Mic-dejunul englezesc

Un full English conţine ouă (scrambled sau poached, adică scrob sau ochiuri în apă), un cârnăcior, bacon prăjit sau la grătar, ciuperci şi roşii trase la tigaie, pâine prăjită. M-a amuzat faptul că până şi micul dejun din avion a fost full English 🙂 Cel de mai jos e mâncat de mine într-un restaurant-cafenea din Windsor, care se numeşte Patiserie Valerie, şi a fost delicios.

Referitor la mic-dejunul englezesc, o prietenă pe facebook mi-a reprodus următorul citat. Îl redau şi eu în engleză pentru că altfel şi-ar pierde din farmec: “For all you guys that haven’t experienced the culinary delight that is the English breakfast, let me explain: First of all, they have these things called bangers. Now, a banger is a sausage, but it’s not your everyday breakfast sausage…no, no, no…it’s about the size of a hot dog, with a wonderful, almost papery skin on the outside. The inside is like the yummiest, squishiest, most delicious treat you’ve ever eaten. (I think I just made it sound disgusting) OK…so then you’ve got your eggs (nothing fancy), and your hash browns (no big whoop), and your toast, which, if you like, they will fry (I prefer it fried because, hey, anything to line my arteries with even more filth, GOD BLESS AMERICA…)…and then…here’s the best part…. BAKED BEANS. Yes… baked ***king beans…. for breakfast. Oh my God, I could eat that shit all day. If I were president, I would make each and every school in America serve English breakfasts to the kids every morning.” (Dave Grohl)

Şi astea două tarte tot de la Patiserie Valerie au fost şi aveau un gust minunat!

Săptămâna trecută am fost din nou în Anglia şi nu am revenit fără să trec printr-un supermarket să iau câteva produse specifice: clotted cream (de care vă povesteam aici), brânză Cheddar de două feluri, borcănaşe cu dulceţuri şi, ca să trişez, o pungă de mix pentru scones (reţeta pas cu pas aici),  poachpods (forme din silicon pentru făcut ouă-ochiuri în apă), astfel că de dimineaţă m-am răsfăţat cu un mic dejun cu produse englezeşti.  Am copt repede o tavă de scones, am tăiat brânza în cubuleţe şi am asortat-o cu boabe de strugure (vai, ce bine merge cheddar-ul cu strugurele), am desfăcut un borcănaş de gem de zmeură şi cutia cu minunatul clotted cream. Mi-am adus chiar şi un bidonaş micuţ de lapte pentru că mi-a plăcut mult recipientul.

Totul însoţit de şerveţele cu motive englezeşti, desigur 🙂 Anul acesta pe 5 iunie este jubileul de diamant al reginei, aşa că magazinele erau pline cu tot felul de chestii naţionaliste, din care mi-am luat şi eu una-alta, pentru că de ziua mea (pe 11 iunie, deci aproape de jubileu) voi face un mic party englezesc 🙂

11 Comment

  1. Minunat 🙂

  2. As manca si eu un mic dejun din aia cu oua si carnaciori. Cred ca nici nu mi-ar mai trebui pranz dupa aia. Nu mananc niciodata acasa inainte sa plec la serviciu insa odata ajunsa acolo as manca de toate.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Inseamna ca tre sa pregatim curand unul impreuna 🙂

  3. calauza says: Reply

    Mi-ai facut pofta, tare ma tem, dar unde e fasolea in poza?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Nu e 🙂 Am ales varianta fara fasole. Nu ma impac prea bine cu ea in general, daramite la micul dejun.

  4. Ce-mi place! 🙂
    Daca stiam ca mergi te-as fi rugat sa-mi iei un Union Jack…de mult imi doresc unul. Poate data viitoare daca doresti desigur. 🙂

    1. Laura Frunza says: Reply

      Sigur ca da, cu mare drag.

  5. sakura says: Reply

    Dragute formele pentru făcut ouă-ochiuri în apă
    Eu le fac in polonic 🙂

    Habar n-are regina ce pirde ca nu vine la party-ul tau 😉

    1. Laura Frunza says: Reply

      Eu le mai faceam in forme de briose din silicon, insa riscam sa se rastoarne, formele astea au centrul de greutate altfel pozitionat, astfel ca stau mai bine in apa. O sa-i trimit reginei o invitatie, dar s-ar putea sa aiba programul incarcat 🙂

  6. ce tare! l-ai citat pe solistul de la foo fighters, care facuse pe vremuri parte si din nirvana. cool! cand am citit ce continea mic-dejunul, m-am gandit ca tare greu trebuie sa pice la stomac. insa vazandu-l nu mi s-a mai parut asa mare chinul:)

  7. stiam ca micul dejun englezesc e plin de calorii!
    totul arata apetisant, dar cel mai mult imi doresc tarta din stanga si servetelele englezesti.:D
    desigur, habar n-am ce gust au celelalte, altfel sigur as pofti la mai multe.:)

Leave a Reply