Galettes bretonnes sau minunile din făină de sarazin

Poveştile încep toate cu a fost o dată, iar cea a clătitelor nu-i mai prejos. Luaţi aşadar telul într-o mână, faina în alta şi să purcedem. Veţi vedea însă, nu e vorba de orice faină!

Se pare că istoria celebrelor clătite bretone – galettes bretonnes –  se împleteşte cu cea a făinii de grâu sarazin sau grâu negru. Poveştile bretone spun că ar fi fost adusă în Bretania în secolul al XII-lea, în timpul cruciadelor. Solul umed al regiunii din Nordul Franţei i-ar fi foarte prielnic. La începutul secolului al XVI-lea, Anne de Bretania hotărăşte să intensifice cultura curiosului grâu(http://www.jurnalul.ro/frumos-si-sanatos/hrisca-sau-graul-sarazinilor-586911.htm). Clătitele făcute cu faina acestui grâu însoţeau ţăranii de-a lungul vieţii, fie că era vorba de vreun botez, nuntă sau pomană. Niciun eveniment religios nu se desfăşura fără. Ritualul preparării lor e unul încărcat de simboluri, fiecare gest avându-şi semnificaţia lui precisă şi deşi astăzi clătitele au devenit profane şi destul de comerciale, nu poţi să nu fii încântat că oriunde în Franţa poţi intra într-o crêperie ca să te bucuri de minunile bretone!

 

Reţeta e extrem de simplă: se fac clătitele cu faina de care v-am povestit mai devreme, aşa cum s-ar face orice porţie de clătite obişnuite. După ce aveţi vreo 15 clătite, le luaţi una câte una, le puneţi în tigaie, după ce aţi uns-o cu unt şi o « garnisiţi » cu ce va trece prin cap : şuncă, caşcaval, ou, peşte, creveţi, absolut orice! O împăturiţi în trei, şi după două, trei minute egata, numai bună! Din păcate, un membru al familiei va trebui să se sacrifice să le pregătească în timp ce ceilalţi mănâncă, pentru că sunt bune aburinde, dacă se răcesc îşi pierd orice farmec. Sau, idee şi mai bună, fiecare îşi dă curs liber imaginaţiei şi îşi pregăteşte propria clătită. Asta dacă se poate opri doar la una, ceea ce-mi vine greu a crede. Detaliu important, băutura care însoţeşte în mod tradiţional clătitele bretone este cidrul.

Să trecem la desert acum. Bretania e, cum altfel, şi raiul clătitelor dulci. Acum mai bine de o sută de ani, bretona Katell Cornic punea la punct reţeta unei clătite atât de fine şi de delicate, încât o puteai lua foarte uşor drept dantelă! Secretul reţetei este însă păzit cu străşnicie şi astăzi, aşa ca sfatul meu este să vă faceţi drum prin Quimper pentru o călătorie gastronomică de excepţie!

Mulţumesc prietenei mele virtuale de suflet, Alina Danciu, pentru acest articol minunat şi “stârnitor” de pofte! Credit foto Maria Plaias. Atât Alina cât şi Maria fac parte din echipa Lumea Mare. Apropo, aţi văzut ce evenimente fantastice organizează Lumea Mare: Cabana urbană şi Destinaţii romantice?

3 Comment

  1. Ah, is bune bune de tot, galetele bretone! 🙂

  2. […] Emily, mitinita, alta-Liana, Alison, Alice, Edith, Nicol, Alice, slowaholic, Diana, Mihaela, Oana, Laura, Cris-Mary, Florina, cypy, Tibi, Rokssana, […]

  3. Da, si as manca in fiecare zi 🙂

Leave a Reply