Planuri pentru 2012

Unii m-au întrebat pe unde umblu şi de ce nu mai scriu pe blog 🙂 şi alţii m-au întrebat ce surprize pregătesc. Pentru ambele categorii, iată câteva răspunsuri:

Sfârşitul lui 2010 şi tot 2011 a fost o perioadă grozavă pentru mine şi blogul meu. Nu vreau să vorbesc de statistici aici (care, pentru cei foarte foarte curioşi sunt mai mari decât ale unor bloggeri foarte cunoscuţi care şi le-au lipit in frunte luna asta) ci de oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut, fie ei cititori, sponsori sau colaboratori. M-am străduit să ies mult în offline şi cred că am reuşit într-o măsură destul de mare, am filmat două emisiuni superbe la Protv, am fost la Women on Web, am fost la multe alte evenimente în care am făcut, aşa cum îi stă bine unui om din social media, networking 🙂 M-am rebranduit, am banner personalizat mulţumită Alinei, am cărţi de vizită, am sponsori permanenţi.

În prezent, sunt foarte ocupată. Pe de o parte cu serviciul, pe de alta cu traducerile, şi peste amândouă, cu sănătatea. Mă strădui să menţin linia de postare, însă ştiu că şi cititorii mei se odihnesc, aşa că e posibil să mă vedeţi mai rar pe aici, cel puţin în luna ianuarie.

În 2012 vreau să merg mai mult pe tendinţa de a ieşi în offline, dar şi să am multe noutăţi pe blog. Desigur, vor rămâne la putere articolele cu idei creative (doar se apropie luna martie, nu?), prezentările de cărţi, reţetele, însă vom avea şi rubrici noi, rubrici de grădinărit, articole care vor trezi lumea din amorţeală şi vor încinge tastaturile comentând (promit să nu mă mai feresc de ele), aşa cum a fost cel cu vegetarienii şi, sper eu, proiecte pe partea de responsabilitate socială. În acest sens, vreau să mă implic mai mult în proiecte caritabile. Ştiţi deja că susţin cauza lui Bibi, în ajutorul lui a sărit o mare companie importatoare de produse de puericultură care va contracta banner şi articole la mine pe blog în schimbul unor donaţii. Prin urmare, s-ar putea să vedeţi articole mai publicitare decât am avut până acum, însă ele sunt pentru o cauză nobilă.  (Sper să fie totul ok şi să nu poarte ghinion faptul că am anunţat dinainte!). Iar dacă veţi face alegerea să cumpăraţi acel produs sau altul din gama lor, veţi şti că o faceţi într-un scop bun. Tot în ajutorul lui Bibi, vom avea şi o vânzare pe blog, aşa că staţi pe aproape, poate găsiţi ceva interesant de cumpărat.

Ce îmi mai propun, dar nu ştiu dacă sau în ce măsură voi reuşi:

– să avem tutoriale de idei creative de la artizani cunoscuţi în lumea blogosferică
– să fac câteva mini-seriale care se vor numi [Ţara] culinară, şi am pus cuvântul ţara între paranteze pătrate pentru că ele se vor numi în funcţie de ţara respectivă. Primul serial va fi Anglia culinară, iar apoi, în funcţie de timpul meu şi al prietenilor mei, vor urma şi altele.
– să organizez un atelier creativ în care să îi cunosc pe cititorii mei faţă în faţă
– să continui seria provocărilor de vineri, dacă vor fi doritori
– să promovez lectura în rândul copiilor, aşa că s-ar putea să avem concursuri cu premii în cărţi pentru copii (aici depind mult de sponsori, aşa că nu ştiu sigur)
– să continui seria articolelor de educaţie parentală prin prezentarea unor cărţi noi din domeniu (deja am trei care îşi aşteaptă rândul).

Însă depind foarte mult şi de voi, contează mult şi ce vreţi voi să vedeţi pe blog. Prin urmare mă invit la un sondaj informal: voi ce vă doriţi să vedeţi/citiţi în 2012 pe blogul meu?

17 Replies to “Planuri pentru 2012”

  1. wow. marete planuri.
    si totul numai din pasiune.
    admirabil, Laura.=D>
    abia astept!:D

    daca mai vreau altceva?
    hmmm…. poate categoria let’s shop? 😀 😀 😀

    1. În clipă asta sunt în hipermarket şi am descoperit un produs interesant şi am luat decizia să adaug şi categoria la cumpărături, deci am fost gând la gând.

    2. hehehe a cata oara?:)

      stii ce ai putea sa mai faci? sondaje de opinie.
      inainte sa te apuci de un subiect, pornesti un sondaj de opinie.
      de exemplu:
      vreti sa cititi despre scarabeu?
      – da
      – nu

    3. alta idee: propuneri de meniu. pentru weekend, pentru o zi de sarbatoare, pentru o zi obisnuita.
      ai cateva asemenea posturi. si-ti place sa gatesti.:)

  2. Oricand te decizi sa scrii despre Franta culinara sunt aici 🙂

    1. M-am decis deja, asteptam doar momentul oportun să te contactez 🙂

  3. eu te urmaresc asa..mai din umbra, dar o sa-mi fac mai mult curanj in a-mi expune parerile 🙂 super planuri si sunt sigura ca vor fi si super realizari!

  4. Felicitari, pentru acest blog unde mereu aflu lucruri noi.

  5. pe mine incanta ideea ca promovezi ideea de citit in randul copiilor. dar, in egala masura, as dori sa scrii si despre cartile/filmele care=ti plac mai mult sau mai putin. Bafta in 2012!

  6. Felicitari pentru planuri si sper sa reusesti in proportie, nu de 100%, ci de 200% :d
    Imi plac articolele tale despre cum se pot face lucruri simple dar de efect. Eu care nu sunt foarte indemanatica, promit sa incerc si eu cateva din lucrarile prezentate de tine.
    Pentru ca voi deveni mamica in luna martie, mi-ar placea sa vad articole despre cum se are grija de un bebe mic, cu sfaturi din partea mamicilor cu experienta, mai ales ca suntem si la primul copil si vocile tuturor “cunoscatoarelor” din jurul meu ma ametesc la propriu:

    Bafta in noul an!

  7. Felicitări! Te-am descoperit cu puţin înainte ca anul 2011 să ia sfîrşit, iar primul lucru bun pe care l-ai făcut în cazul meu a fost să-mi oferi un moment unic, alături de copila mea, atunci cînd am creat cu mînuţele mele un omuleţ de zăpadă din două bomboane Rafaelo. Am vrut să postez o fotografie şi să-ţi mulţumesc astfel, dar pînă m-am dezmeticit, omuleţul fusese mîncat. :)) Acum, văzîndu-ţi planurile pentru 2012, vreau să-ţi doresc să se îndeplinească multe, dacă nu chiar toate. Pentru că faci bine, pui suflet şi eşti o reală sursă de inspiraţie.
    Te salut, cu drag,
    Sorana.

  8. Laura, iti doresc sa reusesti in toate planurile pe care ti le-ai propus plus altele care cu siguranta vor mai aparea, pentru ca nu duci lipsa de idei!
    Acum, de exemplu, mi-a trecut prin minte ca nu ar strica sa scrii un articol despre “Mituri din perioada pre/post natala” (ce se crede, ce se spune si care e de fapt adevarul dpdv medical).
    Te pup si iti doresc sanatate, spor in toate si numai bine!
    Pupici Elizei!

  9. Se anunta deci un an plin de idei pentru mamici si copii aici , la tine pe blog. Voi urmari cu acelasi interes iar subiectele anuntate suna foarte bine. Multa sanatate si spor in toate !
    vavaly

  10. Eu zic ca, orice subiect ai decide sa abordezi, vor fi persoane care il vor aprecia si persoane care il vor aprecia mai putin. Important este sa fii tu si sa scrii despre ceea ce simti 🙂

  11. buna laura.am niste intrebari daca ma poti ajuta.am nascut pe 3 ianuarie si sunt in somaj din 22 noiembrie sunt in prenatal iar ca sa complectez cele 126 de zile ar trebui sa am concediu pana pe 26 martie este mai convenabil pt mine sa il iau in continuare sau sa bag dosarul pt.crestere copil? pana la ce data se depune dosarul dupa ce nasti? si ce acte trebuiesc? merci

  12. Buna, Laura! Sunt mamica la randul meu, si sunt pasionata de cartile de pedagogie/psihologie pentru ca vreau ca fetita mea sa fie sanatoasa din punctele de vedere. Investesc in viitorul ei, zic eu. Sunt multe carti care ar putea fi traduse si la noi, as putea chiar sa ma ocup de asta (am absolvit si eu limbi straine), dar cum sa fac, de unde sa incep? Trebuie mai intai sa contactez o editura anume si sa-i propun colaborarea si cartea care ma intereseaza? Te rog mult, as avea nevoie de initiere in privinta asta. Multumesc!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Buna, Diana. In primul rand la noi sunt traduse si publicate o multime de carti minunate de educatie parentala si mai sunt cateva care sunt in curs de publicare de care stiu eu (gasesti si la mine pe blog o selectie variata, la sectiunile Educatie sau Carti). Eu zic sa incepi sa cauti prin ce avem mai intai. In al doilea rand, la noi piata editoriala nu e facuta in asa fel incat sa te duci tu, ca traducator, sa propui o carte spre publicare si ei s-o publice. De obicei, editurile contracteaza titlurile prin agentii de carte straini sau la marile targuri de carte si sunt, in general, interesati de ultimele aparitii. In al treilea rand, te sfatuiesc sa faci orice cu timpul tau, numai sa traduci pentru edituri, nu. Nu stiu daca ai citit postarile mele legate de editura cu care am colaborat si comentariile cititorilor, dar daca nu, da o raita pe acolo si dupa aia mai discutam daca mai vrei sa traduci. Din pacate, Romania nu e tara unde pasiunea si profitul sa mearga mana in mana. Mult succes!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.