Concurs – Momo de Michael Ende

Îmi amintesc de Momo din facultate, nu mai ştiu dacă am studiat-o la cursurile de literatura germană sau la cele de basm, însă îmi amintesc povestea. M-am bucurat că a fost republicată la noi, cu ilustraţiile originale ale autorului, pe care cred ca ediţia veche nu le avea. Pe mine mă impresionează teribil toate poveştile legate de timp şi de faptul că nu părem să avem niciodată timp, mai ales pentru lucrurile importante, aşa că această poveste-metaforă e una dintre preferatele mele. Astăzi, absolut întâmplător, prelucram un interviu pentru Darul lecturii de pe Activităţi Copii şi ilustratoarea căreia îi luasem interviul menţiona Momo ca fiind una din cărţile ei preferate din copilărie şi pe care şi-ar fi dorit ea s-o ilustreze. “Am rămas cu personajele în gând din copilărie, i-am fabricat atunci şi am mai încercat uneori să îi mai pomenesc prin desene. Oricum, povestea hoţilor de timp e tare aproape de lumea noastră aşa că îmi amintesc mereu de ea când observ că am început să mă grăbesc” mărturiseşte ilustratoarea al cărei nume îl veţi afla curând, când va fi publicat interviul.

Despre ce este vorba în carte: La marginea unui oraş, printre ruinele unui vechi amfiteatru, îşi găseşte adăpost Momo, o fetiţă cu un talent aparte pe care îl foloseşte pentru a-şi ajuta prietenii: în prezenţa sa, problemele devin mai puţin împovărătoare, conflictele îşi află rezolvarea, iar imaginaţia prinde aripi. Dar într-o zi, pe nesimţite, o organizaţie fantomatică a unor terifianţi „domni cenuşii” preia controlul asupra oraşului, furîndu-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Hora şi al ciudatei lui broaşte-ţestoase Casiopeea călătoreşte dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele întunecate. (preluare de pe site-ul Polirom)

Editura Polirom vă oferă două exemplare din această carte pentru a vă delecta copiii cu o poveste superbă în această vacanţă călduroasă. Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu în care să ne spuneţi titlul unei alte cărţi scrise de Michael Ende, cel mai popular scriitor german de carte pentru copii. Perioada de desfăşurare este 27 iunie – 6 iulie. Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi şi premiile vor fi expediate prin poştă de către sponsor.

107 Replies to “Concurs – Momo de Michael Ende”

  1. Uite ca nici nu stiam ca Michael Ende a mai scris si altceva in afara de “Poveste fara Sfarsit” – pe care as reciti-o oricand! 🙂

  2. “Povestea fara sfarsit”, “Lungul drum catre Santa Cruz”, recunosc ca m-ai facut curioasa, nu-mi aduc aminte din copilarie de acest scriitor. Le-am trecut pe lista viitoare de achizitii de carti.

  3. Poveste fără sfârșit – cel mai cunoscut roman al lui Michael Ende.

  4. “Poveste fara sfarsit”

  5. “Povestea de Sfarsit” – Michael Ende

  6. Jim nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva

    🙂

  7. Momo – chiar daca n-o castig, o cumpaaaaaaaaaaaar, ca m-ai facut curioasa…

  8. Poveste fara sfarsit, una din cartile mele mult iubite din copilarie! Si filmul facut dupa carte e superb, e filmul meu preferat pt copii!

  9. Jim nasturel si lucas mecanicul de locomotiva

  10. Jim Button and Luke the Engine Driver – n-am citit-o, am vazut doar niste desene.

  11. Cum aș putea să nu te susțin în toate cele scrise despre ”Momo” – cât de dragă mi-a fost, în lupta ei semiconștientă cu oamenii cenușii! Iată că adaug și eu ”Jim Năsturel și mecanicul de locomotivă”, care există în traducere pe la noi – asta pentru că nu știu dacă avem o versiune autohtonă de Wunschpunch.

  12. Poveste fara sfarsit. Nu am citit cartea, dar am vazut filmul si mi-a placut foarte mult.

  13. Poveste fără sfârșit

  14. Poveste fara sfarsit.

    Multumim de idei. Chiar daca nu o castig o voi cumpara pentru baietelul meu si pentru finutul meu – niste adevarati Momo “bijutieri” in arta de a salva/imbogati timpul parintilor.
    Miri

  15. “Povestea fara sfarsit” – MIchael Ende

  16. Mi-a placut enorm de mult “Poveste fara sfarsit”, asa ca ma gandesc ca si Momo e la fel de frumoasa.

  17. Amalia Secretianu says: Reply

    “Poveste fara sfarsit”-singura pe care o stiu+ecranizarea pe care am vazut-o de cel putin 10 ori.

  18. Jim Button şi mecanicul de locomotiva”-in 1960, urmat de “Jim Knopf und die Wilde 13”, partea a doua, in 1962.
    si “poveste fara sfarsit”

  19. Nu imi vine sa cred!!! Michael Ende e preferatul meu in materie de carti pentru copii. Si acum le recitesc pe toate cu drag, o data la cativa ani. Pe Momo am descoperit-o si eu tot in facultate.
    Povestea fara sfarsit o citisem in copilarie si tot liceul, iar pe Jim Nasturel si Lucas mecanicul de locomotiva l-am cumparat dupa facultate. Mai este si altceva tradus in romaneste? GErmana eu nu stiu 🙁
    Era si o sceneta, care aparuse intr-o carte impreuna cu corespondenta dintre el si un alt scriitor roman si o poveste de-a acestuia (uffff…nu imi vine in minte acum numele lui), dar aceea e sub forma de poveste prescurtata in Momo (povestea cu oglinda).

    1. Laura Frunza says: Reply

      Raluca, in afara de Momo, Jim Nasturel si Poveste fara sfarsit nu stiu sa mai fie si altele traduse.

  20. floare de portocal says: Reply

    “Poveste fara sfarsit”

  21. mihaela ghelase says: Reply

    poveste fara sfarsit

  22. “POveste fara sfirsit”’ a fost unul dintre primele filme pe care le-am vazut cu copiii mei-toate cele 3 parti, iar apoi am cumparat cartea pe care o recitesc periodic, pentru ca, este extrem de complexa si initiatica atiat pentru cei mici cit si pentru cei mari…”Momo” este si acum unul dintre filmele mele preferate pe care le ador, mi-a placut mult filmul poate pentru ca este stimulant vizual, iar Momo este absolut adorabila..’Mincatorul de vise’ si ”Oglinda in oglinda” sint alte doua carti remarcabile dar nu cred ca au fost traduse in romaneste

  23. “Poveste fara sfarsit”

  24. Jim nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva. Sunt chiar curioasa sa cunosc mai multe detalii despre cartea asta!

  25. ce poveste interesanta; nu stiam de Momo
    de “poveste fara sfarsit” stiam – am studiat cartea si la literatura universala in liceu (am fost la clasa de bilingv) , iar profa’ noastra era pasionata de literatura germana asa ca am avut multe lecturi suplimentare 🙂

  26. Puiu Silvia says: Reply

    Poveste fără sfârșit,

  27. Badea Laurentiu Mihai says: Reply

    Poveste fără sfârșit,

  28. “Mirror in the Mirror: a labyrinth”

  29. Michael Ende – Die unendliche Geschichte/Povestea fara sfarsit… minunata…

  30. “Poveste fara sfarsit” poveste pe care o cunosc mai mult dupa ecranizarea “Never ending story” din 1984

    1. Laura Frunza says: Reply

      Participarea ta la concurs nu este validata. Nu ai lasat nici nume, nici adresa de email, asa ca nu am de unde sti cine esti, in caz ca vei castiga.

  31. Poveste fara sfarsit

  32. Raluca Tudoras says: Reply

    “Lungul drum catre Santa Cruz

  33. ANTOHE CRISTINA-ELENA says: Reply

    Poveste fara sfarsit

  34. JIM NASTUREL SI LUKAS MECANICUL DE LOCOMOTIVA

  35. Poveste fara sfarsit, este o carte superba pe care am gasit-o in anticariat si m-am bucurat ca de o mica comoara. Si “Momo” este cartea pe care o recomand mereu prietenilor mei, lupta ei este lupta pe care o dau zilnic cu mine.Ma bucur ca s-a republicat.

  36. Povestea fara sfarsit! Imi doresc cartea asta pentru finutul meu dragut 🙂 Ai descris-o asa de frumos ca nu ma pot abtine sa particip, iar eu carti in romana nu prea am de unde sa ii iau.

    PS: Laura, ce norocoasa ai fost sa faci cursuri de basm. Sunt fascinata de basme 🙂

  37. Mihaela Popescu says: Reply

    “Lungul drum catre Santa Cruz”

  38. violeta argatu says: Reply

    “Der Teddy und die Tiere ” -o carte tradusa in lb spaniola si engleza…
    “El Osito de Peluche y Otros Animales = The Teddy Bear and Other Animals (Coleccion Rascacielos) (Spanish Edition)

    poate vom avea in curand si “Ursuletul Teddy si celelalte animale” :d

  39. ana maria birladeanu says: Reply

    eu stiu doar despre ,,poveste fara sfarsit,,

  40. Daaa, Momo. ce frumos. A fost facut si un film dupa cartea lui Michael Ende.

    Imi mai aduc aminte de “Jim Buton” desenele animate facute tot dupa o carte de-a lui Ende-Jim nasturel si Lucas mecanicul de locomotiva.
    Imi placeau atat de mult, de-abia asteptam urmatorul episod cu aventurile lui.imi doream sa merg si eu cu o locomotiva pe apa 🙂

  41. Poveste fara sfarsit.

  42. Jim nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva

  43. Stiam doar despre “Poveste fara sfarsit”. Datorita articolului tau am aflat de Momo, ”Lungul drum catre Santa Cruz” si alte cateva. Mai am de citit ….

  44. Mi s-a taiat respiratia amintindu-mi de vremea cand citeam Momo. Eram in anul 2 de facultate si faceam un stagiu practic la o Ludoteca din Padova. In rafturile bibliotecii am gasit Momo si Poveste fara Sfarsit. Le-am devorat, pur si simplu. La intoarcerea in tara, am gasit intr-un anticariat cartea “Impreuna cu Elli in Imaginaria” care cuprinde piesa ‘Povestea saltimbancilor” de Michael Ende, romanul ‘Inchide ochii si vei vedea Orasul” de Iodan Chimet si corespondenta dintre cei doi autori.
    Superbe scrieri!

  45. Roxana Diana says: Reply

    “Poveste fara sfarsit”

  46. Poveste fara sfarsit

  47. LUNGUL DRUM CATRE SANTA CRUZ

    Povestea fara sfarsit

    JIM NASTUREL SI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVA

  48. Fiul meu asculta cu drag CD audio dupa Jim Knopf und LUkas-der Lokomotivführer, deci in varianta originala. Cel mai mult ii plac insa Die wilden 13!

  49. Poveste fara sfarsit

  50. “Poveste fara sfarsit” -Michael Ende

  51. Lungul drum catre Santa Cruz

  52. “Poveste fără sfârșit” este o altă carte scrisă de Michael Ende.

  53. Poveste fara sfarsit
    Jim Button and Luke the Engine Driver
    Momo

  54. Poveste fara sfarsit, Jim nasturel si Lucas, mecanicul de locomotiva

  55. Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva – Michael Ende

  56. “Poveste fara sfarsit” este una dintre preferatele mele. Va pup

  57. uzum mirela says: Reply

    Cartea pe care o stiu scrisa de Michael Ende este – Povestea fara sfarsit . Este o poveste foarte frumoasa!

  58. “Povestea fara sfarsit” era una dintre cartile mele preferate in copilarie.

  59. Mates..Ionela says: Reply

    POVESTE..FARA..SFARSIT

  60. povestea fara sfarsit

    1. Laura Frunza says: Reply

      Te rog sa lasi un nou comentariu in care sa-ti dai adresa de email si un nume. Nu pot valida participarea la concurs fara nicio informatie.

  61. “Der satanarchäolügenialkohöllische Wunschpunsch” tradusa in engleza ca “The Night of Wishes: or The Satanarchaeolidealcohellish Notion Potion”

  62. Lungul drum catre Santa Cruz, de Michael Ende. Recomand cu caldura celor care isi cresc copiii in iubire si isi pretuiesc si hranesc copilul interior cu povesti.

  63. anca monica says: Reply

    Poveste fara sfarsit

  64. chiriac laura says: Reply

    Poveste fara sfarsit…una din cartile mele preferate. N-am citit Momo, dar sunt foarte curioasa si nerabdatoare sa o citesc cat mai curand.

  65. Poveste fără sfârșit-Michael Ende.

  66. ioana aftanasiu says: Reply

    Poveste fara sfarsit,

  67. “Poveste fara sfarsit”, desigur 🙂

  68. “Povestea fără sfârşit”

  69. Azi am luat Momo de la biblioteca liceului unde predau. Abia astept sa o citesc. Multumesc!

  70. George Moscal says: Reply

    Poveste fara sfarsit

  71. Eu am deja doua carti pentru copii de Michael Ende, Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, ed Allfa, si Lungul drum catre Santa Cruz, o editie colorata si cartonata, tot de la ed Allfa. Le-am luat acum multi ani, de la un Kilipirim, pe cativa lei, cu gandul sa-mi fac biblioteca pentru copilul care nu exista inca. Acum am o fetita si ma bucur pentru cartile adunate de-a lungul timpului. Poate am noroc s-o adaug si pe asta.

  72. Lungul drum catre Santa Cruz

  73. Poveste fara sfarsit – m-a fascinat filmul in copilarie…

  74. Poveste fara sfarsit…mi-aduc aminte si filmul

  75. Eu citisem numai “Poveste fara sfarsit” de acest autor. Nu cunosteam alte carti ale lui Ende atunci cand am dat peste “Momo” pentru prima data. Culmea, eram si intr-o perioada cand lumea avea pretentii de la mine sa citesc lucruri “serioase”. Dar sincer nu mi-a pasat si bine am facut. Am citit-o mai intai in limba italiana si mi-a placut la nebunie. Ma bucur ca aceasta carte a aparut si la noi intr-o editie frumoasa care sa fascineze in continuare generatii intregi de copii, dar si de adulti.

  76. mami de strumf says: Reply

    “Povestea fara sfarsit” – MIchael Ende

  77. Salut!

    Mie mi-a placut foarte mult “Poveste fara sfarsit”. Am vazut in copilarie mai intai filmul, iar cartea am cumparat-o intr-o vara din Vama Veche. Mi s-a parut ca am gasit-o in locatia perfecta _ o librarie micuta si super bine aprovizionata, situata pe plaja. 🙂 De Momo am aflat si eu recent si e pe lista de “vreau sa am” 🙂
    Seara faina!

  78. Jim nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva

  79. JIM NASTUREL SI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVA

  80. Balan Brindusa says: Reply

    “Povestea de Sfarsit” – Michael Ende

  81. Hop top si eu cu Poveste fara sfarsit 🙂

  82. Am aflat mai intai de “Poveste fara sfarsit”, vazand filmul. Iar de “Momo”, am vazut punerea in scena a unei trupe de teatru de elevi din Botosani. Foarte bun spectacol, iar textul mi s-a parut exceptional. Inca de atunci mi-am dorit sa am cartea.

  83. Alexandra V says: Reply

    Tocmai am terminat de citit “Poveste fara sfarsit” cand BOOM, am dat de concurs!! Sper sa castig. Daca nu castig o sa cumpar cu siguranta “Momo” pentru ca pare extrem de interesanta iar partea mea copilaroasa trebuie hranita!:)

  84. poveste fara sfarsit

  85. “Poveste fara sfirsit”

  86. Poveste fara sfarsit

  87. “Jim Button şi Luca mecanicul de locomotiva”
    Nu stiu povestea lui Momo…imi trec cartea pe lista. 😀 Merci!

  88. Poveste fara sfarsit.E prima opera a lui de care am auzit… si cred ca asta e valabil pentru majoritatea, din cate vad si din comentarii 🙂

  89. Si eu tot de Poveste fara sfarsit stiu. De celelalte nu am auzit. Sau parca era un desen animate dupa una din carti, insa nu mai retin exact care.

  90. Poveste fara sfarsit

  91. Vieriu Ieronim says: Reply

    “Poveste fara sfarsit”.

  92. “Povestea fara sfarsit”. Momo o aveam de mult in minte, sper sa castig. Bianca M, desenul era dupa “Jim Button and Luke the Engine Driver”, se numea chiar Jim Button.

  93. Poveste fara sfarsit, o minunata carte a copilariei mele de acum multa vreme.

  94. Poveste fara sfarsit

  95. Ciubotariu Claudia - Elena says: Reply

    Poveste fără sfârşit. O carte despre lumi fără sfârşit, oameni fără sfârşit, cuvinte fără sfârşit.

  96. Poveste fără sfârşit

  97. Lungul drum catre Santa Cruz

  98. Poveste fara sfarsit – e pe noptiera, imi tes vise din ea, seara

    1. Laura Frunza says: Reply

      Am pus castigatorii aici.

  99. uchiha samara says: Reply

    jim nasturel si lukas mecanicul de locomotiva

    1. Samara, concursul este vechi, s-a incheiat de mult.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.