Ouă înfăşurate în lână

Ideea de a face aceste ouă mi-a venit într-o dimineaţă când scotoceam printr-un coşuleţ după decoraţiuni pentru un alt proiect şi am dat peste un ou din polistiren vai de capul lui, cules de Eliza de pe afară. La viaţa lui, fusese un ou decorativ, de agăţat, dar acum hârtia de pe el era toată jupuită şi pe alocuri era şi “săpat”. L-am tot păstrat cu gândul să fac ceva cu el şi când l-am văzut, am ştiut imediat că vreau să-l îmbrac în aţă. Am căutat prin lada cu resturi de materiale şi sculuri de aţă şi am găsit un scul de mohair roşu şi unul de mohair în degrade, aşa că am scotocit şi mai tare prin coşuri şi cutii până am mai găsit un ou din polistiren rămas de anul trecut de la un proiect ratat.

Am îmbrăcat primul ou în mohair roşu folosind aracet cu care am pensulat suprafaţa oului pe măsură ce înfăşuram. Din nefericire, aracetul face ceva mizerie şi m-am uns toată pe degete de aracet şi am murdărit, pe alocuri, şi firul roşu. După ce s-a uscat, m-am chinuit cu o periuţă umedă să mai îndepărtez din mizerie şi am reuşit să îi redau frumuseţea, însă la al doilea mi-am învăţat lecţia şi am folosit pistolul de lipit. La al doilea i-am ataşat eu şi panglica pentru a-l folosi tot ca decoraţiune de agăţat şi acum ambele ouă stau mândre în camera Elizei. Se înţelege că le-a confiscat de cum le-a văzut, aşa cum face cu mai toate decoraţiunile mele 🙂

6 Replies to “Ouă înfăşurate în lână”

  1. Laura, sunt superbe.
    P.S: Zilele trecute ti-am trimis 2 mailuri, vreau sa stiu daca le-ai primit, aum am aflat ca am avut ceva probleme cu yahoo mail. Multumesc.

    1. Am primit doar ca nu am apucat sa raspund, promit ca raspund azi.

  2. Sunt superbe, felicitari pentru idee si pentru realizare.

    N-as putea sa spun care imi place mai tare, cel in degrade e de efect, dar rosul ramane rosu 🙂

  3. asta e munca de migala, nu gluma. si mai spuneai ca n-ai rabdare.:))
    e interesanta tehnica.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Da, la primul a fost mai greu, dar al doilea a mers repede. Insa n-as avea rabdare sa folosesc fir mouline ca in articolul pe care mi l-ai aratat zilele trecute. Asa cu mohair a mers mai repejor.

  4. […] frunze transparente, ou transparent cu trandafiri, ouă decorate cu şnur (ceva similar am făcut aici), ouă îmbrăcate în textile, aranjament de masă festivă pascală, coroniţă de turtă dulce […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.