Bucură-te de soare și dăruiește zâmbete copiilor

Acesta este numele unei campanii iniţiate de compania La Roche Posay cu brandul Anthelios, prin care, pentru orice produs pentru protecție solară Anthelios vândut, La Roche-Posay și Farmaciile HelpNet vor dona, fiecare, câte 1 leu pentru renovarea Sălii de Așteptare a Ambulatoriului din cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Alfred Rusescu”. Campania se desfăşoară în perioada mai-august 2012.

A existat şi o lansare foarte drăguţă a acestei campanii, la care am fost invitată, dar din păcate nu am reuşit să ajung. Am citit, în schimb, informaţiile din comunicatul de presă şi trebuie să recunosc că m-a îngrijorat faptul că 30% dintre românii intervievaţi nu folosesc NICIODATĂ produse de protecţie solară, iar 30% DOAR când merg la plajă. În schimb, în rândul copiilor, 20% sunt protejaţi întotdeauna de soare şi 45% dintre aceştia folosesc deseori produse cu SPF.

Eu am primit de la ei şi două creme, una de faţă cu SPF50 pentru mine şi una de corp/faţă cu SPF50 pentru Eliza, dar dacă a tot fost vremea asta urâtă, n-am apucat să le testez. Cea de faţă pentru adulţi e destul de fluidă şi are o uşoară colorare, gen fond de ten. Ce spun ei despre cremele lor (vă redau din comunicat, eu, oricum, sunt fană La Roche Posay, aveam produsele lor în casă dinainte să mă contacteze ei, în special crema Effaclar Duo pe care o iubesc şi apa termală!)

Anthelios XL. Cea mai eficientă protecţie UVA-UVB pentru toate tipurile de piele sensibilă.

ANTHELIOS XL, alegerea nr.1 a medicilor dermatologi din Romania**,  oferă cea mai eficientă protecţie pentru pielea sensibila şi alergică la soare. Mulţumită sistemului de filtre solare MEXOPLEX, ANTHELIOS este prima gamă de produse solare care reuşeşte să ofere maximul de protecţie atât împotriva razelor UVB cât şi a razelor UVA. Mai mult, toate produsele din gama Anthelios sunt testate pe pielea foarte sensibilă şi atopică, sub control dermatologic, au o fotostabilitate de lungă durată (sunt eficiente până la 6 ore de la aplicare),  sunt foarte rezistente la apă (îşi păstrează eficienţa la 4 băi) şi au texturi plăcute pentru fiecare tip de piele.

Gama ANTHELIOS DERMO-PEDIATRICS, testată dermatologic si pediatric, oferă cea mai bună protecţie solară pentru pielea fragilă şi sensibilă a copiilor, cu o protecţie foarte ridicată împotriva razelor UVA.”

Şi pentru că suntem în Săptămâna Copiilor, La Roche Posay şi Anthelios oferă pentru zece cititori de-ai mei câte două cărticele de colorat şi cu activităţi pentru copii, cărticele care îi învaţă cum să se protejeze de soare, ce sunt razele UVA şi UVB, cum să-şi îngrijească pielea etc. Cărticelele sunt cam printre cele mai bune produse de marketing pe care le-am văzut până acum, practic, dacă nu ar avea brandul pe copertă, n-ai zice că sunt făcute în scop de marketing, pentru că în interior nu au reclame şi calitatea hârtiei e foarte bună. Cărticelele se numesc: Helios şi Helia se joacă la mare (carte de activităţi) şi Aventuri la mare cu Helios şi Helia (carte educativă). Primii zece cititori care comentează la această postare primesc cărţile prin poştă, cadou de la mine şi Anthelios. Trebuie doar să ne spuneţi dacă aţi folosit până acum vreun produs La Roche Posay şi dacă v-a plăcut sau dacă n-aţi folosit niciodată nimic din gama lor. Împreună cu aceste cărticele veţi primi şi un fel de ceas (un fel de, da?) care se pune la soare şi vă arată gradul de intensitate al razelor UV (e refolosibil, aşa că îl puteţi folosi de câte ori vreţi).

Mai multe detalii despre produsele Anthelios găsiţi aici.

21 Replies to “Bucură-te de soare și dăruiește zâmbete copiilor”

  1. Eu nu cred ca am folosit vreodata vreun produs de-al lor, insa suna tare interesanta crema aia colorata cu protectie solara. O sa intreb si eu de ea in farmacii, poate reusesc macar pe timp de vara sa mai renunt la fondul de ten.

  2. nu am folosit(inca)produsele de la aceasta firma, am mers mai mult pe altele cu factor de protectie 50(elmiplant, nivea)dar ar fi o investitie buna..ce nu facem noi pt binele copiilor nostri.

  3. Buna, laura, ce draguta esti, mereu ne oferi cate ceva. Cred ca am si eu un produs la roche posay acasa, o crema de fata, dar nu mai stiu ce gama e.

  4. Au si produse pentru barbati? Eu n-am folosit nimic inca, insa am citit articolul tau si ii voi recomanda sotiei crema de plaja pentru copii.

  5. Minnie Mouse says: Reply

    Eu am Effaclar gel moussant, numai pe asta il folosesc si il recomand tuturor cu incredere. Eu am tenul acneic si imi face bine.

  6. Eu, eu! Am folosit apa termala. Nu numai marca lor pentru ca sunt dependenta de apa termala vara si iau de care gasesc, dar si pe a lor.

  7. Eu sunt mai degraba genul care cumpara elmiplant, produsele astea de care vorbesti tu sunt incredibil de scumpe pentru buzunarul obisnuit. or fi meritand, nu stiu, dar n-as da 6-7 sute demii pe o crema.

  8. N-am folosit gama asta, Dar cred ca o s-o incerc.

  9. tocmai folosesc crema hidratanta pentru piele sensibila, 40 ml de la La Roche Posay, eu am de vreo 2 saptamani si mi se pare potrivita mie.. in paralel folosesc si La Roche-Posay- Effaclar M Hidratant Matifiant Sebo-Regulator, 40 ml, pielea mea e usor grasa si are tendinta sa straluceasca de la grasime. amandoua mi se par bune, nu au parabeni (de aceea le-am cumparat) si sunt de buna calitate, justifica pretul:) . din gama pentru copii inca n-am folosit. frumoasa initiativa voastra!

    1. Laura Frunza says: Reply

      Am gasit comentariul tau in spam, deci practic esti printre cei zece, acum 11 😉 Sa-mi dai si tu adresa.

        1. Laura Frunza says: Reply

          Nu mi-ai dat numele intreg, eu cui expediez plicul? 🙂

  10. Eu iau mereu apa termala, mai ales in concedii. E si acceptabila ca pret, din punctul meu de vedere.

  11. Buna Laura. Am folosit doar fond de ten si apa termala produsa de ei, dar acum sunt in cautarea unor lotiuni eficiente pentru plaja deoarece am pielea foarte sensibila. Sper sa gasesc printre produsele lor ceva care sa mi se potriveasca.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Si aici se fac zece comentarii 🙂 Va rog sa-mi dati adresele voastre pe mailul de blog pentru a va expedia carticelele. Vor veni in plic simplu, in cutia postala, sper ca incape un plic A4 in cutia voastra postala.

  12. am folosit chiar produselior de protectie solara vara trecuta. Am fost multumita.

  13. inca n-am folosit de la ei, doar am avzut zilele trecute prin farmacii produsele pentru copii. imi place initiativa voastra…

  14. tocmai am trimis mail.sper sa nu fi uitat nimic, multumesc pentru carticele..

  15. Stiu ca au trecut de 10 dar pun aici si experienta mea cu La Roche Posay.
    Am folosit de la ei EFFACLAR K un fluid ptr ten gras cu acid salicilic. cam cu un an in urma.
    Aveam o prietena care lucra la farmacie si mi-a dat vreo 10 mostre 🙂
    Mi-a prins bine si ptr ca tot am laudat-o in stanga si-n dreapta, am ramas si fara mostre 🙂
    fetele care au folosit-o au fost multumite.
    Nu m-am gandit sa-mi cumpar bineinteles din cauza pretului dar si ptr ca tenul meu arata mai bine. Insa daca as mai fi primit mostre le-as fi folosit 🙂

  16. eu am folosit cred, ceva crema de fata si da mi-a placut…
    iubesc carticelele pt copii, 🙂

  17. le-am primit ieri…multumesc frumos

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.