Invitaţie la dezbatere – despre conceptul de familie

“Familia este celula de bază a societăţii”. Stăteam şi mă gândeam unde naiba am auzit eu fraza asta şi ce-o fi însemnând. Mi-am dat seama până la urmă, însă nu-i înţeleg sensul. Individul este celula de bază a societăţii, familia e un soi de organism multicelular care se formează dintr-o încrengătură de celule. Uneori încrengătura asta e mai “normală”, alteori mai “anormală”. Am pus cuvintele în ghilimele pentru că normal şi anormal sunt doar cuvinte în dicţionar şi au înţelesuri diferite pentru fiecare dintre noi.

De la ce a pornit analiza asta? Citeam ieri într-o carte scrisă de un celebru psihiatru de copii, autoare a multor cărţi de puericultură şi educaţie parentală, că “una dintre funcţiunile şcolii ar fi aceea de a ajuta copiii să înţeleagă vocabularul privitor la legăturile de rudenie”, că “diversitatea situaţiilor familiale … poate deveni temă de reflecţie, intrând în circuitul cunoştinţelor generale, ilustrate prin texte literare” şi mă gândeam că aşa ceva e atât de departe de ce ar putea oferi şcolile româneşti, că ar putea foarte bine să predea fizică cuantică elevilor de clasa a doua, decât informaţii valoroase din societatea în care trăim.

Ce înseamnă diversitatea situaţiilor familiale? În opinia mea, înseamnă următoarele:

– familie completă (mamă, tată, copil/copii)
– familie monoparentală (mamă singură, tată singur)
– familie descompusă (părinţi divorţaţi sau văduvi)
– familie cu copil/copii adoptaţi sau luaţi în plasament
– familie formată din bunici şi copii, cu părinţii inexistenţi în viaţa copilului sau decedaţi
– familie cu unul din părinţi plecat la muncă în străinătate
– familie cu părinte/părinţi cu handicap
– familie formată din două mame şi doi taţi (cuplurile homosexuale)
– familie formată din părinţi de etnii/rase diferite

Probabil ar mai fi situaţii, dar nu-mi vin acum în minte. Cert este că eu cred că dacă li s-ar preda copiilor aceste lucruri de mici (autoarea respectivă sugerează de la şase ani) ar fi mai puţini copii traumatizaţi şi mai mulţi copii toleranţi. Sunt o mulţime de copii care suferă pentru au părinţi despărţiţi, nu-şi cunosc tatăl, mama/tatăl e la muncă în Spania şi nu mai dă pe acasă cu anii, unul din părinţi are un handicap (ştiu eu pe cineva cu părinţi surdo-muţi, o fată perfect normală de care râdeau copiii pentru că părinţii ei foloseau limbajul semnelor) şi copilul se ruşinează sau încearcă să ascundă acest fapt. Am menţionat familia formată din cuplu homosexual pentru că în alte ţări e cazul, la noi nu, dar oare nu ar trebui să le spunem că există? Am citit recent că CNA-ul american (cum s-o fi numind la ei) a interzis câteva episoade din seriale animate foarte apreciate de copii (gen Bob the Builder sau Dora the Explorer) pentru că producătorii au îndrăznit să prezinte într-un episod o familie formată din două mămici. Indiferent care e părerea noastră despre asta, nu cred că e indicat să ascundem sub preş lucrurile astea. Numai lipsa de informare poate fi mai rea decât informarea în sine.

Prin urmare vă invit la o dezbatere: consideraţi că o astfel de educaţie socială ar trebui introdusă în şcoli? Dacă da, de la ce vârstă şi în ce mod? Dacă nu, de ce nu? Ce faceţi voi în familie pentru a vă informa copilul cu privire la aceste aspecte? Cum le transmiteţi ideea de toleranţă? Cât de toleranţi sunteţi voi, la rândul vostru?

36 Comment

  1. Cred ca e important sa ne educam noi, adultii, mai intai. Toleranta se invata.
    Nu ma voi baza deloc pe sistemul educational, insa; nu-mi voi asuma acest risc.

    Cred ca voi incepe sa vorbesc despre asta cu cel mic pe la 5-6 ani. Nu prea am cazuri din viata reala appartinand minoritatilor familiale, insa ma voi folosi de filme, carti, povesti pt a exemplifica.

    Voi pune accentul, cred, pe iubire. Indiferent de cati sunt in familie, ce culoare au sau ce sex, familie e atunci cand se iubesc mult.

    Nivelul de toleranta si empatie al unui copil e legat direct de atmosfera de acasa, de reactia la nou, ciudat, diferit a parintilor. O mie de pedagogi toleranti nu pot repara stricaciunea unei mame xenofobe sau ignorante.

  2. cred ca proverbul” cei 7 ani de acasa” este adevarat: este important ce il inveti pe copil de mic
    depinde de la copil la copil; Daria are aproape 5 ani dar vorbesc cu ea despre oameni,familii inca de cand era mai mica; este constienta ca sunt familii diferite, oamenii sunt diferiti….am incercat sa o ajut sa inteleaga ca nu suntem toti la fel si sa se gandeasca de doua ori inainte de actiona intr-un fel ori altul
    a ajuns la un punct care ma uimeste si pe mine: are in grupa la gradintia cativa copilasi mai agresivi (se pare ca este urmarea educatiei de acasa 🙁 ) si ea s-a dus la ei si s-au imprietenit, i-a intrebat de ce sunt nervosi si de ce bat alti copii….ziceai ca au sedinta la psiholog 😀
    nu am invatat-o sa faca acest lucru,dar e adevarat ca daca e uneori suparata o intreb diverse lucruri,in joaca, ca sa nu para presata sa raspunda….iar ea a facut la fel
    cand am luat-o de la gradinita mi-a spus ca ii pare rau de copilasii aceia, ca parintii probabil nu-i baga in seama prea mult: am ramas uimita sa aud asta din gurita uni copil, dar am inteles ca nu trebuie sa subestimez in nici un caz inteligenta ei,nici capacitatea ei de a intelege ce simt cei din jur…nu mai zic de faptul ca e atenta la tot ce facem noi adultii 😀

  3. Maria says: Reply

    in primul rand am o opinie si trebuie sa o exprim altfel ma voi sufoca toata ziua 🙂
    Eu consider ca familia este intr-adevar celula de baza a societatii. Individul singur este individ si fara inca cel putin un individ (de orice fel) nu-si poate exprima o componenta sociala. Familia este primul mediu social in care evolueaza individul, fie ca este alcatuita din unul sau mai multi parinti, unul sau mai multi bunici,asistenti sociali, sau alte roluri desfasurate in jurul copilului.

    Si da, consider ca o astfel de tema ar trebui dezbatuta in jurul varstei de 6-7 ani in mediu organizat, nu doar in familiile fiecaruia. Pentru ca scoala/gradinita este locul unde copiii intalnesc diversitate si diversitatea poate fi derutanta.
    Pe de alta parte, cand -acum un an sau doi- s-au cheltuit bani publici (cred) pentru papusi de diferite culori si cu diverse dizabilitati pentru gradinite, s-a facut mare tam-tam.
    Cred ca astfel de initiative vor fi luate de parinti toleranti impreuna cu dascali toleranti, din nefericire cazurile astea sunt mai degraba exceptii. Pana la generalizare ne ramane sa ne facem fiecare datoria in dreptul nostru si sa ne educam copiii, parintii, fratii, prietenii, si tot asa.

  4. Alina says: Reply

    Laura, doar o precizare: e foarte importanta si familia recompusa (parinti divortati sau vaduvi care au deja copii si se recasatoresc). Sunt din ce in ce mai multe familii de acest gen.

    Cat despre raspunsul la intrebarea ta: da! Iti dau doar un mic exemplu: piticii de 8 ani isi cearta bunicii care nu recicleaza, in Franta : “Dar cum, tu nu reciclezi? Doamne a spus la scoala ca…” Si asta e doar un exemplu 🙂 E nevoie de educatie atat acasa, cat si in scoli, pentru ca foarte multi copii isi petrec destul de putin timp cu parintii (vezi chiar deloc, in cazurile nefericite cu parinte plecat in Spania).

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ai dreptate, Alina, uitasem de familia recompusa. Iar Franta cu Romania nu prea se compara dpdv educational. Tipa care a scris cartea e frantuzoaica si cartea e scrisa in 1981!!

      1. Alina says: Reply

        Le au si ei pe ale lor…e doar punctul meu de vedere, dar copiii stau foarte mult la scoala in Franta (cel putin pana la ora 16:00°. Sunt parinti care ii duc dimineata la ora 7:30 si ii mai iau inapoi seara la 18:00 sau in cazurile extreme chiar dupa 19:00. Daca cineva m-ar intreba ce acordam noi romanii copiilor, as spune “timp”.

        Insa din pacate si asta e in curs de schimbare, exaxt cum ziceai si tu in articol, multi parinti nu mai au cum sa fie prezenti langa cei mici.

  5. DV says: Reply

    Au aratat in Bob Constructorul familie formata din doua mamici? :)) cand asta? David e fascinat de Bob si unele episoade le urmarim impreuna, iar eu nu am vazut asa ceva..nu ca m-ar fi deranjat,ba cred ca m-as fi amuzat la maxim sa vad asa ceva in Bob Constructorul:)
    Revenind la lucrurile serioase: sunt de acord cu ceea ce a spus “pitici dar voinici”. Conteaza foarte mult si copilul si perceptia pe care si-a format-o deja despre ceea ce inseamna familia.
    De la patru ani, cinci ani sa spunem, un copil trebuie sa detina deja toate elementele de baza ale conceptului de familie..si aici ma refer la ceea ce inseamna familia completa, sau hai sa-i spunem cea clasica, (sa nu folosim cuvantul normala).
    Atunci cand in societate (parc, gradinita, scoala, etc) se izbeste de celelalte modele de familie parintele trebuie sa detina inteligenta, tactul, abilitatea sa-i explice de ce acele familii sunt diferite fata de ceea ce cunoaste el.
    Uite de exemplu urmatoarea situatie care exista in viata noastra: avem doi prieteni casatoriti care au adoptat o fetita pe cand avea o luna, pentru ca ei credeau ca nu pot face copii. La un an si ceva dupa adoptie, minunea s-a intamplat si prietena mea a rams insarcinata si a dat nastere unui baietel.(Apropo, genul acesta de familie cum se poate numi? cand exista un copil adoptat si unul natural?) Pentru ca David va creste alaturi de copiii prietenilor nostri, mi-a trecut prin gand de cateva ori cum ii vom explica noi, cand va fi mai mare evident, ca fetita e adoptata si ca este sora vitrega cu baietelul? Asta pentru ca parintii vor sa-i spuna fetitei cand va fi mai mare ca e adoptata. Asa au fost sfatuiti de toti cei apropiati. Sincer, daca ar fi sa-i explic acum, eu nu mi-as gasi cuvintele….cine stie, poate peste cativa ani voi gasi modalitatea cea mai potrivita sa-i explic toate aceste lucruri, care pentru noi par simple. Pentru mintea unui copilas insa pot fi socante sub multe aspecte.
    In ceea ce priveste intrebarea ta, evident ca sunt pro educatiei pe aceasta tema in scoala..dar aceasta educatie trebuie facuta de un dascal cu foarte mult tact, experienta de viata, intelgere si dragoste pentru copii. Nu oricine poate explica unor copii de clasa I sau a II a lucruri atat de sensibile.
    Foarte buna tema de discutie aleasa! Felicitari!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Multumesc! Intr-adevar, situatia prietenei tale e foarte delicata, insa crezi ca David ar trebui sa stie? Eu de multe ori ma intreb care e varsta potrivita pentru a explica unui copil asa ceva si nu am gasit un raspuns. Cred ca un psiholog specializat in pediatrie ne-ar putea spune mai multe.

    2. Maria says: Reply

      As incepe de la: De ce crezi ca este sora vitrega cu baietelul? Din punctul meu de vedere sunt frati, nu frati vitregi, au aceeasi parinti.

  6. Paula says: Reply

    Eu nu cred ca e ceva ce ar trebui invatat la scoala. Sau oricum, nu trebuie lasat doar la nivel de scoala. Pe mine ma enerveaza ca aruncam in bratele scolii toate responsabilitatile, iar noi nu le mai acordam copiilor din timpul nostru nici macar pentru a discuta subiecte delicate ca acesta. Bine, eu sunt printre cei care cred ca nici religia nu ar trebui “invatata” la scoala. Doar daca vorbim de informatii pentru cultura generala, iar in acest caz ar trebui sa se predea istoria religiilor, nu ce se face acum.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Paula, eu intrebam daca ar trebui predat la scoala, in ideea ca o anumita cantitate de informatii acumulata la scoala va fi perceputa altfel decat acasa. Cu religia nici eu nu sunt de acord, fiica mea nu va studia religia la scoala sub nicio forma.

      1. Paula says: Reply

        Da, informatii da. Dar toleranta ar trebui invata in familie. Nu o poti lasa pe seama scolii, pentru ca nu stii de fapt cat de tolerant e profesorul care preda. Degeaba scrie in programa ca familiile cu doi tati sunt la fel de normale ca cele o mama si un tata, daca profesorul isi da ochii peste cap si insinueaza ca de fapt homosexualii ar trebui batuti cu pietre. Daca vorbim doar de info, ca exista N tipuri de familii, asta, asta si asta si le limitam la atat, e ok, fineturile insa vreau sa imi fie mie lasate sa i le spun eu copilului.

  7. Irina says: Reply

    din punctul meu de vedere familia normala, fireasca, e cea pe care a gandit-o Dumnezeu de la inceputul lumii- un barbat si o femeie, uniti pentru totdeauna.
    Aceasta e familia in care copiii cresc sanatosi psihic, fara traume, fapt dovedit intai de bunul simt si de experienta de veacuri a societatii, si apoi de studiile in domeniu.
    Desigur, copilul trebuie informat despre diversitatea situatiilor familiale, si ca nu trebuie sa judece pe nimeni, fiindca Dumnezeu a lasat omului libertatea sa se aranjeze dupa cum crede de cuviinta. Pe de alta parte trebuie sa fie constient ca orice facem in afara poruncii lui Dumnezeu (familie monogama, alcatuita din barbat si femeie) conduce la suferinte personale, dar si sociale.
    va sugerez si acest filmulet, in care se vorbeste despre impactul monogamiei asupra s societatii (este subtitrat)

    *Material video pregătit de un expert american în politicile familiei, dr. Pat Fagan, cercetător și lector la prestigiosul institut Family Research Council, intitulat „Sex in the City v. Christian Chastity” („Moravurile sexuale urbane v. castitatea creștină”)

  8. renata says: Reply

    eu sunt pentru introducerea unor ore de educatie civica in scoli, in adevaratul sens al cuvantului. societatea noastra nu a constientizat dintotdeauna ca diferentele dintre oameni pot fi de bun augur, ca diversitatea e frumoasa si te poate imbogati.
    insa cel mai important este ca, in sanul familiei (indiferent de structura acesteia), copilul sa fie invatat, prin firescul lucrurilor, ce e bine si ce e rau, sa nu jigneasca si sa nu raneasca, sa-si exteriorizeze sentimentele frumoase si sa-si puna in miscare energia creatoare/ideile/spiritul de lider fara a-i leza pe altii.
    ideea de normalitate, pe care tu ai evitat-o elegant, este cea care pune probleme multora, cu precadere bunicilor care-si cresc si implicit educa nepotii. va mai dura pana sa acceptam ca normalitatea este relativa, ca notiunea de fericire nu se implineste la fel pentru toti. receptivitatea copiilor trebuie hranita corespunzator: de ce sa te simti amenintat ca un om are alt stil de viata decat al tau, atata vreme cat nu te priveste in mod direct? nu este de dorit sa aratam cu degetul sau ponegrim pe cineva, iar asta se educa mai intai in caminul in care creste un copil si abia apoi pe bancile scolii.
    faithfully yours:),
    renata

  9. Alina says: Reply

    @Irina- s-a mai si demonstrat in diferite studii ca familia “normala” asa cum o numesti tu cu tata si mama, poate fi nociva daca parintii se bat , se cearta, sunt xenofobi, sau pur si simplu fanatici religiosi (comentariul tau sincer are un iz fanatic!). Christian Chastity sucks! din cauza unor idei atat de tampite, au ajuns sute de milioane de femei sa sufere in lume! sincer tot ce tine de religie in America de Nord- are un iz de nebunie si fanatism! Si am locuit si in Canada si USA deci stiu ce vorbesc! si natura noastra umana nu este monogama- monogamia e un construct religios crestin!
    esentialul in viata e sa ai o inima buna, sa nu faci rau la altii, sa stii sa iubesti copii si sa vezi un pic mai mult decat farfuria ta din fata!
    asa- deci patchwork family cum e numita in literatura englezeasca, e o chestie fantastica! Ii multumesc lui D-zeu ca am avut sansa sa ma nasc acum!
    revenind la articolul tau, aici in Germania e normal sa cresti copii in familii homosexuale, si e la fel de normal sa ii cresti intr-o patchwork family- copii sunt mai sensibili si mai toleranti. In Ro inca mai sunt copii care rad de copii proveniti din familii divortate, de copii cu handicap sau care au un membru al familiei cu handicap- de fapt rad si isi bat joc de orice e diferit de ei (inclusiv tigani)- si nu pt ca ar avea ei o natura rea ci pt ca asa aud de la parintii lor! Si eu am fost rautacioasa cu o fetita in clasele primare care avea parintii divortati- pt. ca parintilor mei li s-a parut o asa grozavie- deci mi s-a parut si mie o grozavie!
    O varsta adecvata pt o asemenea educatie mi s-ar parea 5-6 ani

  10. Sunt intru totul de acord cu ce scrie Alina. Familia “normala”, dupa parerea mea, e familia care isi iubeste si respecta copilul/copiii, indiferent de culoarea pielii, sex, conditii fizice.
    Mi se urca singele la cap de fiecare data cind citesc ca Dumnezeu a gindit familia ca uniunea dintre “barbat si femeie” si atit iar restul e anormal, gresit, pacatos etc. A stat cineva de vorba personal cu Dumnezeu si asta a priceput din conversatia cu El? Sa fim seriosi!!!
    E mai bine pentru un copil sa se nasca si sa traiasca intr-o familie “normala” care il bate, abuzeaza fizic si verbal doar pentru ca a asa a vrut Dumnezeu sau e mai bine sa traiasca intr-o familie in care partenerii (indiferent de sex, culoare a pielii, etnie) il cresc in armonie si intelegere. Sa ma ierte Dumnezeu da’ eu aleg clar varianta a 2 a.
    Sa lasam religiile la o parte cind vine vorba de familie si sa nu uitam NICIODATA cine a inventat religiile, ce evenimente au avut loc de-a lungul istoriei din cauza religiilor, la ce abuzuri sexuale sunt supusi copiii de catre propovaduitorii religiilor si exemplele pot continua (insa deja discutam despre alt subiect).
    Familia noastra e alcatuita dintr-o mama romanca si un tata american (cu origini europene) iar copiii nostri sunt si vor fi educati in spiritul tolerantei si al respectului fata de orice vietuitoare/ planta de pe acest pamint. Prietenul cel mai bun al lui Bryce este Sho (un baietel nascut dintr-o mama japoneza si tata afro-american), Bryce merge la o gradinita unde sunt copii de culoare, asiatici, mexicani, europeni da’ ce mai conteaza toti suntem la fel.
    La o sedinta foto facuta pentru hainutele pe care le creez, am avut o fetita crescuta de un cuplu lesbian. O minune de fetita frumoasa, desteapta, vesela, fericita cu 2 mamici absolut exceptionale cu care am ramas prietene!!!
    E important ce-i invatam noi acasa si cit de toleranti suntem noi, ca parinti, insa e foarte important si sa traiasca intr-o societate toleranta unde oamenii sunt accepati asa cum sunt sau daca vreti, cum i-a lasat Dumnezeu!!!

  11. Irina says: Reply

    Alina, deci, sa inteleg, de cand lumea e atee curge lapte si miere pentru toate femeile din lume?permite-mi sa ma indoiesc 🙂 carui Dumnezeu ii multumesti ca te-ai nascut acum, daca tu contrazici ceea ce El a creat?

    Raspunzand, El (Hristos) a zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput, i-a facut barbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va insoti cu femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci unul. Deci ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta. -Matei 19

    daca omul nu e creat monogam, de ce oamenii tind mereu spre uniuni monogame, si sufera cand sunt inselati, parasiti, cand se despart, cand nu se inteleg, samd?in inima sa orice om isi doreste sa iubeasca si sa fie iubit de o singura persoana, pentru totdeauna- fiindca as e omul creat, restul e doar pervertire a ceea ce a intentionat Dumnezeu cand a gandit Taina Nuntii.

    Daca divortul e o chestie asa grozava si benefica, de ce sufera copiii asa de mult cand parintii se despart, indiferent ca relatia acestora a fost rea?Faptul ca unele familii au neintelegeri nu inseamna ca familia monogama e un concept rau, ci ca oamenii trebuie ajutati sa-si identifice problemele si sa le rezolve, sa lucreze impreuna la asta.

    si ce inseamna sa ai o inima buna, daca nu exista bine absolut?stii ca „ sa nu ucizi„, sa nu furi, etc., adica tot ce considera societatea in general a fi bine sunt invataturi din alea „fanatice„, crestine?ce inseamna sa nu faci rau altora?in functie de ce standarde stabilesti ce e rau si ce e bine?daca totul e relativ, si nu exista bine absolut, unde e toleranta ta fata de ceea ce cred eu ca e bine?

  12. Mai devreme sau mai tarziu copii nostri vor cunoaste adevarata realitate care ne inconjoara. Este vorba aici de complexul proces al socializarii. Oricat am incerca sa-i explicam unui copil de 6 ani multiplele tipuri de familie, multa vreme singura existenta si de neclintit va fi propria sa situatie familiala. Multa vreme vor exista in constiinta copilului doua lumi – cea proprie (singura stabila si de conceput) si cea “dinafara”. Distinctia dintre aceste doua realitati va fi perceputa si constientizata treptat prin contactul intens cu situatii concrete din ambele lumi. Aici intervine scoala sau familia, dar totul ar trebui sa fie un proces firesc, natural, nicidecum impus sau predat in lectii si programe clare… Cum copilul primeste intai mesajul parintilor, pot primi usor rationamente gresite sau corecte ale acestora, provenind strict din propria experienta. De aceea foarte multi copii provenind din familii monoparentale (sau alt tip) sunt din start adeptii acestor tipuri de familie, purtand astfel, pasiv sau activ, semnificatii imprimate puternic si eronat despre adevarata constructie a familiei. Aici ar trebui sa intervina educatia ca si factor legitimator, neutru – sa transmita obiectiv, in diverse situatii, adevaratele valori si semnificatii ale tuturor formelor de familie care se regasesc in societate.
    Cred cu tarie ca nu e suficient sa dai nastere unui copil ca sa fii parinte. Tolerez si sustin orice tip de familie si nu intorc pe strada capul dupa parinti care “ies” din tiparele clasice. Regret faptul ca in aceasta perioada cunosc foarte multe cazuri de femei cu copii care traiesc la limita saraciei, la mila cunoscutilor si a rudelor, neputand sa ofere minimul necesar copiilor pe care-i ingrijesc…Inchei aici deoarece in Romania realitatea, raportata strict la posibilitatile reale de a intretine unul sau doi copii, este cu totul alta decat in Franta sau alte tari.
    Multumesc Laura pentru provocare, interesant subiect!

  13. Laura, e o tema foarte interesanta.

    E sunt 120 % pentru toleranta si demnitate pentru orice forma de convietuire! Ca si consilier, mi-au fost dat sa intalnesc familii in toate variantele ei.

    Cred insa ca “educatia” programatica pentru toleranta visavis de familii nu e drumul cel mai propice pentru a-i “invata” pe copii sa fie toleranti – mai ales ca din punctul asta de vedere nu am incredere in faptul ca o “materie” in plus in tabla de materii ar face luema mai toleranta ci doar mai supraincarcata cu chestii de “invatat”. Empatia in viata de zi cu zi face oamenii mai toleranti unii la ceilalti dar nu si teoria empatizarii – asta e diferentierea mea cel putin.

    Consider ca copiii nu trebuie sa invete de la noi toleranta ci noi, adultii trebuie sa o invatam de la copii! Fetitele mele se joaca cu un vecin de 2 ani, turc, care nu vorbeste deloc germana si se inteleg de minune – adultii se masoara din cap pana in picioare inainte de-asi da buna ziua. Fetitele mele se intalnesc adesea cu copii cu handicap si se joaca cu ei foarte firesc. Si asta nu datorita unei anume educatii ci probabil datorita felului nostru de a fi ca parinti.

    Cred insa intr-o alternativa la “predare” in care, atunci cand un copil intreaba sau e preocupat de aceasta tema e o ocazie minunata sa ii acompaniem. Si asta nu prin morala tolerantei sau a intolerantei ci pur si simplu empatic, ascultand si fiind un partener de discutie interesat de ceea ce gandeste si il preocupa pe copil. Pentru copiii aflati ei insisi in mijlocul unei familii in criza, sper sa se gaseasca un adult responsabil sa preia rolul asta de acompaniament empatic.

  14. Raluca are mare dreptate, noi trebuie sa invatam de la copii si nu invers. Daca ii observam cu atentie si nu le ingradim comportamentul din cauza prejudecatilor noastre atunci poate ne vom schimba si noi.
    Am citit recent o carte scrisa de Isabel Allende, Suma zilelor. Familiile despre care se vorbeste in carte sunt total diferite de ceea ce suntem noi obisnuiti, cateva din exemplele date de tine regasindu-se in carte. Totusi copiii (nepoti ai autoarei) s-au adaptat fara probleme unor astfel de familii, au crescut normal, echilibrati din toate punctele de vedere. Ceea ce dovedeste ca intr-o societate toleranta , in care ii este respectat dreptul fiecaruia la propria alegere, lucuruile nu sunt vazute ca anormale iar copiii cresc cu astfel de normalitati.

  15. noa says: Reply

    @Irina: ma tem ca abordarea ta vis a vis de familie (la care ader 100%) nu va avea parte de prea multa intelegere… 🙁 cel putin atata timp cat oamenii se opresc la suprafata lucrurilor si nu merg in profunzime pentru a intelege ce este de fapt Ortodoxia si modul de viata ortodox si ca nu le poti pune in acelasi cos cu celelalte “factiuni” numite crestine.
    si nici cat timp notiunile odinioara absolute sunt relativizate. ma mir numa’ ca oamenii nu realizeaza ca relativizarea asta duce la mare confuzie si in final la o fundatura, iar nu spre libertate, asa cum ai crede zicand ca binele si raul sunt relative si mama, cate optiuni iti deschide chestia asta.

  16. Mama+Tata=Love=Multi copii=si au trait fericiti pana la adanci batraneti cu nepotii langa ei. Da, suna frumos, normal, ideal. Si eu daca as avea copii mi-as dori un copil sanatos care sa creasca alaturi de o mama si un tata care se iubesc si impreuna il iubesc pe copil. Dar asta nu inseamna ca traiesc agatata cu dintii de aceasta “normalitate” ideala. Daca mama si tata nu mai este egal cu love atunci se duce totul. Si nici mama si nici tata nu este obligat sa sufere aceasta lipsa de dragoste doar fiindca un copil trebuie sa creasca in familie. Familia inseamna o gramada de lucruri si da, stiu, e mai greu sa iesi din aceste tipare. Si sa nu aud ca daca mama si tata se straduiesc putin reusesc sa repare. What’s broken is broken si nu isi gaseste rostul niciun consilier marital acolo unde iubirea si atractia au disparut sau poate nici n-au fost. Unde nu exista dragoste (fizica si sufleteasca) nu poate exista nici intelegere. Asta cred si asta o sa cred mereu. Si mai cred ca luati separati, acea mama si acel tata merita sa primeasca aceasta iubire din alta parte. Copilul care nu va intelege asta inseamna ca nu reuseste sa inteleaga ce inseamna sa iti iubesti parintii cu adevarat.

    In ceea ce priveste familiile atipice cu 2 mame si 2 tati. Ok, avem si noi nevoie de educatie si de timp sa intelegem. Desi logic vorbind nu vad absolut nimic in neregula cu asta, mintea mea cu cei 24 de ani ai mei de acasa ramane putin blocata cand vede asta. N-am nimic cu nimeni pur si simplu eu n-am reusit sa inteleg cum poti iubi amoros o persoana de acelasi sex cu tine, nici nu trebuie sa inteleg eu, ii accept pe toti asa cum sunt si asa cum au ales ei sa traiasca.

    Mama+tata=Love=multi copii este si a fost mereu o exceptie si un caz fericit greu de intalnit. E adevarat ca parintii/bunicii nostri (majoritatea dintre ei) au trait pana la adanci batraneti impreuna dar nu ne confirma nimeni, nici macar ei, ca au fost cu adevarat fericiti. Si la urma urmei de unde stim noi ca fericirea cuiva este neaparat si fericirea altcuiva. Pentru unii fericire inseamna confort, bani, siguranta (poate nici nu simt nevoie de afectiune sau dragoste fizica) iar altii nu pot efectiv trai fara o dragoste reala si o cauta mereu indiferent de esecul relatiilor.

    Sa fiti fericiti, dragi cititori, impreuna, separati, divortati, cu copii, fara copii, cum alegeti voi sa traiti dar sa fiti fericiti!

  17. renata says: Reply

    pana la urma, daca un copil creste intr-un mediu fericit, muncit fericit (pentru ca nu se obtine nimic care sa merite osteneala fara efort), are toate conditiile sa fie un adult cumsecade.
    nu-mi amintesc ca parintii sa-mi fi facut vreo educatie in sensul tolerantei sociale, dar au lasat lucrurile sa evolueze de la sine si rareori s-au exprimat negativ fata de altii, diferiti de noi. intr-adevar, copiii sunt in mod naturali buni, doar ca unii dintre noi ii invrajbim, voit sau nu.

  18. noa says: Reply

    Mama+Tata=Love=copii nu ar fi o exceptie daca cele doua elemente ale adunarii (sau macar unul) ar avea o anumita viziune/ abordare a vietii. o data cu indepartarea de Dumnezeu, omenirea si-a uitat matritele, ca sa zic asa, si a ajuns sa se formateze dupa tot felul de surogate. inclusiv apropo de ceea ce inseamna dragostea si ce inseamna fericirea. dragostea dintre un el si o ea, apoi casatoria/ familia ar trebui sa fie ceva asumat, cu bune si rele. iar fericirea autentica o poti trai doar langa Dumnezeu, e acea fericire care nu depinde de conditiile exterioare, si pe care nu ti-o poate lua nimeni, chiar daca in viata mai ai si nori si furtuna. dar asta cere multa munca si rabdare si poate fi de neinteles pentru multi dintre noi.

  19. Maria says: Reply

    Mi se pare ca discutia a deviat de la “ii invatam pe copiii nostrii toleranta sociala” la “toleranta sociala” in sine, lucru care nu este neaparat rau la sfarsitul zilei, dar care da nastere la tot felul de pozitii extreme/extremiste.
    In primul rand, as recomanda celor care sustin atat de convingator monogamia si o justifica prin “asa a vrut Dumnezeu sa fie lumea” sa citeasca TOATA Biblia, inclusiv partea in care patriarhii aveau 2-3-7 sotii, sau partea in care fetele lui Noe au avut copii cu tatal lor (dupa potop).
    Eu sustin monogamia ca fiind ceva in care ma regasesc eu. Dar modelul meu familial este dintre cele complexe si este rezultatul alegerilor mele, nu este rezultatul lui “asa trebuie”.
    In al doilea rand “asa a vrut Dumnezeu sa fie” este o mare aroganta din partea nostra care nu avem idee ce a vrut Dumnezeu pentru noi ca persoana, daramite pentru intreaga lume.
    In al treilea, si cel mai important, rand lasati va rog judecarea celorlalti pe seama lui Dumnezeu. Eu asta inteleg ca inseamna toleranta si asta inteleg sa ii invat pe copiii mei.

  20. Viorica L says: Reply

    E foarte interesant si vast subiectul. Sustin si eu ideea ca o buna educatie se da in primul rand in familie, si mai apoi in scoala (mai ales in scolile din Romania de astazi.) Sunt intru totul de acord cu ce zic Raluca Jacono, noa si irina. Si am o singura intrebare pentru Clara Jacobs (daca mai citeste ce scrie pe aici); Daca toti ar fi homosexuali si lesbiene cine, draga mea, ar mai face copii pentru acestia pe care acestia la randul lor sa-i infieze? Nu e musai sa-mi raspunzi mie, ci raspunde-ti sincer tie, si apoi revizuiesteti conceptiile despre familie. Si sa nu uiti, ca acea fetita dragalasa a celor 2 prietene lesbiene ale tale este facuta de un bartbat si de o femeie, nicidecum de 2 persoane de acelasi sex.

  21. noa says: Reply

    off topic: cine pe cine judeca? de ce abordarile mai “religioase” sunt etichetate drept judecata altora si nu exprimarea propriei pareri? afirmatia ca multi nu cerceteaza ortodoxia in profunzime (daca despre asta era vorba) nu s-a vrut o judecata, ci o constatare, provenita din ceea ce afirma multii cu pricina despre religie/ credinta. printre altele faptul ca pun semnul egal intre ortodoxie si orice altceva care se declara crestinism. am deviat… ca sa revin la subiect, pentru mine modelul de dorit si de urmat este cel cel de care vorbea Irina. am realizat asta cam tarziu, dupa ce am renegat acest model toata copilaria si adolescenta, pana am primit ceea ce credeam ca vreau (respectiv sa-mi cresc copilul singura, pentru ca nu-mi imaginam ca pot imparti luarea deciziilor cu inca cineva – probabil faptul parintii mei au divortat cand eram mica m-a “ajutat” in sensul asta…)

    1. Laura Frunza says: Reply

      Noa, tot off-topic, tu ai fi vrut ca parintii tai sa ramana impreuna in ciuda tuturor problemelor? Ca imi imaginez ca n-au divortat degeaba. Crezi ca ai fi fost un om mai implinit?

  22. noa says: Reply

    Multe as fi vrut 🙂 As fi vrut ca ei doi sa fi pornit la drum impreuna cu Cel de Sus, dar pe vremea cu pricina multi tineri aveau alte idei crete 🙂 si sa fi mers pe drumul familiei tot cu Dumnezeu alaturi. Asa, multe minusuri personale, aparente incompatibilitati, greutati materiale etc. ar fi fost altfel percepute si altfel abordate si rezolvate. Nu stiu daca as fi fost un om mai implinit, e greu sa-mi imaginez viata mea altfel decat a fost, pentru ca acum exista in ea un pui de om care poate n-ar fi existat in alte conditii. Mi se blocheaza neuronii daca incerc sa ma gandesc cum ar fi fost daca… 🙂 Ce iti pot spune sigur este ca lipsa unui parinte nu ramane fara urme, chiar daca in afara nu se vede nimic sau poate de multe ori nici nu se constientizeaza (vorbesc in general). Asta constat privind in adancul meu si privind la puiul de care ziceam.
    Poate familia traditionala (M+T+C) nu e o conditie suficienta pentru dezvoltarea unei fiinte umane (din toate pdv) , dar cred ca e o conditie necesara. Ar trebui ca M+T sa fie unicul model de fundatie a unei familii, iar alte situatii de genul familii monoparentale sau copii crescuti de bunici/ alte rude sa fie exceptii. Asa vad eu lucrurile.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Un punct de vedere sanatos, pentru care iti multumesc. Ar fi, ar trebui suna bine. Din pacate viata ne demonstreaza contrariul de cele mai multe ori.

  23. Daca Viorica L ar fi citit cu atentie raspunsul meu, ar fi inteles ca nu am scris nici o clipa ca imi doresc ca toate familiile sa fie alcatuite din homosexuali si lesbiene. Vorbeam despre toleranta si despre faptul ca NU cred ca o familie “normala” e numai si numai alcatuita dintre un barbat si o femeie; pentru mine, o familie normala e acea familie care isi respecta si-si iubeste copilul indiferent cum si in ce fel a provenit acesta si indiferent de tipul familiei. Eu am scris si repet ca nu are sens sa implicam religiile in acest subiect, avind in vedere, ca acestea, de multe ori, fac mai mult rau decit bine. Fiecare sa creada in Dumnezeul sau fara a judeca pe altii cum traiesc, iubesc, respira etc. Exemplul pe care l-am dat este unul pe care l-am vazut cu ochiii mei, am cunoscut personal copilul si mamele si mi s-a confirmat o data in plus ceea ce sustineam deja: IUBIREA si RESPECTUL sunt cele mai importante elemente atit intr-o relatie cit si in cresterea unui copil. Stai linistita ca se vor concepe copii in continuare (intre un barbat si o femeie), se vor abandona copii in continuare de catre cuplurile asa zise normale si, din fericire, vor exista si cupluri homosexuale care sa-i iubeasca si sa-i creasca mai ceva ca parintii lor naturali.

  24. Tema dezbaterii propuse de tine vine la momentul potrivit pentru situatia noastra. Ne-am mutat din Bucuresti in alt oras in casa parintilor mei . Sotul meu este in alt oras cam la 600 de km departare de noi si luna urmatoare se pronunta divortul. Tudor este derutat de schimbarea care a avut loc atat de brusc si fara ca ceva sa vesteasca o ruptura a familiei si a mediului linistit in care a crescut. Pune intrebari si mi-e greu si mie sa imi raspund si sa formulez niste raspunsuri la intrebarile mature ale copilului de 3 ani. La o parte din intrebari i-am raspuns dar simt ca ar trebui sa-i explic mai bine sub forma unei povesti toata aceasta schimbare din viata noastra, nu stiu exact cu ce sa incep. Nu m-am gandit niciodata ca voia junge sa divortez .
    S unt de parere ca in primul rand discutiile despre diversitate, toleranta si familii diferite ar trebui sa fie in familie in jurul varstei de 7 ani . Tema poate fi dezabatuta si in scoli dar cu mult tact si grija din partea invatatorului, e un subiect delicat.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Adriana, iti recomand sa citesti aceste doua carti, iti garantez ca te vor ajuta mult si vei gasi multe raspunsuri la intrebarile tale:
      Divortul sanatos. 14 etape ale separarii, divortului si recasatoririi. Pentru parinti si copii
      Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor

  25. […] ne prezintă o carte pentru copii şi ne invită la o dezbatere despre conceptul de familie. Fărâme de suflet ne recomandă filme frumoase pentru weekend, Mărgeţula ne spune o […]

  26. […] pentru că după ce am primit reacţii atât de variate (unele chiar extremiste) la articolul Dezbatere pe tema conceptului de familie, sunt foarte curioasă să văd ce spune un psiholog despre asta. Share this:FacebookLike […]

  27. O tema interesanta, la care cred ca societatea si familia si sistemul de educatie ar trebui sa-si dea mana si sa ajute copilul de 5-6 ani sa inteleaga niste notiuni (din start cred ca la noi nu este posibil, din cauza ca multi sunt intoleranti fata de orice deviaza de la “normalul” lor, apoi mai vine si credinta…), dar sa nu deviez.
    As organiza cateva ore (nu un curs special) la ultimul an de gradinita, cu copiii si ingrijitorii lor (fie ei parinti naturali, adoptivi, vitregi bla-bla), in care sa vorbeasca cateva persoane – pe intelesul copiilor, in primul rand – si sa le arate poze, filmulete, eventual sa faca ceva interactiv.
    Sa le spuna ca Familia = niste oameni care se iubesc, indiferent de sex/religie/rasa (mai mult sau mai putin) SI VOR sa continue impreuna, indiferent daca acesti oameni sunt casatoriti/divortati/adoptivi etc.
    Ca, indiferent ce se intampla intr-o familie, oameni si copiii pot fi fericiti cata vreme se respecta si colaboreaza, chiar si atunci cand oamenii nu se mai iubesc si se despart.
    Foarte probabil – ar fi nevoie de o sedinta preliminara cu parintii, si apoi una cu copiii – mai intai informam parintii, sa nu degenereze discutiile.
    Aceeasi discutie o vad repetata in cls. 1, cand copilul schimba mediul, ajunge cu copii noi si e mai probabil sa intalneasca ceva diferit de ce “stie” el pana acum. Si in adolescenta as repeta, si probabil as lega-o si de contraceptie si de schimbarile/problemele adolescentine.

    Ptr cei care vad familiile numai traditional si numai ortodoxe (de ce nu crestine?) – A crescut nr. cuplurilor care nu au trecut pe la Starea Civila si ai caror parinti poarta nume diferite. Bineinteles, Biserica nu e de acord cu asta. La o ora de religie, un preot s-ar putea sa ridice in picioare un copil al unui astfel de cuplu. Nu-mi spuneti ca exagerez: stiti ce spuneau preotii pe vremuri celor care erau conceputi inainte de casatoria parintilor (cazul meu si-al mai multor colegi)? Ca poarta asupra lor pacatul necuviintei parintilor. Sa ai 8 ani si sa auzi asta e oribil, mai ales daca ceilalti copii incep sa batjocoreasca. Si de ce batjocoreau? Pentru ca nu fusesera educati sa fie toleranti si ptr ca familia = femeie+barbat casatoriti si APOI (dupa min 9 luni) apare copilul.

    O dezbatere despre ce inseamna familia trebuie facuta cu societatea. Nu ptr cazul homosexualilor, ci in primul rand ptr familiile astea traditionale, in care oamenii stau impreuna si distrug niste copii de teama esecului social. O familie in care nu exista respect nu e familie. Oricat ar vrea ei sa nu divorteze si sa continue, de ochii lumii.

Leave a Reply