Cadouri pentru bunici – rame magnetice din beţe de îngheţată

Continuăm seria ideilor de cadouri de Paşte cu o sugestie de cadouri făcute manual, personalizate care pot înveseli frigiderele bunicilor sau ale mătuşilor: rame foto magnetice din beţe de îngheţată. O să le numesc beţe de îngheţată din lipsă de alt termen mai potrivit, însă nu le-am adunat de la îngheţate, ci le-am cumpărat la set: un set de 50 de beţe natur a fost destul de ieftin, undeva la 2,5 lei din câte reţin. Se găsesc în toate magazinele cu accesorii de bricolaj şi am văzut seturi frumoase şi la Jumbo.

Materiale: beţe de îngheţată (19 pentru prima ramă şi 15 pentru a doua), acrilice pentru pictat şi pensulă, folie magnetică pentru spatele ramei (sau resturi de magneţi publicitari sau de la danonino), pistol de lipit sau adeziv foarte bun (gen prenadez), decoraţiuni din lemn, lac pentru finisat.

La prima ramă am folosit 15 beţe natur şi patru verzi. Pentru a fixa beţele de pe spate am folosit mai întâi bandă adezivă şi apoi am lipit cele două perechi de beţe verticale pentru a le fixa, apoi am lipit cele două perechi verzi. La final am lipit floarea şi buburuza, care sunt tot din lemn. Întâmplător le-am avut prin cutia cu mărunţişuri şi s-au potrivit perfect, însă dacă nu aveţi decoraţiuni de lemn, folosiţi floricele din fetru, hârtie eva, mărgele, nasturi etc. Eu mi-aş fi dorit nişte decoraţiuni cu temă pascală, nişte ouă, de exemplu, însă nu am vrut să investesc bani să cumpăr ceva, ci să mă descurc cu ce am în casă, aşa că au ieşit doar cu temă de primăvară.

La a doua ramă am folosit 15 beţe natur pe care le-am pictat cu acrilic roşu după ce le-am lipit. Se aranjează cele unsprezece beţe pentru spate, se lipesc cele două beţe verticale şi la final cele două beţe care formează acoperişul căsuţei. Se pictează cu acrilic roşu, se lasă la uscat, apoi cu un beţişor de urechi se fac bulinele cu acrilic alb. Se lăcuieşte la final.

La ambele rame se lipesc pe spate coli magnetice, se introduce poza în ele (o puteţi fixa cu bandă dublu-adezivă) şi se împachetează în hârtie frumoasă, imprimată cu ouă sau iepuraşi de Paşte. Se trimit via poştă la bunici sau se dăruiesc personal dacă sunteţi norocoşi să-i vizitaţi.

Pentru ambele modele de rame, m-am inspirat de pe net pentru aranjarea beţelor (am dat căutare după popsicle sticks photo frame pe google images şi cu ocazia asta am descoperit şi alte idei minunate de făcut cu beţele de îngheţată) şi din cutia cu diverse mărunţişuri şi cutia cu “micile celule cenuşii” (pasionaţii de Poirot ştiu despre ce vorbesc) pentru decorat 🙂

11 Replies to “Cadouri pentru bunici – rame magnetice din beţe de îngheţată”

  1. Ce idee geniala, imi place si mai vreau (esti plina de idei ,multumim ca ni le inpartasesti si noua ). O zi superba!

    1. Niko, stai pe aproape pentru că vor mai veni, până pe 15 aprilie voi posta, cu mici excepţii, numai idei de Paşte.

  2. Super! Eu chiar am adunat bete de inghetata si nu stiam ce sa fac cu ele. O sa caut si eu alte idei cu bete sa le pun in practica. Am vazut si eu bete de cumparat, dar nu mai stiu pretul.

  3. de ce nu ai facut prima rama in intregime verde?

    a doua imi place mult! probabil din cauza bulinelor.;))
    nu mi se pare ca e o casuta, ci o rama agatata.
    insa ce o fi arata foarte bine.:)

    sa stii ca o sa-mi cumpar si eu coala magnetica, da da!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Nu-mi ajungeau betele verzi 🙂 Si am vrut sa fie si un contrast.

  4. Ce frumos arata, superbe. Cata munca migaloasa ai depus. Foarte tare.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Facem una si pentru tine 🙂 Dar nu ti-o aratam, o pastram pentru Paste 🙂

  5. Laura, in primul rand tin sa iti spun ca esti de admirat pentru blogul tau, desi nu am apucat pana acum sa scriu, te urmaresc la fiece postare.

    Am nevoie de ajutorul tau: as vrea sa fac ceva similar cu rama ta pentru botezul fiului meu, mai exact sa dau drept marturie o astfel de rama foto magnetica, doar ca am o dilema: nu stiu unde se gaseste aceasta folie magnetica sau la ce pret
    ma poti ajuta cu un sfat?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Daniela, folie magnetica gasesti in librarii sau in magazinele cu accesorii pentru hobby. Uite si aici pe breslo un model, cred ca e destul de mica dar s-ar putea sa fie utila pentru ce vrei tu. Iti multumesc mult pentru aprecieri!

  6. Hei! Felicitări pentru idee, e foarte interesantă!

    Dar de unde se pot achiziționa bețișoarele de înghetață în cantitate mai mare?…

    Mulțumesc!

    1. Din mai toate magazinele de hobby.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.