Surprize de Paşti pentru cititori fideli

Dragii mei cititori, de multă vreme mă tot strădui să răsplătesc în vreun fel cititorii mei fideli, însă nu prea am ştiut cum şi nici nu prea am reuşit până acum când mi-am adunat toate forţele şi am făcut 11 ouă colorate cu tehnica Window Color, de lipit pe geam, pe faianţă sau pe oglindă. Unele sunt mai tremurate, la altele culoarea a făcut bule, la altele am greşit puţin modelul. Însă toate sunt făcute cu cel mai mare drag de către mine, special pentru voi. Le-am expediat deja, aşa că daţi-mi de ştire dacă le primiţi şi în ce stare sunt. Am avut emoţii să le trimit în plic pentru că mi-a fost teamă că se vor deteriora la poştă, dar poate totuşi norocul e de partea noastră şi vor ajunge intacte. Dezlipiţi-le cu grijă dintre cele două folii şi lipiţi-le unde vreţi voi. Cele 11 persoane care vor primi aceste plicuri sunt cititori cu care m-am împrietenit şi în afara blogului, oameni dragi care mi s-au lipit de suflet şi pe care blogul mi i-a adus în dar, precum şi câţiva oameni (tot dragi) care sunt top referrerii mei şi cărora le mulţumesc că mă au în blog-roll-ul lor.

Dacă decoraţiunea nu ajunge la voi intactă, îmi cer scuze, şi sper să primiţi cu ea, totuşi, cele mai calde îmbrăţişări şi urări de bine din partea mea. Paşti fericit, dragii mei!

P.S. Am realizat decoraţiunile cu tehnica Window Color despre care v-am mai tot bătut la cap aici şi aici. Am scos de pe net un model şi am trasat pe deasupra conturul cu auriu şi cu negru şi apoi am umplut cu diferite culori. N-am reuşit să mă ţin după modelele iniţiale, erau prea complicate, aşa că am făcut şi eu ce am reuşit. Acesta este modelul descărcat de pe net, nu mai ştiu de unde, însă nu-mi aparţine:

5 Replies to “Surprize de Paşti pentru cititori fideli”

  1. oau!
    dar tu cand incepi sa inveti ceva nu te lasi pana nu duci la perfectiune?
    arata grozav!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ma stradui, dar mai am pana la perfectiune. Insa tehnica asta imi place mult!

  2. Sunt foarte frumoase. M-ai convins sa incerc si eu. Felicitari!

  3. am primit decoratiunea, multumesc!>:D<
    e frumoasa, bravo!:)

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ma bucur ca ti-a placut, am pus mult suflet sa le fac!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.