Interacţiunea prin joc – impresii de la cursul Parentime

Am fost aseară la cursul de interacţiune prin joc de la Parentime. Am fost în total zece persoane  şi atmosfera a fost foarte intimă şi plăcută, aşa cum e, de obicei, la cursurile Parentime. Am vorbit despre caracteristicile jocului, despre funcţiile lui şi despre cum putem încerca să rezolvăm anumite lucruri prin joc. O să vă redau mai jos notiţele mele, atât cât am putut scrie, pentru că Miruna are un mod special de a te fermeca şi de a te face s-o asculţi, aşa cum ştie s-o facă numai cineva care pune pasiune în tot ce face .

Singurul limbaj pe care copiii îl înţeleg până la 12 ani este cel al jocului. Dacă noi, ca părinţi, nu le vorbim pe limba lor, atunci nu vom reuşi să comunicăm.

Copiii au nevoie să se joace ca să se dezvolte. Toate animalele inteligente au nevoie de joacă – s-au făcut studii pe urşi, pe lupi şi pe maimuţe. Joaca îi învaţă cum să se descurce în viaţă – asta este justificarea evolutivă a jocului.

Jocul are trei caracteristici:

  • anulează conştienţa de sine (îţi pierzi interesul pentru orice altceva din jur)
  • anulează timpul (nu-ţi dai seama când trece timpul)
  • este “periculos” (are un anume grad de periculozitate, cum e căţăratul pe un tobogan înalt, de ex) La partea asta, Miruna ne-a recomandat să urmărim un discurs de pe site-ul www.ted.com care se cheama “5 dangerous things you should let your kids do” (5 lucruri periculoase cu care ar trebui să se joace copiii noştri).

Pentru unii adulţi joaca vine natural, alţii trebuie s-o reînveţe, să şi-o amintească. Dacă ţi-e greu să te joci cu copilul tău, este indicat să setezi o anumită limită de timp (să pui un ceas să sune peste o oră) şi astfel copilul va şti că are atenţia ta o anumită perioadă de timp şi tu vei şti că la un moment dat se va termina şi vei fi mai relaxat. În timpul acesta, nu te uiţi la tv, nu găteşti, nu răspunzi la telefon. (recomandare de carte: Play de Stuart Brown).

Sursa foto

Concepte învăţate

Conceptul de mindfulness – concentrarea pe prezent – apare în relaţie cu ideea de joc. Atunci când te joci, te concentrezi doar pe ceea ce faci. Dacă un copil cu personalitate activă nu se poate concentra, el poate fi ajutat prin joc. Exemplu de joc: mai mulţi copii stau în cerc, cu ochii închişi, şi încearcă să-şi dea unul altuia un pahar plin cu apă.

Conceptul de “floor time” (inventat de Stanley Greenspan) care înseamnă să te joci cu copilul pe podea, acolo unde este universul lui. Trebuie să existe pe parcursul unei zile o perioadă în care să te joci cu copilul în ritmul lui, fără să faci altceva. În timpul ăsta nu-l înveţi nimic, ci doar te joci după regulile lui. Perioada de floor time trebuie să fie de până la două ore la copiii mici şi poate scădea treptat pe măsură ce copiii cresc, până la 20 de minute. Niciodată nu trebuie să fie mai mică de 20 de minute.

Funcţiile jocului

  • Construirea de relaţii (între tine şi copilul tău, între alţi copii)
  • Rezolvarea de conflict
  • Învăţarea
  • Pregătirea pentru situaţii de viaţă (vizita la doctor, şcoala, grădiniţa etc)
  • Rezolvarea de conflicte emoţionale – copiii au înnăscut darul de a se vindeca de dificultăţile de peste zi, prin joc (de exemplu, jocul de-a doctorul după o vizită la doctor)

Funcţiile jocului trebuie ţinute separat, altfel acesta îşi pierde utilitatea. Aviz mămicilor care pun mereu accentul pe învăţare şi îşi pun mereu întrebarea “dar ce învaţă din asta?”. Răspunsul este nimic, copilul trebuie să fie în stare să se joace fără să înveţe nimic.

În jocul cu părinţii, copilul trebuie să fie în rolul de autoritate – ei sunt frustraţi în viaţa reală de anumite lucruri, de limitările lor şi trebuie să se descarce cumva, să-şi rezolve problemele emoţionale. Ca părinte, poţi chiar falsifica regulile jocului pentru a lăsa copilul să câştige.

Toată filozofia despre joc şi educaţia parentală prin joc e cuprinsă în cartea pe care Miruna ne-a arătat-o aseară, Playful Parenting de Larry Cohen, tradusă la noi de editura Trei sub titlul Reţete de jocuri. De ce şi cum să te joci cu copilul tău (pe elefant are o mică reducere şi dacă nu mă înşel mai e valabilă promoţia cu transport gratuit şi cine plăteşte cu card BCR mai are şi 25% reducere).

14 Comment

  1. luckyrock says: Reply

    foarte interesant articolul, ce bine ar fi daca parintii ar urma aceste sfaturi.

  2. Roxana says: Reply

    Foarte util articolul. Multumim.

  3. Irina says: Reply

    n-am inteles bine, au castigat toti cei care au participat?

  4. Irina says: Reply

    aaah, acum mi-am verificat mailul cu care am participat la concurs, si am gasit mesajul. Ce rau imi pare ca am pierdut cursul!!!! :(((((

  5. Ana M says: Reply

    Foarte interesant cursul, pacat ca eu nu am primit invitatia :(((. Poate data viitoare.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ana, cum de n-ai primit? Ti-ai verificat mailul?

      1. Ana M says: Reply

        Am verificat si mail si spam dar nimic… 🙁

        1. Laura Frunza says: Reply

          Din ce am inteles, toti participantii la Social Media for Parents vor avea acces gratuit la acest curs, asa ca mai e o sansa si acolo.

  6. Anca says: Reply

    Sună tare interesant, trebuie să citesc și eu cartea!

  7. ana maria birladeanu says: Reply

    a fost in bucuresti cursul nu?cred ca toate activitatile care sunt pentru copii si clasele ce se fac e singurul lucru ce m-ar determina sa sta in bucuresti,poate pe viitor vor fi si in alte orase

    1. Laura Frunza says: Reply

      Ana Maria, da, in Bucuresti.

  8. mi-ar fi placut tare sa particip si eu! din pacate nu-s din Bucuresti
    Multumesc pentru ca ne impartasesti astfel de experiente, Laura!
    Ochisem si eu cartea. O cumpar cu siguranta 🙂

  9. […] Am participat la un concurs incitant pe blogul nazdravanilor, apreciind astfel de initiative, si ale gazdei, dar si ale celor care au oferit posibilitatea participarii la un seminar atat de interesant despre cum si cat sa te joci cu cel mic (sau cea mica sau cei mici sau cele mici ). O descriere excelenta pentru ceea ce s-a intamplat acolo veti gasi pe blogul Laurei Frunza. […]

  10. Reblogged this on ProsAnthropos… and commented:
    Pentru că am mai vorbit despre joc – modalitate de comunicare, aduc în atenție și acest articol al Laurei.
    Pace și bucurie sfântă!

Leave a Reply