Carte de vacanţă – Brăţările prieteniei

Continuăm seria de prezentări ale unor cărţi care merg perfect în vacanţă cu această carte minunată de la editura Casa, carte care mi-a adus aminte de copilărie când erau la modă nişte împletituri, nu ştiu dacă similare cu brăţările prieteniei, însă destul de complicate. Eu recunosc că nu am reuşit niciodată să împletesc o brăţară a prieteniei şi încă încerc să mă conving să mă apuc, însă fetiţele voastre mai măricele vor fi încântate să creeze atâtea modele de brăţări, din lână simplă sau cu adaosuri de mărgele şi alte accesorii.

Dacă plănuiţi o petrecere în natură, o petrecere în pijamale, o săptămână la ţară cu mulţi verişori, o tabără, o excursie, acest gen de activitate este perfect: îi face pe copii să se concentreze, să înveţe să combine culorile şi modelele, să îşi dăruiască unul altuia aceste brăţări. Ce poate fi mai frumos decât să păstrezi prieteniile legate în taberele de vară prin schimbarea acestor brăţări? Cred că orice profesor supraveghetor de tabere şi excursii ar trebui să aibă o carte din asta şi să-i îndemne pe copii să îşi pună mâinile şi imaginaţia la lucru, mai ales că materialele de lucru nu sunt deloc scumpe, însă şi voi ca părinţi puteţi să-i îndemnaţi la lucru şi să împletiţi cot la cot cu ei. De la brăţări puteţi trece la curele şi alte accesorii, dacă aveţi răbdare, şi veţi avea satisfacţia lucrului făcut cu mâna voastră.

Cartea e la reducere pe site-ul editurii, costă doar 11,12 lei şi merită pusă la pachetul de cărţi pentru premiu, dacă mai există aşa ceva.

3 Comment

  1. Ligia says: Reply

    ce imi placea sa fac bratari de astea in liceu 🙂 uitasem de ele

  2. In Franta inca-s la moda bratarile astea 🙂

  3. Daa,bratarile prieteniei chiar sunt foarte frumoase,si modul de a le face te solicita destul de mult 🙂
    Am facut si eu vreo cateva si merita. Pot fi de asemenea un cadou foarte frumos sau un accesoriu handmade, oricand la moda ^^
    Cred ca m-ai convins sa iau cartea :)) imi plac foarte mult impletiturile prezentate ^^

Leave a Reply