Activităţi creative de primăvară pentru copii mai mici

Am testat cu Eliza mai multe activităţi de primăvară, însă ea nu pricepe încă ce-i ăla mărţişor şi de ce facem felicitare pentru bunica, aşa că am rămas la chestii simple, gen modelat şi lipit, ca să îi facă plăcere şi să vadă, totuşi, ceva ieşind din mânuţele ei.

Am început cu modelaj din fimo (care nu era cu uscare la aer, aşa cum credeam eu, dar oricum n-a mai ajuns la cuptor în cele din urmă). Am întins pasta modelatoare pe masă (am folosi o cariocă mai groasă la început, apoi am găsit nişte sucitoare din lemn, de 20 de cm, la 3 lei bucata) şi am decupat din ea diverse forme cu mini-cutterele cumpărate de la Creahobbycraft. Am mai încercat să modelez şi nişte trandafiraşi după un model găsit pe net, dar nu prea mi-au ieşit, aşa că mai exersez.

Apoi am încercat să facem o felicitare pentru bunica, am folosit nasturi şi forme decupate din hârtie glasată autocolantă. Am decupat frunze, flori şi fluturi cu perforatoare speciale, forme pe care Eliza le-a lipit aleatoriu pe cartonul de felicitare. Eu am încercat să fac un model 🙂 Nasturii sunt lipiţi cu aracet şi tulpinile florilor sunt trasate cu un creion cerat.

Varianta mea:

Şi varianta Elizei:

Nasturii sunt cumpăraţi de pe Breslo de la vânzătorul Magic Yarn, are o mulţime de nasturi de forme şi culori diferite: eu am luat nasturi de lemn pictaţi, de diverse dimensiuni, nasturi în formă de floricele (cum sunt cei folosiţi la pernuţa din polar) şi în formă de ciupercuţe.

7 Comment

  1. Mami de huni says: Reply

    f frumos, noi din toata activitatea cu martisoare si felicitari am reusit doar sa exersam taiatul cu foarfeca si perforatul. noi, adica hunii :), eu am dus totusi proiectul la bun sfarsit, ti-l trimit maine pentru revista.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Abia astept!

  2. Fimo este toxic, eu nu l-as folosi cu copii care chiar daca nu il mananca direct pot sa bage in gura degetele cu care au lucrat cu fimo (care nu se curata f usor de pe piele).

    1. Laura Frunza says: Reply

      Cristina, nu stiu ce fel de fimo am avut noi, dar n-a patat mainile deloc. Iar Eliza a trecut de mult de etapa degetelor in gura, macar din punctul asta de vedere sunt linistita 🙂 Multumim pentru informatie!

  3. vavaly says: Reply

    Ce frumos v ati jucat. Chiar daca pare ca nu fac mare lucru, pentru ei inseamna foarte mult sa exerseze si sa lucreze. Iar satisfactia din ochisorii lor atunci cand daruiesc ceva lucrat de ei nu are seaman. Bravo Eliza!
    Laura sa stii ca si eu i-am dat lui Dante sa modeleze fimo, de fapt mult sa mi l incalzeasca in manute, dar am avut grija sa se spele pe maini imediat dupa aceea. Nu stiu cat este de toxic, dar si cuptorul dupa coacere e bine sa il lasa deschis o bucata de timp si e mai bine sa prevenim. In rest, spor la lucru si la modelat :).

  4. imi place mai mult varianta Elizei, la ea fluturii stau pe flori!:D

  5. Cristina O. says: Reply

    Da, foarte frumos. Interesant si inteligent modul in care Eliza a grupat obiectele pe carton din punct de vedere al formei si al dimensiunii. Posibil ca va deveni un om ordonat si calculat. Succes in continuare. Sa vedem ce ne pregatesti de Paste, Laura!

Leave a Reply