În vizită la Chotronette – antreprenori din Iași

Edit 2022: Chotronette a trecut acum în altă ligă, au evoluat, așa cum fac toate brandurile frumoase, și-au definit un anume stil și le găsiți pe Facebook sau pe site. Se pare că în continuare au atelierul în Iași.

V-aţi plictisit deja de articolele mele legate de Iaşi? Hai, mai suportaţi încă unul? Azi şi despre Iaşi un pic, dar mai mult despre modă, bun gust, rochii frumoase, frumoase şi două fete isteţe şi talentate – Silvia şi Laura de la Chotronette.

Am fost la Chotronette să-mi comand o rochie pentru nunta Mihaelei, voiam ceva classy, elegant, deosebit şi nu voiam ceva de pe umeraş dintr-un magazin cu rochii aduse din China. Pornind de la premiza asta m-am înarmat cu răbdare, am traversat oraşul şi rău nu mi-a părut.

Sediul lor e lângă Metro Păcurari, în Euro Parc, loc în care am ajuns cu toate organele interne rearanjate după o călătorie aproape ca în rollercoaster, cu microbuzul 20 (se ia din Tg Cucu şi mergeţi până la capăt). Uşa verde din curtea care pare a unei fabrici nu dă de înţeles că dincolo de ea se deschide Ţara Minunilor. Atelierul lor e la fel de classy şi elegant, iar fetele sunt extrem de amabile. Laura m-a lăsat să probez ce am vrut şi a fost deschisă la sugestiile şi doleanţele mele. Am ales o rochie din dantelă neagră fixată peste un satin nude la care voi ataşa un cordon verde, asortat cu pantofii.

Cam aşa e rochia mea, doar că un pic mai decoltată şi fără mânecuţe, cu tulul nude în partea de jos, iar în talie va fi cordonul verde. Fotografia este preluată de pe contul lor de Facebook unde găsiţi zeci de modele minunate cu care să vă clătiţi privirile.

Rochia m-a costat 380 de lei şi a meritat fiecare leu. Rochiile fetelor de la Chotronette (care au apărut şi în Vogue Britain şi Vogue Italy) pot fi comandate şi pe internet dar dacă sunteţi din Moldova o plimbare până la sediul lor merită doar pentru a vedea frumoasele rochii expuse acolo, atelierul vintage şi pentru a le cunoaşte pe cele două creatoare care au adus un suflu nou în moda pret-a-porter şi, cel mai important, un suflu acceptabil ca preţ 🙂 Aş fi vrut să fac nişte poze şi în atelier dar mi-a fost jenă să le cer permisiunea, ştiu că designerii sunt destul de protectori cu spaţiul lor de creaţie şi n-am vrut să par nesimţită.

O menţiune: am fost la atelier doar de două ori, o dată să îmi ia măsurile şi o dată să ridic rochia. Nu am făcut nicio probă şi rochia îmi vine perfect, deci eu zic că merită şi riscul de a comanda online. Mama şi naşa Mihaelei îşi iau rochii tot de acolo şi abia aştept să le văd gata şi pe ale lor.

31 Replies to “În vizită la Chotronette – antreprenori din Iași”

  1. Eu chiar nu m-am saturat de articolele tale, mai ales ca sunt din Iasi. Pot sa spun ca nu cunosteam nici un loc din cele mentionate de tine in articole dar mi-au prins foarte foarte bine toate informatiile…
    Sarumana!!!!!!!!!!

    1. Multumesc, Dana! Cred ca va mai urma inca unul si dupa aia gata pana la Craciun cand voi reveni acolo.

  2. e frumoasa.:)
    cred ca o sa arati superb.:D
    desigur, trebuie sa-mi confirmi banuielile cu niste poze.:))

    1. O sa iti arat o poza cu mine in rochita. Era cam nasoala (poza) ca s-o pun pe blog, facuta de mama in vraistea din sufragerie, insa tie ti-o pot arata 🙂

  3. Mai mult ca sigur, nimeni nu s-a saturat de postarile tale :)).
    Este foarte frumoasa rochia, de-abia astept si pozele de la nunta.
    Si daca te mai duci la atelier, neaparat sa faci niste poze. Cred or sa se bucure sa stie ca ai cititoare care le apreciaza.

    1. Poate o rog pe nasa surorii mele sa faca poze, ca ea se mai duce foarte curand. Mie oricum mi s-a pus pata pe inca o rochita si o vreau si pe aceea, deci sigur ma mai duc.

  4. Sunt superbe rochiile. Si ar trebui sa pui poza din sufragerie. Arata foarte frumos 😉

    1. Sufrageria sau poza? :-)) Ca eu sigur nu!

  5. mirela, mama lui Ile says: Reply

    Nici eu nu m-am saturat de postarile legate de Iasi. Descopar locuri necunoscute, redescopar locuri despre care aveam idei preconcepute (strandul de ex) si ma inspir din ce scrii. Cat despre Chotronette, rochia e absolut superba…sa o porti sanatoasa si bucuroasa! Nu stiam ca lucreaza pe comanda!!!!

    1. Mirela, da, lucreaza si pe comanda si ajusteaza si modelul in functie de cum vrei tu. Chiar sunt foarte dragute!

  6. e frumoasa rochiar dar mie personal mi se pare cam scumpa.vorbesc strict din punctul meu de vedere. pe de alta parte, daca simti ca este perfecta pentru tine si ca merita banutii, nu vad care-i problema. important e sa-ti placa tie, sa-ti sada bine si sa te simti ca o diva cand o porti.

  7. Rochita este superba!!! Nu mi se pare scumpa, mai ales ca e din dantela, dar oare cum arati cu ea? 🙂 Banuiesc ca ti se potriveste perfect :))

    1. Arat foarte bine (zice modestia din mine), insa o sa va arat poze abia dupa nunta, ca sa nu stric surpriza 🙂

  8. e foarte faina rochia si de fete imi place foarte mult. Le-am urmarit de pe vremea in care faceau mai ales accesorii pentru par si mi se pare ca lucreaza foarte bine.

  9. Eu de anul trecut vreau să-mi iau o rochiţă de la ei. Sunt foarte frumoase şi nu sunt scumpe. Am o nuntă în toamnă la Iaşi, sper până atunci să mai slabesc un pic 🙂

    Ana

    1. Eu chiar ma amuzam ca sper sa nu ma ingras pana la nunta surorii mele ca sa mai incap in rochie 🙂 Eu zic sa faci rochia dupa tine, sa nu te dai tu dupa rochie!

  10. Am o rugaminte : te rog sa-mi dai o idee pentru un loc de cazare in Iasi – pentru o persona – o noapte . Te citesc demult, am ajuns aici de pe blogul Irinei-dulce casa. mama mea e programata la o interventie chirurgicala pt. vineri 7 martie si ar vrea sa mearga cu o seara inainte. Stim Iasul doar centru , gara, catedrala.

    1. Cristina, ma tem ca nu as sti ce sa-ti recomand. Sunt plecata de foarte multi ani din Iasi si nu stiu daca exista niste pensiuni decente ca pret si care sa fie in oras 🙁

  11. Ok, multumesc oricum .
    Din postarile tale, ma gandeam ca locuiesti in Iasi .

    1. Nu, nu mai locuiesc de ceva vreme, doar merg la parinti o data sau de doua ori pe an.

  12. Brandusa Maftei says: Reply

    As dori sa intreb daca nu ti-ai putut procura rochita direct intr-o zi , fara sa ti se ia masuri si sa mai mergi odata , adica poti proba rochii acolo sa vezi care iti vine sau cum merge treaba? As dori si eu sa merg si nu prea am idee cum se face si cum e , si apropo imi poti spune unde anume se gaseste magazinul in EuroParc? Multumeesc!:*

    1. Brandusa, rochia mi-a fost facuta la comanda si a durat vreo doua saptamani. Parerea mea e sa renunti la ele si sa-ti cauti in alta parte. Nu stiu daca din cauza ca sunt supra-aglomerate sau din alt motiv, dar fetele au cam inceput sa dea rasol. Asta daca le faci sa-ti raspunda la mailuri sau la telefoane. Cred ca ar trebui sa-mi actualizez si articolul sa mentionez asta. Nu mai retin unde anume in Europarc, era in incinta, o usa verde, ca de magazie. Daca le suni si iti raspund, iti vor explica ele.

  13. Brandusa Maftei says: Reply

    Multumesc , si fara programare sau altceva nu pot sa imi cumpar rochita direct din magazin , nu?:*

    1. Nu au magazin propriu-zis, desi din cate stiu, vand si online rochii de-a gata, insa ele nu produc in serie.

  14. Brandusa Maftei says: Reply

    Problema este ca eu nu am timp de comanda online , si as dori sa imi iau rochia de-a gata din atelier/magazin !

  15. laura, intaresc si eu cele spuse de tine. au rochii frumoase la chotronette, dar punctualitatea lor lasa de dorit. pe ultima suta a trebuit sa-mi gasesc alta tinuta pt evenimentul la care aveam de gand sa port o rochie de la ele. avea nevoie de niste modificari pt care m-au amanat pana cand nu s-au mai incadrat in timp. a stat apoi o luna rochia la ei si cu greu, dupa nu stiu cate alte amanari de pe o zi pe alta, am reusit sa o iau la timp pt o alta petrecere. si daca stau si analizez bine, aspectul total al rochiei este frumos, insa materialul e destul de ieftin. altfel spus, pretul destul de mare al rochiei il platesc pt imaginatia lor in ce priveste modelul, nu pt calitatea materialelor folosite. nu sunt carcotasa cand spun asta; doar compar cu rochiile de la brandurile cunoscute, care se mai straduiesc sa deschida si un magazin civilizat, nu sa te cheme intr-o magazie in afara orasului – mult in afara orasului. am trecut peste impedimentul asta sperand cu naivitate ca prefera sa nu investeasca in locatie pt a mentine un pret mai mic, dar se pare ca nu prea investesc in nimic.

  16. Personal am fost dezamagita de material, totul este poliester,nimic natural, am transpirat groaznic in mai intr-o rochie de la ele.
    Rochiiile sunt frumoase, dar am cumparat ceva asemanator de la Topshop pe jumatate de pret

  17. Serviciile lor lasa de dorit!!! M-au amanat cu prima proba atat de mult incat ramaneam fara rochie in ziua evenimentului. Am cerut avansul inapoi si am renuntat. Poate fetele nu stiu decat sa faca un anumit fel de rochii. Ar trebui sa isi cunoasca limitele.

  18. Calitatea e mult sub pretul pe care-l pretind. Au genul de rochite care-s frumoase in poza, insa dezamagesc in realitate. Cred ca folosesc cele mai ieftine materiale, iar asta se vede. Tull de ala elastic, oribil, dantela mai urata decat perdeaua de la pridvorul bunicii. Totul cat mai ieftin, ca sa le iasa profitul. Total nejustificate preturile rochiilor. Cand se mai adauga si lipsa de punctualitate, deja nu mai prezinta nici cel mai mic interes. Or face sedinte foto care sa le puna produsele in evidenta, or avea combinatii ochioase de culori (desi sunt destule care imi par kitschios de incarcate), insa calitatea rochiilor, e calitate de bazar.

  19. E tare frumoasă rochia . :3

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.