Cadou de 1 iunie – Inel de hârtie

DSCN2152 (Small)

În afară de cadourile clasice, pe care le-am cumpărat deja, Eliza va mai primi şi câteva cadouri făcute de mine care sunt sigură că îi vor plăcea enorm. Unul din ele e pernuţa pictată cu Bobiţă şi Buburuză pe care am reuşit, în sfârşit, s-o termin aseară. Pernuţa m-a costat foarte puţin, e făcută dintr-o sacoşă de in găsită la un second-hand cu 1 leu pe care croitoreasa mea a transformat-o într-o faţă de pernă şi pictată de mine cu vopsele pe care le aveam deja în casă. Am scris pe ea 1 iunie 2012 şi La mulţi ani, cu drag, mama pentru a păstra o amintire frumoasă din această zi.

Alt cadou pe care i l-am făcut e acest set de inele din hârtie. Ca orice fetiţă, şi Eliza începe să ceară inele, mărgele şi alte briz-briz-uri, însă nu vreau să încurajez foarte mult adunarea de prostioare de plastic, aşa că atunci când am văzut aceste inele pe un site rusesc, am purces instant la realizarea lor. Sunt foarte simplu de făcut şi nu vă costă aproape nimic.

Materiale: fâşii de quilling (sau fâşii tăiate de voi din hârtie colorată sau din ziare), aracet, mărgele diverse, culori acrilice pentru pictat.

Se ia măsura degetului pentru care veţi face inelul şi se caută o cariocă sau un marker care să se potrivească la diametru. Se înfăşoară fâşia de hârtie în jurul cariocii, pensulând cu aracet, până se termină fâşia.

Se realizează mai multe cercuri mari, care vor fi baza inelului, şi câteva cerculeţe mici care vor reprezenta montura pietrei. Pe cele mici eu le-am făcut, înfăşurând fâşia de hârtie în jurul cozii unei pensule.

Se lasă la uscat bine. Se lipeşte cercul mic pe cercul mare şi se pictează, dacă e cazul, cu acrilice. Eu am făcut unul auriu, iar pe restul le-am lăsat aşa. Cât se usucă, puteţi căuta diverse mărgeluţe care să se potrivească dar dacă nu aveţi le puteţi lăsa şi aşa. Daţi mărgeluţele cu puţin aracet şi introduceţi-le în montură. Lăsaţi la uscat şi gata, aveţi o întreagă colecţie de bijuterii.

Şi dacă mai aveţi timp şi răbdare, puteţi realiza pentru aceste bijuterii şi o cutiuţă în care să le păstreze sau o oglinjoară în care să se admire.

8 Comment

  1. Ce frumoase sunt inelutele, iar pernuta este ideala si pentru un om mare! :))

  2. ana says: Reply

    Bravo, Laura!
    Mi-ai dat o idee buna cu inelele, am si eu o piticuta pe aici care vrea sa-i cumpar, dar acum ii voi face eu. Iti multumesc de idee.

  3. Nati says: Reply

    Superbe ti-au iesit inelusele! Am incercat si eu cu Vlad sa facem unul, dar ne-am cam chinuit sa-l dezlipim de pe carioca, cred ca am scapat cam mult aracet :)) in final l-am scos, arata mai chinuit, dar dupa ce ii punem pietricica, va fi mai frumos, sper.
    Si fata de perna e minunata!

  4. Foarte interesante si usor de realizat. Multumiri laura

  5. coca79 says: Reply

    Absolut superbe….mi-a placut enorm pernuta. 🙂

  6. Foarte dagute. Asa cum a zis si coca, frumoasa pernuta.

  7. […] ţineţi minte ineluşele din hârtie de anul trecut? Ce-ar fi să faceţi anul acesta nişte brăţări frumoase din spatule de lemn pe […]

  8. […] Inele din hârtie Brăţări din spatule de lemn […]

Leave a Reply