21. Brăduţi din conuri de îngheţată decorate cu fulgi de cocos

Aceşti brăduţi din conuri de îngheţată nu doar că arată frumos pe masa de Crăciun, dar sunt şi plini de surprize! Vă garantez că o să vă distraţi decorându-i împreună cu copiii sau chiar pregătindu-i în secret pentru ei.

Conurile le-am cumpărat de la Kaufland, la cutie de 21 de bucăţi, şi sunt destul de ieftine (câţiva lei, nu mai reţin exact). Pentru a le decora aveţi nevoie de: nucă de cocos răzuită, colorant alimentar verde, perluţe de zahăr, biscuiţi rotunzi, ciocolată albă de bună calitate (va rog, dacă tot îi faceţi, cumpăraţi o ciocolată bună şi în niciun caz din aia intitulată pompos “ciocolată de menaj”).

Pentru umplut aveţi nevoie de nişte dulciuri mărunte iar pentru pământ de biscuiţi Oreo, de pe care îndepărtaţi crema (cu cuţitul! 😀 )

Nuca de cocos se pune într-o pungă cu fermoar şi se adaugă câteva picături de colorant. Se amestecă bine până se colorează, apoi se amestecă cu perluţele de zahăr. Eu am folosit unele argintii şi aurii.

Ciocolata albă se topeşte într-o crăticioară sau o tigaie cu gura foarte largă, neapărat pe baie de aburi. Aveţi mare grijă să nu ajungă vreo picătură de apă în ciocolată că o stricaţi!

Rostogoliţi conul de îngheţată prin ciocolata topită, apoi prin cocos. Lucraţi repede să nu se întărească ciocolata, dacă totuşi se întăreşte, o mai puneţi puţin la bain-marie. Daţi la frigider pe măsură ce terminaţi brăduţii, ca să se întărească ciocolata.

După ce s-a întărit stratul de ciocolată, scoateţi brăduţii de la frigider şi pregătiţi bomboanele pentru umplut şi biscuiţii pentru acoperit gaura. Re-topiţi ciocolata şi înmuiaţi o parte a biscuitului în ea, apoi lipiţi-l repede de con. Întoarceţi invers şi daţi la frigider să se întărească. Procedaţi la fel cu toţi brăduţii. Eu nu am mai pus bombonele în ei, i-am lăsat aşa, simpli.

Pentru pământ, mărunţiţi într-un blender biscuiţii Oreo curăţaţi de cremă. Întindeţi un strat de “pământ” pe un platou, decoraţi cu reni sau alte animăluţe de la Lego sau de la Kinder, dacă aveţi, adăugaţi brăduţii şi aveţi o trataţie de Crăciun absolut specială pentru toţi oaspeţii voştri sau chiar pentru colindători.

Scuze pentru pozele atât de proaste dar nu mai reuşesc să resuscitez camera deloc 🙁 şi nici lipsa de lumină nu mă ajută!

Sursa

16 Replies to “21. Brăduţi din conuri de îngheţată decorate cu fulgi de cocos”

  1. Superba idee. Ma uimesti in fiecare zi!

  2. wow, ce idee geniala!=D>
    imi place la nebunie!!
    bravo, Laura!:D

    eu niciodata nu folosesc ciocolata de menaj, mi se pare groaznica, si ca aspect, si ca gust. de obicei cumpar Primola cu lapte, tu ce ai folosit acum?

    ce-mi place ideea ta, ti-am mai spus?:))
    tre’ s-o fac neaparat! mai ales ca niciodata nu am mancat biscuiti Oreo.

    1. Am folosit Milka alba. Iar biscuitii Oreo sunt ca si decor, nu-i recomand pentru consum :-)) Desi a descoperit Eliza restul cutiei si i-a halit. Asta e, pagube colaterale, o sa tin minte sa nu mai cumpar sau sa nu-i mai las la indemana copiilor.

  3. It makes me SO HAPPY to see someone having a go at my crafts! Thank you for posting this, you did a great job!

    1. Thank you, Mia, you have wonderful ideas, it’s my pleasure to try them out.

  4. Deci sa inteleg ca starea ta de sanatate s-a imbunatatit din moment ce ai trecut din nou la actiune 🙂

    Foarte faina ideea cu bradutii. esti o enciclopedie de idei creative.

    Am o sugestie de facut: vorbeste cu cineva “mai de sus” sa-ti aduca o camera foto noua 😉 ca sa nu mai fi nevoita sa o tot resurcitezi pe asta 😉

    1. Sakura, cred ca Doamne-Doamne e ocupat cu treburi mai importante decat camera mea foto :-)) Glumesc, desigur. Poate reusesc sa strang bani anul viitor si la ideile de Craciun 2012 vor fi poze mai frumoase.

  5. haha. acum mi-am dat seama ca decorului asta i se potrivesc foarte bine oamenii mei de zapada. asa, venind ei mai din spate, greoi, facuti si ei tot pe lipsa de lumina 🙂

    1. Daca ma crezi, bradutii trebuiau sa aiba decor cu oameni de zapada din bomboane Raffaello :-)) Insa n-am reusit sa mai cumpar o cutie de bomboane inainte sa termin bradutii.

      1. Te cred.
        Las’ ca la anu’ poate se aduna impreuna 😉

  6. Sunt superbi! Felicitari pentru rabdare si idei!

  7. super,Laura!
    Felicitari 🙂

  8. Super idee! Pacat ca abia acum am vazut-o, sper sa-mi amintesc la anul. La multi ani!

  9. multumim pentru idei.abia astept sa-i facsi baietelului

  10. […] de Craciun, din conuri pentru inghetata, ciocolata alba si nuca de cocos, dupa o reteta de la Laura. I-am umplut cu bomboane m&m’s. Pentru decorat am folosit inimioare din zahar cumparate […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.