

5 Comment

  1. ah, omul acela din sticla de plastic voiam sa-l fac si eu. bine ca mi-ai amintit.

  2. iulia says: Reply

    Laura, fii buna si trimite-mi pe mail adresa ta, intrucat am un dar pe care il voi expedia cu o mica intarziere. Probabil va ajunge mai tarziu de 25 dec., dar mosul face un drum lung de la Cluj :).

    1. Laura Frunza says: Reply

      Iulia, iti multumesc din inima! Iti trimit pe mail!

  3. Ce idee grozava!

  4. […] de zăpadă din aluat sărat Om de zăpadă din şosetă (guest post Little Lucky) Om de zăpadă din băţ de îngheţată Om de zăpadă din sticlă […]

Leave a Reply