Concurs aniversar 4 ani de blog

Dragii mei, acum fix patru ani scriam prima postare pe acest blog. Au trecut de atunci patru ani încărcaţi de bucurii, de tristeţi, de reuşite şi de eşecuri, patru ani în care Eliza s-a făcut mare şi eu am crescut spiritual o dată cu ea. Vă mulţumesc celor care aţi fost de la început alături de mine, celor care m-aţi descoperit pe parcurs şi celor care mă găsiţi via google şi căutaţi doar o informaţie 🙂 Pentru că nu se poate aniversare fără daruri, o să organizez un mic concurs pentru a sărbători aşa cum se cuvine cei patru ani de blog, în cadrul căruia vă ofer două daruri: primul este un set de presă pentru biscuiţi cu unt şi o mini-cărticică de bucate cu cinci reţete de biscuiţi. Presa are mânerul din lemn şi partea de jos din cauciuc iar cărticica este cartonată integral (este foarte mică). Pe presă scrie Petits Sables de Paris şi în mijloc e Turnul Eiffel. Arată ca în poza de jos şi este sigilat, în cutie, l-am cumpărat de pe Amazon special pentru a-l oferi cadou pe blog.

Sursă foto: http://www.lanantaiseaparis.com/2012/05/marabout-bout-de-sable.html

Al doilea dar este un exemplar tipărit din Mama mea scrie o carte, proiect de care v-am vorbit aici. Am reuşit până la urmă să tipăresc câteva exemplare şi vreau să vă ofer unul şi vouă. Au ieşit superbe (sunt tipărite la tipografie, legate şi cu copertă laminată) şi, cred eu, Mama mea scrie o carte e un volum unicat care merită avut în bibliotecă.

Tot ce trebuie să faceţi este să-mi lăsaţi un comentariu la această postare şi să-mi spuneţi (dacă mai ştiţi) cum aţi descoperit blogul şi de ce îl citiţi. Concursul ţine până luni seara şi marţi voi anunţa câştigătorii. Mulţumesc!

67 Comment

  1. coca79 says: Reply

    Felicitari si la muuuuulti ani frumosi de bloggerit si de acum inainte! Eu ti-am descoperit blogul in blogrollul Ralucai (Caiet pentru casa mea). Mi-au placut mult articolele tale si m-am abonat, cred, acum un an de zile.

  2. Mihaela says: Reply

    Ratacind prin site-uri pentru pitici si printre bloguri de mamici, te-am descoperit si pe tine si tare ma bucur! Mai exact cred ca de la Otilia din lista te-am luat. La multi ani!

  3. Felicitari pentru anii trecuti si LA MULTI ANI inainte! Eu ti-am descoperit blogul cautand , probabil, vreun tutorial pe net despre vreo chestie creativa; de atunci il am in blogroll si il citesc pentru ca imi place la nebunie- imi place cum scrii, cum ai rabdare sa explici, cum alegi subiectele… La multi ani frumosi si plini de inspiratie!

  4. deea4deea says: Reply

    buna dimineata soare! la multi ani, la cat mai multe postari si reusite. cum am descoperit blogul…mmmmm…..pai tot prin 2008, pe la sfarsit, cand am facut si eu cunostiinta cu maternitatea…atunci am nascut-o pe mandretea noastra Daria, si am avand ceva mai mult timp, am inceput sa ma imprietenesc si cu net-ul mai bine. si din ”frunza’n frunza” am ajuns la ”copacelul tau” (sper ca nu te deranjeaza exprimarea). mi-a placut din prima, caci am gasit destule lucruri interesante si provocari de care nu credeam ca sunt in stare. te pup si spor

  5. Felicitari pentru 4 ani de blog! La multi ani inainte de blogging!
    Blogul tau l-am descoperit prin intermediul Cristinei (Talente de Nazdravani) – tot intram la ea pe portal si cautam idei de proiecte/crafturi, discutam…Asa cum am mai spus, voi doua sunteti primele cu care “am deschis” ochii :)))
    Noi plecam in concediu maine,asa ca profit sa-ti urez un sfarsit de vara frumos alaturi de cei dragi 🙂

  6. carmen says: Reply

    La multi ani!!! si viata lunga blogului :)!

    Blogul tau l-am descoperit intr-o iarna (acum vreo 3 ani, cred ca e printre primele bloguri pe care le-am citit), cautand idei de activitati de Craciun pentru copii. Si am gasit idei, dar am gasit de-a lungul timpului si retete, si recenzii de carte si multe lucruri interesante.

    Numai bine!
    Carmen

  7. Anonymous says: Reply

    La multi ani ! si multe bucurii …

  8. nicoleta v says: Reply

    Buna, Laura te-am descoperit acum 2 ani prin intermediul nazdravanilor. Chiar daca nu am fost prezenta totdeauna sau nu am comentat subiectele, fii sigura ca le-am urmarit si mi-au fost de folos. Am vazut si eu cum ai crescut si tu si Eliza ( v-am vazut pe 1 iunie la portret de copil), si ma bucur ca rezisti si continui frumos ceea ce ai inceput.
    Succes si fii sigura ca cineva iti apreciaza munca.

  9. Dana says: Reply

    Eu am descoperit acest blog cand eram insarcinata cu Rares, deci nu am reusit sa te citesc chiar de la inceputul acestor 4 anisori, pentru care permite-mi sa iti spun Felicitari si la cat mai multi ani de bloguit:D
    Eram atunci disperata din cauza locului de munca – firma in faliment – eram speriata ca nu voi putea intra in prenatal, apoi ca nu voi primi indemnizatie, dar uite ca au trecut si acum ma bucur de frumusetea de baiat pe care o am.
    Aici am gasit mereu o vorba buna, idei nastrusnice – apropo, m-ai salvat atunci cu benzile magnetice, am reusit sa fac niste marturii fantastice – si multe chestii interesante despre care nu stiam ca pot exista.

    Ma trezesc mereu ca iti recitesc din discutiile anterioare – da, am luat si am citit cam tot ce ai postat – pentru ca ideile de aici sunt geniale…..
    Mi-au placut informatiile despre Iasi, mi-ar fi placut sa te intalnesc cand ai fost in Iasi, dar asta e….

    Sper sa ramai la fel de dinamica si de..”tu”…
    Felicitari !!!!

  10. szqwer says: Reply

    La multi ani si la cat mai multe postari faine!pup

  11. monis5 says: Reply

    Laura, la multi ani scriiturilor tale si la cat mai multi ani de blogareala
    Nu vreau sa particip la concurs, vroiam doar sa te felicit. Pe blogul tau am ajuns la postarea cu aspiratorul rainbow si apoi l-am citit zilnic din reader. Salutari!

  12. Alina says: Reply

    Imi aduc aminte ca am dat peste blogul tau plin de informatii cand eram graviduta, inainte sa nasc cand incercam sa citesc cat mai multe informatii despre bebelusi pentru a fi pregatita pentru sosirea Sophiei in viata noastra.
    Si de atunci este in lista mea de favorite 🙂
    Ne-ar placea la nebunie carticica ” Mama mea scrie o carte ” mai ales ca Sophiei ii plac foarte tare cartile si desi noi o avem in format digital ne este mai greu sa o citim asa inainte de culcare.

    La multi ani blogului tau! Sa ai parte de multe experiente frumoase pe care sa le poti impartasi cu noi si multe postari interesante care sa iti aduca si mai multi vizitatori permanenti ai siteului.

  13. Jules says: Reply

    Felicitări și la cât mai multe postări la fel de reușite înainte!

    Eu am descoperit blogul într-o împrejurare mai puțin ”fericită”, și anume în preajma poveștii cu editura RAO; am simpatizat (și încă simpatizez) puternic cu situația, întrucât sunt, la rândul meu, traducătoare și cunosc prea bine dificultățile acestei arte, cât și impasurile în care te regăsești foarte frecvent.

    Îți mulțumesc, deci, pentru inspirație și motivare 🙂

  14. Mami de Rares says: Reply

    Am descoperit blogul tau in urma cu 1an si jumatate cand cautam pe net scheme de diversificare si “retete” pentru primele mese adevarate ale bebelusului.

  15. Flora says: Reply

    Laura, La multi ani ! Am ajuns pe blogul tau dind click pe un comentariu de al tau lasat de tine pe un alt blog. Si gata – am fost fermecata de simplitatea limbajului folosit, de faptul ca imparti cu noi tot felul de aspecte din viata ta … Uneori nu am timp sa comentez, dar citesc cu mare drag articolele. Mi-ai descoperit locuri nestiute din Iasi, povestind despre micuta ta – mi-ai adus in minte memorii nepretuite despre micuta mea, m-ai invatat sa fac braduti din reviste, m-ai invatat sa reconditionez un scaunel, sa decorez …. si iti multumesc.

  16. simonaa says: Reply

    La multi ani si la cat mai multe postari!
    Blogul tau mi l-a recomandat o alta cititoare a ta, Mihaela.

  17. Nati says: Reply

    La mai multe postari cel putin la fel de interesante ca pina acum!
    Blogul il stiu de la o prietena de-a mea care a cistigat niste ceaiuri la un concurs organizat de tine. De atunci intru daca nu zilnic, atunci saptaminal sigur. Cel mai tare imi plac recenziile de carte pentru copii, datorita lor am cumparat si eu carti care ulterior le-au placut mult copiilor. Imi plac si postarile cu diverse idei de lucru manual, sint de apreciat mai ales pentru simplitatea si ingeniozitatea lor, perfecte pentru persoane cu carente de imaginatie, cum sint eu.
    Multa inspiratie in continuare iti doresc!

  18. Adina Vladoiu says: Reply

    LA MULTI ANI!!! Eu am descoperit blog-ul prin 2009 cand cautam informatii despre bagajul gravidei si carti de informare crestere copii.

  19. nicoletag says: Reply

    La multi ani si multe postari pe blog!!!
    Nu mai stiu cum te-am gasit, dar imi amintesc perfect ce am gasit prima data: colindatorii din role de hartie igienica. Mi-au placut foarte mult, am facut o multime, ii mai am si acum si ii scoatem si ornam casa cu ei de craciun. Ba chiar am listat articolul tau si l-am dus la scoala la Andrei si au facut la clasa. la ora de lucru manual :).
    Si de atunci te citesc constant, intre timp ne-am si cunoscut personal.

  20. covrig daniela says: Reply

    “La Multi Ani ” deci blogul a crescut odata cu Eliza si noi am crescut impreuna cu voi , te-am descoperit cu siguranta datorita sfaturilor practice si ideeilor creative .

  21. violeta argatu says: Reply

    Ne alaturam si noi celor de mai sus, cu binecunoascuta urare “LA MULTI ANI”!

    Sa scrii cel putin la fel de des- pt ca frumos si folositor o faci fff bine.
    Eu am descoperit blogul via activitaticopii.ro-site-ul meu de suflet,care m-a ajutat intr-un moment extrem de greu din viata. Acum, alaturi de acest site,blog-ul tau este cel care ma mai scoate din ale mele-motivul pentru care zilnic il “rasfoiesc”. Citesc cu ff mare placere si nerabdare in fiecare dimineata postarile tale, si pot sa spun ca isi ating “cu varf si indesat” telul.Nu stiu ce te-a determinat sa creezi acest blog,insa,asa cum acum catva timp ii spuneam Anielei,nu pot sa spun decat “MULTUMESC” pt ceea ce faci pt “popor”. Felicitari si…sanatate! 🙂

  22. Ligia says: Reply

    La multi ani veseli si jucausi! Te-am gasit prin Caiet pentru casa mea si aici am ramas 🙂

  23. Gabriela M says: Reply

    La multi ani Laura !!!!La multi , multi ani de blog !!!Eu am descoperit blogul tau acum trei ani cand am cautat pe net ,,idei de decor iarna,,.Multe idei aplicate de tine ,mie mi-au fost de un real folos .Multumesc mult si ,,spor la scris ,,!!!!

  24. Dutu Alina- Cristina says: Reply

    La multi ani !!!!!!!! te-am gasit cautand retete sanatoase pentru pitici foarte frumos blogul

  25. La multi ani fericiti, impliniri si multa sanatate ! Te-am descoperit prin intermediul google ulului , cautam informatii, sfaturi pentru Mariuca mea! Iti multumesc pentru sfaturi si seriozitatea pe care o acorzi fiecarei postari !

  26. La multi ani!!
    Eu te-am descoperit cautand pe google ceva crafturi pt copii. Tin minte si ce am “gasit”: Patine decorative pentru bradul de Craciun.
    De la tine am aflat pt prima data de tehnica servetelului.
    Blogul tau imi este drag, a fost primul blog pe care l-am intalnit cu idei de crafturi

  27. Ce frumos, Laura! Stau si ma gandesc…cred ca tu m-ai descoperit pe mine, adica pe noi. Am intrat in vorba pe Facebook la LumeaMare.

    Iti urez ca si peste 40 de ani sa scrii cu la fel de multa pasiune. Desi sunt convinsa ca asa va fi. Si poate pana atunci te cunosc si eu fata in fata totusi.

    Te pup cu drag si nu particip la concurs, ar fi culmea. Dar iti marturisesc ceva haios: mie imi plac cartile de povesti si mi-am imprimat deja povestea ariciului. Iar daca ne citeste vreo editura…ei bine eu as cumpara o carte scrisa de tine.

  28. 2micuti says: Reply

    La Multi Ani! Ar trebui sa venim noi cu cadouri, doar asa se obisnuieste:) Va imbratisam, pe tine si pe micuta ta Eliza si va dorim tot binele din lume! Cu drag, de la niste ieseni:)

  29. Monica says: Reply

    L-am descoperit prin Miha, acum vreo trei ani, pe când mă mai ţineam şi eu de blogărit. Deşi nu am copii, citesc mereu cu drag impresiile, experienţele şi sugestiile tale. Deşi nu mai traduc de mult, empatizez cu dezamăgirile şi bucuriile tale. Şi tot aşa, din postare în postare, iată că te citesc din umbră, cu plăcere.

    Îmi place faptul că eşti constantă, echilibrată şi ai coloană vertebrală. Restul,probabil vine din farmecul tău personal 🙂

  30. La multi ani! Si iti multumesc pentru tot ce am invatat de la tine!
    Eu am descoperit blogul tau cautand activitati pentru copii, acum vreo 2 ani, cand Cezara dadea deja semne de nerabdare si eu eram total lipsita de idei. Imediat m-am abonat la el si astept mereu cu curiozitate si interes postarile tale!
    Povestile si poeziile din volumul Mama mea scrie o carte sunt foarte iubite de Cezara, in fiecare seara citim (recitim de fapt) din ea.

  31. Am descoperit blogul prin Caiet pentru casa mea (Raluca), în momentul în care eu însămi mi-am făcut un blog. Te am pe margine cu bannerul 😉 încă de la început! De ce îl citesc? Pentru mi se pare foarte creativ, vesel și foarte util pentru viața de zi cu zi în special în creșterea copilului!

  32. Te citeau multe mamici pe care eu la randul meu le urmaream in scris…am zis ca merita sa te urmaresc si eu:)) asa in umbra…
    Si nu imi pare rau pentru ca oferi atat de gratuit , cu recunostinta si gratitudine incat te urmaresc cu drag!
    nu esti un om cu idei ci esti fiinta ce imparti cu drag din darul tau! bravo!

  33. Felicitari si la muuuuulti ani frumosi de bloggerit ! Si eu ti-am descoperit blogul tot in blogrollul Ralucai http://caietpentrucasamea.wordpress.com/ dar nu mai stiu sigur de cand sunt abonata. Cert este ca am si castigat un concurs la tine pe blog prin decembrie2011!

  34. annamaria says: Reply

    🙂 nu mai stiu cum am ajuns, cred ca de pe alte bloguri, dar m-am si abonat iute :)la multi ani!

  35. La multi ani si la cat mai multe postari interesante.
    Eu te-am descoperit acum vreo 2 ani pein intermediul Ralucai (caiet pentru casa mea) cand cautam bloguri pentru copii. Mi-a placut mult inca de la inceput fiindca abordezi tot felul de teme. Imi place stilul tau si te urmaresc in mod constant. Felicitari inca o data!

  36. Lucica says: Reply

    La multi ani! Felicitari si multi ani inainte!ma bucur ca ne dai si noua un pic din ceea ce stii tu!Multumesc ca existi!

  37. vavaly says: Reply

    Felicitari si multi ani de scris si de impartasit idei, draga Laura. Indiferent sub ce forma vei evolua ca si forma de exprimare, indiferent spre ce alte ramuri te vei orienta, sunt sigura ca vei fi la fel de apreciata si cautata. Mult succes in tot ceea faci si multa inspiratie si de acum incolo!

  38. Eu ti-am gasit blogul dupa ce am devenit mamica si am realizat cat de putine informatii de calitate exista pentru mamici si pici! Te-am citit si te citesc pentru ca gasesc idei ce ma motiveaza, ma inspira si imi lumineaza ziua!
    La multe idei!

  39. birladeanu ana maria says: Reply

    la multi aniii,de site am aflat de la o prietena,,virtuala,,

  40. Viorica L says: Reply

    La Multi Ani si la mai multe postari!
    Eu te-am descoperit acum 1 an si jumatate, prin blogul Irinei(dulce casa), si te urmaresc cu drag deoarece ai o diversitate de teme pe care le abordezi aici pe blog.

  41. Irina Bakos says: Reply

    La multi ani! Te-am descoperit acum 2 ani, pe cand eram insarcinata si aveam nevoie de mai multe informatii legate de drepturile viitoarei mamici. O colega mi-a spus ca la tine pe blog pot gasi multe informatii utile si nu mi-a trebuit mult sa ma abonez si sa te citesc cu regularitate.
    Esti plina de idei si ma inspiri.
    Multumesc!

  42. Anonymous says: Reply

    La cat mai multi ani in acest minunat proiect de suflet si la cat mai multe postari! Te-am descoperit acum aproximativ 2 ani cand un articol despre felul in care ai serbat ziua Elizei mi-a folosit ca punct de inspiratie si am ”imprumutat” din fainele idei pe care ni le-ai impartasit pe blog-ul tau: saculetii brodati de mana cu numele copilui invitat, banner-ul cu ”La multi ani!” din litere de pe site-ul celor din Muppets Show (cred ca erau preferatii fiicei tale pe atunci 🙂 , micile surprize din saculet, si multe altele. Profit de ocazie, daca nu am facut-o pana acum, sa iti multumesc pentru toate sfaturile pe care le oferi, fie ele in materie de parenting, de culinar, de viata.

  43. Te-am descoperit prin google sau printr-un blogroll, nu-mi mai aduc bine aminte. Ştiu doar că ai fost primul blog de parenting ce m-a prins, eram însărcinată şi nu gaseam ceva decent ca şi info pe bloguri( să nu spun că dădeam mai mult de prostii şi refulări). Navigam mult în perioada aceea şi după doua rânduri am fost a ta 🙂
    La multi ani şi să fiţi sănătoşi şi voioşi! 🙂

  44. Eu… nu mai stiu cum te-am gasit, prin blogroll-ul altcuiva, prin comentarii… Cred ca am ratat doar primul an, in rest te urmaresc si te admir cu mare placere!
    Multi ani inainte de blogger!

  45. G'iana says: Reply

    Buna dimineata de la Iasi si ‘La si mai multi ani’ :-)!

    Eu tare m-am bucurat sa gasesc blog-ul cand cautam in Iasi vara aceasta un magazin de antichitati (noi suntem ‘ieseni’ doar din toamna anului trecut, veniti aici datorita slujbei sotului meu). Am gasit postarea Dvs. referitoare la cel de pe langa gara si asa am ajuns la blog.
    Apoi iar foarte bune am considerat si ponturile ref. la Picasso, Hamak …. Sunt ‘inside’-infos despre locatii mai speciale in Iasi pe care noi le apreciem mult. M-au impresionat si postarile despre copiii care au nevoie de ajutor. Un sms nu e o lume (cum se zice la noi in Ardeal :-)), dar conteaza atat de mult pentru cei care au nevoie.
    Niciodata nu sunt prea multe nici exemplele de indemanare care ma inspira si pe mine mai departe: reconditionarea scaunului, tricoul cu balerina …

    Ar mai fi exemple, dar, din pacate, cei doi dintisori de sus care se straduiesc acum 🙂 sa iasa din gingiuta baietelului meu nu ma lasa prea mult sa stau locului.

    Toate cele bune si ma bucur sa va revad de fiecare data in Inbox :-)!

  46. La multi ani,blogului tau,cu postari tot atat de utile si interesante.
    Eu te-am descoperit in lista de bloguri a cuiva,acum cativa ani,si ,desi nu comentez decat f rar, te citesc periodic,pt ca imi place ce gasesc aici de citit.
    Mult succes!
    Si blogul meu a implinit tot 4 ani acum cateva zile…
    Ana

  47. Luminita says: Reply

    La multi ani!!!! Eu una te-am descoperit de curand, intrucat, fiind gravida pe ultima suta de metri, caut zilnic tot felul de surse online care ma sa inspire si sa ma binedispuna. Vreau sa spun ca m-am indragostit de blogul tau, tot citesc si nu ma mai satur. Sa ne tot scrii! Numai bine!

  48. Raluca says: Reply

    La multi ani de blog, Laura! Cred ca te uiti in urma cu mandrie si bucurie privind cata munca s-a adunat in coltul tau virtual.
    Eu te-am descoperit chiar pe la inceputurile blogului tau, fie cand eram insarcinata cu S., fie cand era e mic, cred ca de pe google, cautand activitati pentru copii mici. Tu si Irina (Dulce Casa) ati fost primele bloguri romanesti pe care le-am urmarit.
    Inca mi se pare structura blogului tau un model de organizare si de buna navigare (dupa atatea bloguri pe care le-am citit intre tmp!), si apreciez toate informatiile interesante gasite la tine.
    Te imbratisez cu drag!

  49. ana says: Reply

    La multi ani!
    Eu am descoperit blogul tau de pe activitaticopii.ro, si mi-a placut din prima, M-a atras si faptul ca fetitele noastre sunt aproape de-o varsta, si eram curioasa sa aflu cu ce se mai indeletnicesc si alte mamici de fetite,asa ca m-am si abonat. Imi place diversitatea de articole publicate, si imi plac mult si concursurile organizate, am si castigat o data o carte: “Balada capsunilor fara culoare”, pe care micuta a indragit-o, recitind-o mereu.
    Felicitari pentru tot ce au realizat pana acum, multumim ca imparti cu noi, si succes in continuare.

  50. lucia says: Reply

    eu am cauta pe internet niste informatii despre fetru si asa am ajuns printre altele la postarea de aici ,casuta din fetru …de atunci citesc cu regularitare , nu prea comentez ..imi place blog-ul ,am aflat tot felul de noutati de pe aici….la multi ani de 4 ani si la mai multi ani de blogarie .

  51. La multi ani, Laura! nu particip la concurs, dar doar voiam sa iti urez si eu muuuulti multi ani de postari asa de minunate ca tot ce ai facut pana acum!

  52. La multi ani! La anul implinesti 5 ani si vei putea da un raspuns la ce vei face peste 5 ani! Am descoperit blogul tau simplu: am dat cautare pe reader wordpress dupa tagul copii si activitati si tam, pam, pam…

  53. La multi ani pentru blog,iti doresc in continuare sa fie asa cum vrei tu!
    Eu nici nu mai stiu de unde am ajuns pe blogul tau,probabil de pe blogul unei mamici…si-mi place aici pentru ca gaseste articole pe teme variate…multumim!

  54. Laura, pentru mine ai fost o revelatie de idei minunate, venite dintr-un suflet ales! Ce sa spun, asa ca sa nu ocup prea mult spatiu? mi-esti tare draga si iti doresc numai bine, pe toate planurile! mult succes pe mai departe cu blogul (sunt convinsa ca vei avea in continuare muuuulti cititori/cititoare) si sper sa ne si vedem fata in fata, chiar daca ne despart vreo 800 de km : )
    Te pup,
    Adriana.

  55. Ramona says: Reply

    La multi ani,va uram si noi…te am descoperit recent prin intermediul Ralucai(caiet pentru casa mea),cautand diverse activitati pentru fetita noastra. Ne inspiram din ideile voastre pentru care va multumim si va dorim viata lunga si la cat mai multe postari.

  56. La mai mare! Felicitari. Le meriti din plin!

  57. BT says: Reply

    La multi ani si la cat mai multe postari! Eu te-am descoperit pe blogul Ralucai (Caiet pentru casa mea). Imi place mult ceea ce scrii si cum scrii. De asemenea, imi place foarte mult ca ai simtul umorului.

  58. renata says: Reply

    draga laura, imi aduc perfect aminte cum te-am descoperit: inca nu nascusem si ma informam in legatura cu indemnizatia pentru mamici. in orice caz, dincolo de informatiile referitoare la aceasta problema, m-a incantat un articol despre cartoful dulce. acesta a fost un prim lucru pe care l-am invatat de la tine. ti-am retinut numele si de 3 ani si jumatate iti citesc blogul. la mai multi!

  59. Amalia Secretianu says: Reply

    La multi ani! Felicitari si tie, si tuturor mamelor care isi gasesc timp si energie pentru a creea bloguri. eu personal sper sa devina o miscare care sa ajute societatea sa inteleaga ce rol important au mamele si la ce dimensiuni se ridica efortul lor atunci cand isi cresc copiii, cat de mari sunt satisfactiile dupa un asemenea efort, si poate, cine stie, oamenii vor privi cu alti ochi pe femeia care impinge caruciorul, verifica daca nu cumva intra prea mult soare la micut, raspunde la telefon, cara si geanta pentru bebe, intra la cumparaturi cu el, etc. Din cate imi amintesc,am descoperit blogul tau accesand blogul Joc si emotii al Otiliei Mantelers.

  60. Carmen says: Reply

    te-am gasit in timp ce cautam activitati de realizat cu prichindica mea de 2 ani. LA MULTI ANI CU SANATATE…sa ne dai cate un pic din toate ! Multumesc pentru articolele cu idei, chiar imi sunt de un real folos…cand sunt in pana de idei…dau fuga la tine si la prietenele tale si imi improspatez viata si implicit, copilaria micutei mele de doar 2 anisori Maya!

  61. Nu credeam ca 4 ani trec chiar atat de usor. La Multi Ani !!! Multi si Buni. Tie, blogului si Elizei care a crescut o data cu el. Fiindca eu de pe vremea aceea il cunosc .. de pe vremea cartilor cu sarcina si nu stiu de ce parca putin de mai inainte… avand o alta denumire … sau paote o fi fost alt blog. Oricum inceputul a fost pornind de la un blog al Madalinei Cocea, altul decat cel numit acum Maddish.

  62. Ionela says: Reply

    La multi ani! Eu te-am cunoscut inainte de ultimul Craciun prin intermediul blogului preutesei Irina care recomanda inscrierea si la concursul de pe blogul tau. De atunci te urmaresc pentru ca ai cu adevarat foarte multe idei pentru mamici.

  63. Cristina O. says: Reply

    LA MUUUULTI ANI!!!! Eu am aflat de acest blog odata ce te-am cunoscut. Deci, chiar de la tine. Imi place talentul tau de a scrie si de a transmite mesaje/informatii, ma relaxeaza, ma incurajeaza si imi da idei. Imi place f mult cum e blogul organizat si structurat, in special sectiunea “culinare”. Imi starneste un sentiment de curiozitate pentru ca prin intermediul blogului reusesc sa te cunosc si sa te inteleg din ce in ce mai bine. Bucura-ne in continuare, te rog!

  64. La Multi Ani, Laura!

  65. Lazar Alexandra Diana says: Reply

    La multi ani! Am aflat de blog de pe alt blog Pustoaica scrie…..e un blog super, imi plac mult activitatile care le intreprinzi si pe langa asta, multe lucruri interesante…..vreau sa invat cat mai multe…..o sa vina momentul sa am si eu un bebe si de la tine am invatat multe lucruri interesante pe care le pot face cu cel mic……..in primul rand ai stiut sa o apropri foarte tare pe elisa de tine si calculatorul pentru ea nu cred ca e o mare placere, mai bine zice “mami hai sa mai mesterim ceva”……toata stima si tot respectul meu pentru tine si la cati mai multi ani printre noi pe blog. La multi ani inca odata!

  66. Laura Frunza says: Reply

    Am publicat castigatorii aici: http://laurafrunza.com/2012/08/28/castigatori-concurs-aniversar/

  67. Alexutza says: Reply

    Cu oleacă întîrziere, îți urez și eu mulți ani de blog de acum înainte! Și numai bine vouă tuturor 🙂 La mulți ani!

Leave a Reply